Comuna vâlceană Roeşti va avea staţie ecologică de reciclare

11 Noi 2015

11.11 Comuna vâlceană Roeşti va avea cea mai mare staţie ecologică de reciclare din OlteniaJudeţul Vâlcea va avea cea mai mare staţie ecologică de sortare a resturilor menajere din zona Olteniei, în localitatea Roeşti, o investiţie ce va fi realizată cu fonduri europene de 45 de milioane de euro, a declarat astăzi primarul localităţii, Gheorghe Drăghici.


“Cea mai mare staţie ecologică de reciclare a resturilor menajere din Oltenia este pe cale să se realizeze în comuna Roeşti. Proiectul, a cărui valoare se ridică la 45 de milioane de euro, deşi a fost în discuţii de 7 ani, în cele din urmă prinde contur. A fost scoasă pe SEAP proiectarea şi sperăm că anul viitor demarează execuţia. Conform planului, staţia ecologică de reciclare din Roeşti, unde nu vor ajunge decât gunoaiele gata sortate care nu pot merge la groapa de gunoi, ar urma să se întindă pe o suprafaţă de 22 hectare. Locaţia se află în mijlocul unei păduri din satul Cuieni, în punctul Olteanca, la o depărtare apreciabilă de orice zonă locuită, aproximativ trei kilometric”, a precizat primarul din Roeşti.


Consiliul Judeţean Vâlcea va suporta cheltuielile legate de realizarea studiului de fezabilitate şi de întocmire a proiectului de construcţie a staţiei, cheltuieli care se ridică la aproximativ 5% din valoarea proiectului.


Resturile menajere care pot fi reciclate din aproximativ 70% din localităţile vâlcene vor ajunge în Roeşti. La staţia ecologică se va putea face însă şi prelucrarea deşeurilor menajere din celelalte localităţi din zona Olteniei, fiind de altfel singura staţie de reciclare din această parte a ţării.

Fosile descoperite recent în Germania demonstrează că moliile şi fluturii există pe planeta noastră de cel puţin 200 de milioane de ani, ...
Vă mai aduceți aminte de acele gogoși pufoase pe care le făcea bunica de fiecare dată când mergeați la ea în vacanțe? De ce nu v-ați ...
Potrivit oamenilor de ştiinţă britanici de la Universitatea Sheffield, creierul uman are un scaner wireless pentru emoţiile umane, al cărui ...
Medicii avertizează că oprirea unui strănut poate să aibă consecinţe fizice grave. De asemenea, un strănut oprit poate să dăuneze urechii ...
Top 10

ARHIVA DE ŞTIRI

Noiembrie 2015
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
26 27 28 29 30 31 1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 1 2 3 4 5 6

ULTIMELE ŞTIRI

În sfârşit, vine iarna!

Meteorologii atenţionează că vremea se înrăutăţeşte în jumătatea de ...

O varietate de ceapă persană, o armă potenţială împotriva rezistenţei la antibiotice

O varietate de ceapă persană ar putea avea un impact major în lupta ...

Pliculeţele de ceai - utilizări mai puţin cunoscute!

În anotimpul rece oamenii beau mai mult ceai decât în mod ...

România participă la cea de-a 83-a ediție a Expoziţiei Internaționale “Săptămâna verde”

În perioada 19 - 28 ianuarie 2018 va avea loc, la Berlin, Germania, cea ...

Cod roşu de avalanşă în Munţii Făgăraş

Meteorologii avertizează că cel puţin până mâine seară riscul ...

Cod Portocaliu de ninsori și viscol

Compania Naţională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere este pregătită ...

Legea așteptată de fermieri!

ATENȚIE! AUTORITĂȚILE CU ATRIBUȚII DE CONTROL NU VĂ MAI POT SANCȚIONA FĂRĂ SĂ ...

A fost creat iaurtul care poate duce la vindecarea cancerului

Oamenii de ştiinţă din Singapore au descoperit că iaurtul pe bază de broccoli ...

Legumicultorii se modernizează și își încălzesc serele cu energie solară

Legumicultorii care deţin sere şi livrează în timpul iernii legume pe ...

Biroul județean de informare turistică, inaugurat la Sfântul Gheorghe

Un birou judeţean de informare turistică, unde vizitatorii pot găsi ...

Preşedintele Klaus Iohannis a anunțat cu puțin timp în urmă pe cine a desemnat ca premier

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a desemnat-o pe Viorica Dăncilă, ...

Elevii de la oraş vor învăţa despre importanţa consumului de lactate

Peste 850 de copii din mediul urban vor învăţa până în data ...

Pârtia de schi de la Şugaş Băi a fost redeschisă

Pârtia mică de schi din staţiunea Şugaş Băi, aflată la aproape zece ...

Adolescenţii care privesc reclame la junk food, mai predispuşi la o alimentaţie nesănătoasă

Adolescenţii care se uită prea mult la reclamele pentru alimente nesănătoase ...

Un dinozaur construit din piese lego la Muzeul Etnografic

O lucrare de mari dimensiuni, construită din piese de Lego şi având ca ...