Anul 2015 ar putea fi cel mai cald înregistrat vreodată

25 Noi 2015

25.11 Anul 2015 ar putea fi cel mai cald înregistrat vreodatăAnul 2015 ar putea fi cel mai cald înregistrat vreodată iar temperatura medie a solului ar putea depăşi pragul simbolic de 1°C de încălzire după era preindustrială (1880-1899), se arată într-un raport publicat miercuri de Organizaţia Meteorologică Mondială.


“Tendinţa care se prevede pentru 2015 lasă să se presupună că anul acesta va fi probabil cel mai cald an înregistrat vreodată”, semnalează agenţia ONU cu sediul la Geneva. Iar temperatura medie a suprafeţei globului va atinge fără îndoială pragul simbolic de încălzire cu un grad Celsius faţă de era preindustrială, precizează OMM.


În raportul său publicat cu o săptămâna înainte de Conferinţa internaţională asupra climei de la Paris (COP21), OMM relevă de asemenea că “2011 - 2015 reprezintă perioada de cinci ani cea mai călduroasă înregistrată vreodată, cu numeroase fenomene meteo extreme - mai ales valurile de căldură - care au fost influenţate de schimbările climatice”.


“Concentraţiile de gaz cu efect de seră din atmosferă au atins noi vârfuri: în primăvara boreală 2015, pentru prima dată emisiile CO2 din atmosferă au depăşit pragul de 400 de particule pe milion (ppm) media mondială. Anul 2015 va fi probabil cel mai călduros înregistrat vreodată, temperatura de la suprafaţa mării atingând praguri fără precedent de la existenţa măsurătorilor. Pragul de 1°C de încălzire va fi fără îndoială atins”, potrivit secretarului general al OMM, Michel Jarraud.


Responsabilul OMM a pus accentul pe existenţa în prezent a unui episod puternic de El Nino, curentul ecuatorial cald din Pacific, care creşte în intensitate. “Acest fenomen influenţează regimurile meteorologice din numeroase regiuni ale lumii şi motivează căldura excepţională cunoscută în luna octombrie. Acest fenomen ar trebui să încălzească planeta până în 2016”, a precizat Michel Jarraud.


Pe de altă parte, o estimare preliminară referitoare la perioada ianuarie - octombrie 2015 arată că temperatura medie a suprafeţei globului pentru primele zece luni ale anului "prezintă o anomalie pozitivă de circa 0,73°C faţă de cea normală calculată pentru perioada 1961-1990 (o temperatură medie de 14,0° C), ceea ce reprezintă cu 1°C în plus comparativ cu anii 1880-1899 ai erei preindustriale", notează raportul OMM.

O asemenea imagine mai rar! Un spectacol pe cât de fascinant, pe atât de înspăimântător! O furtună cu tunete și fulgere ...
Minciunele, după rețeta lui Radu Anton Român, sunt un soi de gogoși pufoase și delicioase, care ne aduc aminte de deserturile preparate pe ...
Toată lumea iubește iluziile optice! Lumea este plină de iluzii optice și lucrurile nu sunt întotdeauna așa cum apar. Deși ...
Tutankhamon a fost un faraon egiptean care a fost îngropat într-un mormânt plin de artefacte de aur în Valea Regilor. ...
Top 10

ARHIVA DE ŞTIRI

Noiembrie 2015
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
26 27 28 29 30 31 1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 1 2 3 4 5 6

ULTIMELE ŞTIRI

Roșiile românești, sigure pentru consum

 

Producătorii agricoli români susţinuţi prin programul de sprijin ...

Scenă deschisă de Ziua copilului la Sala Radio

De Ziua copilului, Orchestra Naţională Radio propune copiilor, părinţilor şi ...

Botoşaniul ar putea fi primul judeţ cu două produse cu identitate geografică protejată în UE

 

Botoşaniul ar putea fi primul judeţ din România cu două produse ...

Prima cultură de rabarbură din România, la Nadeş

 

Unicul producător de rabarbură în cultură organizată din ...

Incendiu devastator, la o fermă arădeană. Cum a salvat proprietarul animalele

Un incendiu de proporții a distrus aproape în totalitate o fermă din ...

Legea care combata risipa alimentară a intrat în vigoare

De pe 21 mai, intră în vigoare legea menită să combată risipa alimentară. ...

Loto 6/49 din 21 mai 2017. Care sunt numerele câștigătoare

LOTO 6/49 21 mai 2017. Loteria Română a organizat noi trageri LOTO ...

Vara va fi „altfel” pentru copii și tineri, în taberele de la Sângeorz-Băi

În această vară, asociațiile de tineret de la cele trei protopopiate ...

Creștinii îi sărbătoresc astăzi pe Sfinţii Constantin şi Elena

Creştinii ortodocşi şi greco catolici îi sărbătoresc astăzi pe Sfinţii ...

”Întâmplări din Ținutul Buzăului” la Muzeul Țăranului Român

 

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă joi, 25 mai 2017, ...

Ministrul Agriculturii se întâlnește sâmbătă cu fermierii din județul Satu Mare

Ministrul Agriculturii Petre Daea se va afla sâmbătă, 20 mai, în ...

Teatru și magie, pentru o oră de terapie! - Spectacol superdistractiv pentru copii, în parcul I.O.R.

Asociația de Terapie Comportamentală Aplicată – ATCA, împreună cu ...

"Urcă oile la munte" acompaniate de fluiere fermecate

Sub genericul "Urcă oile la munte" în județul Argeș, în mai multe ...

Vrancea: Joc și voie bună, duminică, la Boteitul Oilor

Cea de-a XV-a ediție a Sărbătorii pastorale tradiţionale „Boteitul ...

Facilități suplimentare pentru finanțarea prin PNDR 2020 a fermelor mici

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a inclus o serie de ...