Începe evaluarea documentației depuse pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală

18 Mar 2017

18.03 SSViceprim-ministrul Sevil Shhaideh, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene

și prim-ministrul Sorin Grindeanu s-au aflat, ieri, în județul Caraș Severin, unde au avut mai multe întâlniri. Programul doamnei Shhaideh a inclus o reuniune cu reprezentanții autorităţilor publice locale, pentru a prezenta prioritățile de guvernare.Cei doi înalți oficiali au vorbit despre succesul etapei de depunere de proiecte prin Programul Național de Dezvoltare Locală, program guvernamental gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene. Programul finanțează mai multe categorii de proiecte locale, pe baza cererilor de finanțare pentru obiective de investiții întocmite de autoritățile locale.Numărul de cereri de finanțare depășește, în prezent, de 8.000, numărul final urmând să fie stabilit după operarea tuturor înregistrărilor.„Am prelungit programul la Ministerul Dezvoltării, astfel încât să putem prelua toate cererile de finanțare pe Programul Național de Dezvoltare Locală, inclusiv pe cele aduse astăzi, în ultima zi de depunere. Urmează încadrarea pe categorii de proiecte finanțate, evaluarea documentației depuse și solicitarea de clarificări, acolo unde este cazul, pentru a începe etapa de analiză și prioritizare, conform prevederilor din legislația aplicabilă programului”, a declarat viceprim-ministrul Sevil Shhaideh.Și cu această ocazie, viceprim-ministrul Shhaideh s-a referit la faptul că Programul de guvernare are la bază principiul conform căruia în fiecare localitate din țară trebuie să fie asigurat un set minim de servicii publice (10S), în domeniile: sănătate, educație, apă – canalizare, energia termică și electrică, inclusiv iluminat public, transport / drumuri, salubrizare, cultură, culte, locuire și sport. Sursele de finanțare pentru aceste categorii de investiții sunt asigurate prin programele europene și prin Programul Național de Dezvoltare Locală.Ministrul dezvoltării a mai precizat că, începând cu 1 ianuarie 2018, se va revizui modul de funcționare a autorităților, astfel încât cotele defalcate din impozitul pe venit destinate bugetelor locale va crește de la 71,5% la 100%, considerându-se normal ca cei care plătesc să beneficieze de aceste fonduri care, nu vor mai fi virate la bugetul de stat.Întâlnirea de ieri face parte dintr-o serie de vizite ale viceprim-ministrului în județe, organizate în ultimele săptămâni, ca răspuns la invitația autorităților publice locale. Discuțiile au ca obiectiv să asigure o mai mare predictibilitate a măsurilor guvernamentale, să intensifice dialogul și colaborarea între nivelurile central și local din sistemul public.

Sursa:mdrap.gov.ro
Sursa foto:bzi.ro

Specialiștii Universității din Colorado au elaborat un model detaliat al schimbărilor care se vor produce pe Pământ, simulare care a ...
Perfecte ca și aperitiv pentru ocaziile deosebite sau momentele în care ai invitați, coșulețele cu cartofi și cașcaval se prepară foarte ...
Ce se întâmplă cu noi când murim? Există doar un grup de oameni care știu cu adevărat ce se întâmplă ...
O scuză pentru a cumpăra o pereche de pantofi noi? Se pare că, purtând tocuri înalte la ținuta aleasă pentru o iesire la distracția ...
Top 10

ARHIVA DE ŞTIRI

Ianuarie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
28 29 30 31 1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

ULTIMELE ŞTIRI

Primul festival al kurtosului și Picnic Ozosep cu produse tradiționale, la Mogoșoaia

La finalul acestei săptămâni, gusturile specifice ale mâncărurilor ...

Târgul de Sfinții Apostoli Petru și Pavel va începe mâine la Muzeul Satului

Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” vă invită ...

La final de săptămână toți ieșenii vor îmbrăca ia românească

Peste 10.000 de ieşeni sunt aşteptaţi în faţa Palatului Culturii ...

Vernisajul expoziţiei Portrete comice. Istoria în caricatură

Muzeul Naţional Cotroceni vă invită să participaţi la vernisajul expoziţiei ...

Roșiile românești sunt sigure pentru consum!

Producătorii agricoli români susţinuţi prin programul de sprijin ...

„Vara pe uliță”, tabăra de la care niciun copil nu trebuie să lipsească

A sosit vacanța mare! Se apropie deschiderea Taberei de creație „Vara pe ...

AFIR a publicat Ghidului solicitantului pentru investiții în procesarea produselor pomicole

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat pe pagina de ...

Muzeul Satului își așteaptă vizitatorii „la porțile soarelui”

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” informează ...

Program educaţional de vacanţă la Complexul Astronomic Baia Mare

 

Complexul Astronomic Baia Mare va demara pe durata vacanţei de vară un ...

Săptămâna se va încheia cu Târgului naţional de ceramică „CUCUTENI 5000”

Scopul manifestării ce se va desfășura în perioada 23-25 iunie 2017, ...

FOTO: Ziua Internațională a Iei va fi sărbătorită și în Franța

Evenimentul va avea loc pe 23 iunie 2017, la sediul Ambasadei României de ...

Curs de formare pentru tractorişti agricoli, la Bihor

Un prim curs de formare pentru tractorişti agricoli a fost ...

Platformă de imagistică de înaltă performanţă, lansată la Târgu Mureş

 

O platformă de imagistică de înaltă performanţă, realizată ...

S-a deschis Transfăgărășanul!

Cu două săptămâni mai devreme decât era programat, din acest ...

UPDATE: Sorin Grindeanu a fost exclus din PSD

Decizia a fost luată în unanimitate, în cadrul reuniunii de astăzi ...