Delta Dunării se va dezvolta după o strategie integrată

27 Noi 2015

delta minMinisterul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) a definitivat elaborarea cadrului strategic pentru viitoarea dezvoltare a regiunii Deltei Dunării.


Este vorba, în principal, despre Strategia integrată de dezvoltare durabilă a Deltei Dunării şi fundamentarea Investiţiei Teritoriale Integrate (ITI) care va fi implementată în Delta Dunării în perioada 2014-2020. Acestea sunt două dintre principalele rezultate ale proiectului derulat în perioada 2013-2015 de MDRAP. În valoare de 13,1 milioane de lei, proiectul a beneficiat de finanţare nerambursabilă din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional de Asistenţă Tehnică 2007-2013. Toate activităţile au fost realizate în cooperare cu Banca Mondială şi cu toate instituţiile publice relevante de la nivel local şi central. Proiectul a fost prezentat joi, 26 noiembrie, în cadrul unei conferinţe organizate de MDRAP.
"O etapă esenţială pentru dezvoltarea Deltei Dunării este acum finalizată - realizarea de către minister a Strategiei şi propunerii ITI. Urmează obţinerea avizului de mediu, proces lansat în ianuarie 2015, consultarea publică a Hotărârii de Guvern şi aprobarea acesteia de către Guvern", a declarat Sirma Caraman, secretar de stat în MDRAP, în deschiderea conferinţei.
Strategia integrată propusă de MDRAP are la bază analiza, pe domenii, a nevoilor şi priorităţilor de dezvoltare ale întregii zone, pe orizontul de timp 2030, iar fundamentarea ITI vizează principalele domenii de intervenţie şi proiecte ce vor fi finanţate din fonduri europene până în 2020, prin toate programele europene derulate în România.
"Pe lângă faptul că mare parte din finanţarea pentru ITI Delta Dunării este nerambursabilă, ministerul propune, prin această strategie, implementarea de proiecte integrate. Practic, acesta este specificul ITI: gândeşti o strategie pentru o zonă definită, apoi concentrezi investiţii pe mai multe domenii simultan - infrastructură, educaţie, sănătate, cultură, mediul de afaceri, mediu, servicii publice etc - şi obţii, în câţiva ani, o zonă dezvoltată din toate punctele de vedere. Cuvântul cheie este "integrat", pentru că vorbim despre un set de proiecte coordonate care vor fi finanţate în toate localităţile din zona Deltei Dunării, şi nu de proiecte disparate", a precizat Sirma Caraman.
Cu o suprafaţă de 7 206,6 km2, teritoriul inclus în Strategia integrată de dezvoltare a Deltei Dunării nu se limitează la aria rezervaţiei, ci cuprinde şi zonele înconjurătoare (harta - în documentul atasat). Zona are 184.000 locuitori, din care 10.700 în centrul Deltei şi 173.000 în zona învecinată (sursă: Recensământ 2011). Instrumentul ITI Delta Dunării va fi utilizat într-un areal format din 38 de unităţi administrativ-teritoriale din cadrul Rezervaţiei Biosfera Delta Dunării, din judeţul Tulcea şi din nordul judeţului Constanţa. Delta Dunării situează România pe locul 3 în lume din punct de vedere al biodiversităţii, găzduind peste 5.000 de specii de animale şi plante.
"Pe durata realizării Strategiei, ministerul a colaborat cu absolut toate localităţile din zonă. Le mulţumim tuturor pentru contribuţie şi le reamintim că adevărata provocare este să continuăm colaborarea şi după aprobarea ei, când va veni momentul implementării măsurilor propuse. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice va rămâne implicat în procesul de implementare a investiţiei teritoriale integrate pentru a sprijini instituţiile cu responsabilităţi în implementarea strategiei", a subliniat Sirma Caraman.

O asemenea imagine mai rar! Un spectacol pe cât de fascinant, pe atât de înspăimântător! O furtună cu tunete și fulgere ...
Când ai poftă de un preparat pe bază de fasole, cea mai delicioasă variantă este ciorba. Dacă vrei, dă-i un plus de savoare folosind ...
Toată lumea iubește iluziile optice! Lumea este plină de iluzii optice și lucrurile nu sunt întotdeauna așa cum apar. Deși ...
Tutankhamon a fost un faraon egiptean care a fost îngropat într-un mormânt plin de artefacte de aur în Valea Regilor. ...
Top 10

ARHIVA DE ŞTIRI

Mai 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31 1 2 3 4

ULTIMELE ŞTIRI

În lumea copiilor de 1 iunie la Muzeul Satului

 

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită să ...

Alegeri locale parțiale în 49 de localități

 

În 49 de unităţi administrativ-teritoriale din 32 de judeţe ...

FOTO: Incendiu puternic la un depozit din comuna Darasti, Ilfov

Un incendiu puternic s-a produs vineri dupa-amiaza, la un depozit situat in ...

Radio România și Teleradio-Moldova, perspective ale unei bune colaborări

Georgică Severin - Director General Interimar al Societăţii Române de ...

În jurul Deltei Dunării, 400 de kilometri pe bicicletă și în barcă

Tineri români şi din străinătate vor merge, începând de ...

„Primăvara din grădină” în Cetatea Oradea vine cu o salată uriașă de 2.000 de litri

Peste 30 de producători autohtoni de legume, fructe, miere, lactate şi produse ...

Petre Daea: Sectorul irigațiilor, o prioritate pentru agricultura românească

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre DAEA, s-a ...

Motocicliștii construiesc case pentru nevoiași în Cumpăna

De foarte multe ori, arătăm cu degetul, revoltați către lucrurile care nu sunt ...

Începe Concursul Internaţional de Vinuri Bucureşti 2017

 

In perioada 25 - 28 mai , la ARCUB – Centrul Cultural al ...

Produsele neagricole cu valoare adăugată primesc sprijin financiar

 

Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a selectat până ...

Roșiile românești, sigure pentru consum

 

Producătorii agricoli români susţinuţi prin programul de sprijin ...

Scenă deschisă de Ziua copilului la Sala Radio

De Ziua copilului, Orchestra Naţională Radio propune copiilor, părinţilor şi ...

Botoşaniul ar putea fi primul judeţ cu două produse cu identitate geografică protejată în UE

 

Botoşaniul ar putea fi primul judeţ din România cu două produse ...

Prima cultură de rabarbură din România, la Nadeş

 

Unicul producător de rabarbură în cultură organizată din ...

Incendiu devastator, la o fermă arădeană. Cum a salvat proprietarul animalele

Un incendiu de proporții a distrus aproape în totalitate o fermă din ...