Autoritatea Națională Fitosanitară: toate merele sunt bune

09 Iul 2017

9.07 Autoritatea Nationala FitosanitaraMinisterul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea Națională Fitosanitară, manifestă un interes sporit pentru depistarea la timp și eliminarea eventualelor neconformități legate de depășiri ale reziduurilor de pesticide din fructe și legume, astfel încât pe masa consumatorului să ajungă produse sigure consumului. Autoritatea Națională Fitosanitară, prin inspectorii fitosanitari, prelevează în permanență probe de legume și fructe pe care le trimit pentru analiză celor două laboratoare regionale acreditate din București și Mureș, informează un comunicat.

Conform rezultatelor obținute, în urma analizelor de laborator la probele de mere producție autohtonă, cât și la probele de mere prelevate din circulația intracomunitară, pe aceleași soiuri, nu s-au înregistrat depășiri ale reziduurilor de pesticide. Prelevarea probelor se face respectând Ordinul Ministrului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nr. 1256 din 28 noiembrie 2005 pentru aprobarea Metodelor de prelevare a probelor de plante și produse vegetale în vederea efectuării analizelor de laborator pentru determinarea oficială a nivelului de reziduuri de pesticide.

Autoritatea Națională Fitosanitară asigură consumatorii că produsele agroalimentare existente pe piață la această oră sunt sigure pentru consum și că produsele de protecție a plantelor sunt folosite exclusiv în scopul menținerii sănătății plantelor.

Autoritatea Națională Fitosanitară, prin inspectorii fitosanitari, prelevează în permanență probe de legume și fructe pe care le trimit pentru analiză celor două laboratoare regionale acreditate din București și Mureș.

Sursă: Comunicat MADR

Sursă foto: sursazilei.ro

Un nou studiu a arătat că nici creaturile care trăiesc pe fundul oceanelor nu scapă poluării produse de om. În stomacul unor animale ...
Proteinele din soia aduc beneficii sănătăţii. Izoflavonoidele cresc flexibilitatea vaselor de sânge şi ajută la diminuarea cantităţii de ...
O nouă planetă vine să se adauge listei încă restrânse de candidate care ar putea adăposti viaţă dincolo de Sistemul (nostru) Solar, ...
Originară din România, Eva Mozes Kor (83 de ani) are o poveste de viaţă impresionantă: a supravieţuit miraculos experimentelor teribile ...
Top 10

ARHIVA DE ŞTIRI

Iulie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
26 27 28 29 30 1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31 1 2 3 4 5 6

ULTIMELE ŞTIRI

Guvern: suntem interesați ca tinerii să citească

Interesul Guvernului este să încurajeze tânăra generaţie să ...

Tudose: avem deschidere pentru reducerea birocrației activității medicilor de familie

Prim-ministrul Mihai Tudose a avut astăzi, la Palatul Victoria, o nouă rundă de ...

ANOFM: peste 20.000 locuri de muncă vacante la nivel naţional

Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă ...

Argeș: o mașină a Poliției a fost implicată într-un accident rutier

Un accident de circulație în care a fost implicată și o mașină a Poliției ...

Românii își cumpără mașini prietenoase cu mediul

Numărul autovehiculelor ecologice (hibride şi electrice 100%) noi vândute ...

UE va promova anul viitor consumul de carne de oaie și capră

Uniunea Europeană va aloca pentru prima dată, în 2018, fonduri pentru ...

Dosarul „Telemeaua de Sibiu - Indicaţie Geografică Protejată” ajunge la MADR

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunţat ieri că va sprijini produsul ...

ISU Argeș e la Câmpulung cu caravana „Fii pregătit!”

Caravana „Fii pregătit!” se află astăzi, 19 noiembrie, în ...

Încă un milion de lei pus la bătaie de ANAF

O nouă extragere la Loteria bonurilor fiscale va avea loc astăzi. Fondul total ...

Antreprenorești – Adoptă un Sat, a treia vizită în comunele României

Mâine, 20 noiembrie, echipa Antreprenorești-Adoptă un Sat pornește ...

Caravana “Alege oaia!” ajunge, în acest week-end, la Sibiu

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, se va afla ...

Date uimitoare despre cânepă: Semințele acesteia pot pune capăt foametei mondiale

Cânepa are peste 25.000 de utilizări: de la alimente, vopsele şi ...

Sălăjenii dau dovadă de spirit civic și returnează banii uitați la bancomat

O sumă de bani deloc de neglijat, uitată lângă un bancomat, dar şi două ...

Someşul Mare mai "bogat" în peşti

După ce ani de zile apele curgătoare din judeţul Bistriţa - Năsăud au fost de-a ...

Vacanțe cu reduceri de până la 50%

Începând de astăzi, în cadrul Târgului de Turism al ...