Peste 2.200 de cereri pentru sprijinul tomatelor în sere, primite de MADR

16 Feb 2017

legumicultura tomate2.253 de solicitari de înscriere în programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii au fost primite de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) până la data de 16 februarie 2017.

Acestea provin din 38 de județe, cele mai multe solicitări fiind din Olt, Giurgiu, Dolj, Galați, Teleorman și Buzău.

Estimările experţilor din MADR indică un număr de 8.023 potenţiali beneficiari la nivelul întregii ţări.

Reamintim că producătorii agricoli din România sunt susținuți, printr-un program guvernamental, să cultive tomate în spații protejate (sere, solarii), astfel încât să asigure necesarul de consum intern din producția autohtonă.

 

Sursa: Comunicat Guvern

Sursa foto: stiriagricole.ro

O asemenea imagine mai rar! Un spectacol pe cât de fascinant, pe atât de înspăimântător! O furtună cu tunete și fulgere ...
Prăjitura cu mălai, după rețeta lui Radu Anton Roman, este un preparat tradițional din zona Ardealului, delicios, cu un gust și o aromă unică. ...
Te-ai întrebat vreodată cât de mult îți influențează viața ordinea nașterii tale? De la relații și sănătate, până la ...
Nu mai este un mister faptul că asiaticii sunt printre cei mai ambitioşi oameni din lume, în sensul bun şi constructiv al ...
Top 10

ARHIVA DE ŞTIRI

Decembrie 2015
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
30 1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31 1 2 3

ULTIMELE ŞTIRI

România a participat la Consiliul European pentru Agricultură și Pescuit

 

Consiliul European pentru Agricultură și Pescuit, desfășurat în ...

Întâlniri județene pentru identificarea produselor cu potențial de recunoaștere la nivel european

 

În perioada martie – mai au avut loc în 20 județe ...

AFIR A publicat lista intermediară a proiectelor

 

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat pe pagina ...

S-au epuizat fondurile disponibile în 2017 pentru investiții în infrastructura de apă și apă uzată

 

Fondurile nerambursabile alocate prin submăsura 7.2, componenta de apă/ ...

Au fost aprobate normele pentru aplicarea Programului „Prima chirie”

 

Normele de aplicare ale Programului „Prima chirie”, prin ...

În lumea copiilor de 1 iunie la Muzeul Satului

 

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită să ...

Alegeri locale parțiale în 49 de localități

 

În 49 de unităţi administrativ-teritoriale din 32 de judeţe ...

FOTO: Incendiu puternic la un depozit din comuna Darasti, Ilfov

Un incendiu puternic s-a produs vineri dupa-amiaza, la un depozit situat in ...

Radio România și Teleradio-Moldova, perspective ale unei bune colaborări

Georgică Severin - Director General Interimar al Societăţii Române de ...

În jurul Deltei Dunării, 400 de kilometri pe bicicletă și în barcă

Tineri români şi din străinătate vor merge, începând de ...

„Primăvara din grădină” în Cetatea Oradea vine cu o salată uriașă de 2.000 de litri

Peste 30 de producători autohtoni de legume, fructe, miere, lactate şi produse ...

Petre Daea: Sectorul irigațiilor, o prioritate pentru agricultura românească

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre DAEA, s-a ...

Motocicliștii construiesc case pentru nevoiași în Cumpăna

De foarte multe ori, arătăm cu degetul, revoltați către lucrurile care nu sunt ...

Începe Concursul Internaţional de Vinuri Bucureşti 2017

 

In perioada 25 - 28 mai , la ARCUB – Centrul Cultural al ...

Produsele neagricole cu valoare adăugată primesc sprijin financiar

 

Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a selectat până ...