Măsuri de fluidizare a traficului destinat transporturilor de cereale

16 Iul 2017

 

16.07 recoltareÎn această perioadă este în plină desfășurare în toate zonele țării recoltarea, transportul și depozitarea cerealelor (în special orz, rapiță, grâu, mazăre), motiv pentru care, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale efectuează acțiuni de supraveghere și sprijin permanent pentru optimizarea acestor activități în punctele unde se efectuează operațiuni de recepție și depozitare a cerealelor.


În acest sens, joi, 13 iulie a fost organizată la Instituția Prefectului Constanța o întâlnire operativă de lucru, la care au participat fermieri, reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Poliție Constanța, CNADR, ai Direcției pentru Agricultură a Județului Constanța, precum și ai Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța.
Întâlnirea a avut ca scop principal stabilirea unor măsuri de fluidizare a traficului pentru mijloacele de transport cereale înspre depozitele de cereale existente în Porturile Constanța și Agigea, unde există în prezent facilitati de depozitare care cuprind spații cu o capacitate totala de 1 200 000 tone de cereale.
În acest sens, au fost identificate măsuri care să reducă timpul de așteptare până la intrarea în port prin alocarea unor căi de acces exclusiv pentru transporturile de cereale, recepția și descărcarea operativă a acestor transporturi non-stop, 24 h din 24.
În această situație, pot fi evitate cozile care s-au format în ultima perioadă la intrarea în porturi, de aproximativ 1-2 Km, în special către sfârșitul zilei pentru cele aproximativ 1000 de mijloace de transport de mare tonaj ce transportă zilnic cereale în raza portuară.
Traficul de cereale prin Porturile Constanța și Agigea reprezintă un procent important pe piața cerealelor din România, materiile prime agricole având o pondere foarte mare din totalul mărfurilor tranzacționate.
Precizăm că rezultatele recepțiilor calitative ce se efectuează pentru fiecare transport de cereale arată că, în acest an, nivelul indicilor de calitate a tuturor produselor agricole ce se descarcă în capacitățile de depozitare existente în raza celor două porturi este semnificativ superior nivelului minim de calitate ( masa hectolitrică, umiditate, corpuri străine).
Totodată, pentru operativitate, fermierii au solicitat ca în această perioadă să li se permită să-și deplaseze utilajele de recoltat în interiorul județului, de la o zonă agricolă la alta și pe parcursul zilei, nu numai pe timpul nopții, fapt ce ar putea reduce durata acestei campanii de recoltare.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale urmărește în continuare, cu mare atenție, buna desfășurare a tuturor activităților aferente campaniei de recoltare a cerealelor pentru ca fermierii să nu întâmpine blocaje în activitatea de depozitare și valorificare a acestora.

Sursa:madr.ro
Sursa foto: agroinfo.ro

Orhideea ti se pare o floare greu de crescut? Pe cât e de gingaşă, pe atât de uşor este de crescut. Iată câteva trucuri ...
Beizadea Dimitrie, a fost trimis școlar de tatăl său Constantin Vodă Cantemir în capitala lumii, la Stambul, cum a trecut puțin de 13 ani. ...
O echipă internațională de astronomi a detectat o nouă exoplanetă de dimensiuni pământești, ce efectueaza o rotire completa in jurul ...
Îți place și ție să culegi flori de câmp, cu care să-ți decorezi casa sau să împletești coronițe? Odată cu venirea verii, ...
Top 10

ARHIVA DE ŞTIRI

Iulie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
26 27 28 29 30 1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31 1 2 3 4 5 6

ULTIMELE ŞTIRI

MADR încurajează activitățile de colectare, prelucrare și valorificare a lânii

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a avut ieri o ...

ANM: Cod Galben de caniculă în 9 județe din vestul țării

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis astăzi o atenţionare Cod galben ...

Judeţul Bistriţa-Năsăud se va moderniza cu fonduri din PNDL

Judeţul Bistriţa-Năsăud primeşte peste 700 de milioane de lei de la Ministerul ...

România ar putea redeveni cel mai mare producător de nuci din lume

 

România ar putea redeveni, în patru-cinci ani, cel mai mare ...

Atenţionare de călătorie în Bosnia şi Herţegovina

 

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se ...

Singura cetate medievală din Dobrogea, Enisala, își redeschide porțile

Pe 22 și 23 iulie, Cetatea Enisala își redeschide porțile pentru o serie ...

Shhaideh: 9.500 obiective au fost asumate în PNDL, etapa a II-a

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene ...

Sesiunea de primire a proiectelor pentru dezvoltarea fermelor mici a fost prelungită

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță, într-un comunicat, ...

Atenţionare de călătorie în Muntenegru

 

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se ...

Acord de colaborare dintre Radio România şi Biroul de Informare al Parlamentului European în România (BIPE)

Astăzi, la sediul SRR, Georgică Severin - Director general interimar al SRR şi ...

APIA: este interzisă arderea miriștilor și a resturilor vegetale

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură informează fermierii cu ...

Gec Nera: sunt probleme nerezolvate care pun viața turiștilor în pericol

Grupul Ecologic de Colaborare Nera a realizat în perioada 14 – 15 ...

Peste 25.000 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel național

Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă ...

Premieră în România: pui de lemurieni născuți în captivitate

Pentru prima dată, la Grădina Zoologică din Tîrgu-Mureş s-au născut doi ...

Focar de hepatita A în comuna doljeană Coțofeni

Este vorba despre 13 persoane, adulti si copii, care provin din patru familii. ...