Ministerul agriculturii va elabora un program pentru dezvoltarea raselor de porci Bazna şi Mangaliţa

08 Noi 2017

 

08.11 mangalitaPetre Daea, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale s-a întâlnit în data de 6 noiembrie 2017, cu reprezentanți ai crescătorilor de porci din rasele Bazna și Mangalița.


Alături de ministru, la întâlnire s-a aflat directorul general al Agenției Naționale pentru Zootehnie, dr. Ing. Iacob Lelior, precum și experți din cadrul Direcției Generale Politici Agricole, cât și reprezentanți ai Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor. În cadrul ședinței a fost prezentat un program de dezvoltare a raselor de suine românești prin creștere și multiplicare în regim tradițional - Bazna și Mangalița.
Cu această ocazie, crescătorii de suine i-au prezentat ministrului Petre Daea situațiile cu efectivele de porci de Bazna și Mangalița pentru a avea o imagine de ansamblu și a putea construi programul pornind de la date concrete. În acest sens, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va realiza în perioada următoare un proiect de act normativ pentru a crea cadrul legal în vederea implementării acestui program.
Programul este inițiat de către Agenția Națională pentru Zootehnie și se adresează fermelor de subzistență cu un efectiv de la minim 5 capete la 20 de capete și își propune dezvoltarea efectivelor existente de rase de suine aflate în conservare (Bazna și Mangalița), creșterea și multiplicarea grăsunilor în regim tradițional, realizarea unui ansamblu de exploatații specifice.
Un rol important în implementarea acestui program îl are Agenția Națională pentru Zootehnie care identifică producătorul, îl înregistrează în program, asigură livrarea grăsunilor, monitorizează activitatea, stabilește contractul cadru de livrare dintre producător și procesator, asigură încheierea contractului de achiziții de purcei.
Programul are ca scop creșterea efectivelor de scroafe de reproducție aflate în crescătorii de rase autohtone, Bazna și Mangalița, precum și creșterea producției de carne de porc din rasele menționate. Totodată, se dorește asigurarea necesarului de carne provenit de la aceste rase pentru sectorul de procesare.

Sursa: madr.ro
Sursa foto: agrointel

Alpinistul Cornel Galescu a descoperit în Munţii Ţarcu din Caraş-Severin, o inscripţie cu multe semne ciudate, pe o stâncă. Galescu ...
Pelmenii se aseamănă cu pastele proaspete umplute și se prepară îndeosebi în Rusia și Ucraina. Sunt delicioși serviți cu ...
Animalele clonate au tendinţa de a îmbătrâni mai repede decât congenerele lor. Primul mamifer clonat, Dolly, celebra oaie, a ...
Nu există o trăsătură mai utilă sau mai importantă decît inventivitatea în căutarea succesului. Aceasta este o mentalitate și este ...
Top 10

ARHIVA DE ŞTIRI

Noiembrie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
30 31 1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 1 2 3

ULTIMELE ŞTIRI

A fost lansat programul "Campionii României în şcoală, liceu şi universitate"

Programul naţional 'Campionii României în şcoală, liceu şi ...

ANL a recepţionat 60 de locuinţe pentru tineri în Tulcea

 

60 de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, au fost ...

S-au alocat bani pentru drumuri europene în județul Bacău

Marius Nica, ministrul delegat pentru fonduri europene, a semnat astăzi ...

Moţiunea de cenzură împotriva cabinetului Tudose a fost respinsă de Parlament

Moţiunea de cenzură împotriva cabinetului Tudose, iniţiată de PNL şi USR ...

Bucureştenii nu vor avea probleme cu căldura în această iarnă

Bucureştenii nu vor avea probleme cu căldura în această iarnă - a dat ...

Profesorii de la Colegiul "Ion Mincu" reacţionează la intenţia de desfiinţare a liceului

Mai mulţi profesori de la Colegiul Tehnic "Ion Mincu" din Timisoara şi ...

Locuri de muncă sezonieră în AGRICULTURĂ - Spania – campania 2018

Persoanele cu domiciliul în judeţul Covasna, care corespund cerinţelor ...

Accident grav pe Dealul Dăii. 2 adulți și 4 copii sunt victime

Din nefericire, nu este zi în care să nu primim vești despre cel puțin un ...

Două victime, într-un incendiu pornit de la sobă

Un bărbat şi o femeie din localitatea Aleuş, judeţul Sălaj, au suferit arsuri ...

Tone de cereale şi legume, neculese şi distruse de intemperii, în Timiş

Ardeii, varza, vinetele, conopida şi ceapa cultivate pe suprafete întinse ...

Cel mai mare strat de zăpadă din ţară, înregistrat la Bâlea Lac

La 2000 de metri altitudine în Munţii Făgăraş, se înregistrează cel ...

Guvernul ar urma să adopte bugetul pe anul viitor pe 29 noiembrie

Guvernul ar urma să adopte bugetul pe anul viitor pe 29 noiembrie, a anunţat ...

Vinurile de Jelna, amprenta unică a gustului de vin din Transilvania

Vinurile de Jelna au început să prindă tot mai mult contur în ...

Pensionarii deprind tainele IT

Clubul Rotary Cluj-Napoca, în parteneriat cu compania NTT Data ...

"6768, Tăierile ilegale te afectează!"

În judeţul Bistriţa-Năsăud se lansează astăzi proiectul de informare şi ...