Valoarea primei pentru Programul ”Rabla” rămâne neschimbată

14 Mar 2017

rablaValoarea primei de casare pentru Programul “Rabla” va rămâne, în 2017, de 6.500 de lei,

iar din acest an se vor introduce praguri maxime de emisii de CO2 ale autovehiculelor pentru achiziția cărora se poate obține prima de casare, plecând de la 130 g/CO2/km în anul 2017 până la o valoare de maxim 95 g/CO2/km în anul 2019, se arată în Ghidul de finanțare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național supus, dezbaterii publice pe site-ul Ministerului Mediului.Conform documentului, finanțarea acordată prin prezentul program, care va avea caracter multianual, reprezintă o strategie pentru o perioadă de 3 ani (2017 — 2019), prin care Administrația Fondului pentru Mediu își propune să contribuie la încurajarea achiziției de autoturisme noi din ce în ce mai performante din punct de vedere al impactului asupra mediului.Noutatea programului este că, începând din 2017, se introduc praguri maxime de emisii de CO2 ale autovehiculelor pentru achiziția cărora se poate obține prima de casare. Astfel, cuantumul primei de casare va fi de 6.500 de lei și se va acorda în funcție de cantitatea de emisii de CO2/km generată de sistemul de propulsie al autovehiculului nou achiziționat, în regim de funcționare mixt, după cum urmează: în anul 2017, pentru autovehiculul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 130 g CO2/km; în anul 2018, pentru autovehiculul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 120 g CO2/km; în anul 2019 pentru autovehiculul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 110 g CO2/km.“După cum se observă, prin scăderea graduală a pragului de emisii de CO2, programul este conceput nu doar ca o modalitate de finanțare, ci și ca un instrument de îndrumare a cumpărătorului de autoturisme și conștientizare a acestuia cu privire la corelarea nevoii de deplasare cu cea de protecție a mediului”, se notează în Referatul de aprobare a proiectului de ordin pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului “Rabla”.Conform documentului, care nu menționează un buget al programului, la prima de casare de bază se poate adăuga, în 2017, un ecobonus de 1.500 lei la achiziționarea unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie care generează o cantitate de emisii de maximum 98 g CO2/km în regim de funcționare mixt.Pentru anul 2018, valoarea ecobonusului este similară, însă numai pentru cazul în care este cumpărată o mașină nouă echipată cu sistem de propulsie care generează o cantitate de emisii de maximum 96 g CO2/km în regim de funcționare mixt.Nu în ultimul rând, la achiziționarea unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie care generează o cantitate de emisii de maximum 95 grame de CO2/km în regim de funcționare mixt, se va acorda, în 2019, un ecobonus în cuantum tot de 1.500 de lei.Pe de altă parte, în cazul achiziției unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie hibrid, valoarea ecobonusului va fi de 2.500 de lei.Prima de casare și ecobonusul se scad de către producător din prețul de comercializare cu TVA al autovehiculului nou, iar prima de casare se poate cumula cu ecotichetul acordat în cadrul Programului de promovare a vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic, în condițiile prevăzute prin ghidurile celor doua programe. În această situație, cumularea ecobonusului este exclusă.Proiectul de act normativ supus aprobării a fost avizat în ședința Comitetului Director al Administrației Fondului pentru Mediu din 13 martie 2017.Autovehiculul uzat, a cărui primă înmatriculare în România a avut loc ulterior datei de 31 decembrie 2009, cu excepția celui aflat în proprietatea unei unități administrativ-teritoriale sau a unei instituții publice, nu intră sub incidența prevederilor Ghidului pentru anul 2017.Un principiu similar este valabil atât pentru Ghidul de finanțare valabil pentru anul 2018, cât și pentru cel din 2019, iar autovehiculele uzate vor trebui să fi fost înmatriculate pentru prima dată în România înainte de 31 decembrie 2010, respectiv 31 decembrie 2011, cu excepția celor aflat în proprietatea unei unități administrativ-teritoriale sau a unei instituții publice.Proiectul de Ordin de ministru pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național va fi supus dezbaterii publice timp de 10 zile, iar cetățenii și instituțiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii la Ministerul Mediului — Administrația Fondului pentru Mediu.

Sursa: agerpres.ro
Sursa foto:bzi.ro

Specialiștii Universității din Colorado au elaborat un model detaliat al schimbărilor care se vor produce pe Pământ, simulare care a ...
O mâncare autentică românească, ostropelul de pui este atât de gustos servit alături de o mămăliguță caldă. Încearcă și ...
Ce se întâmplă cu noi când murim? Există doar un grup de oameni care știu cu adevărat ce se întâmplă ...
O scuză pentru a cumpăra o pereche de pantofi noi? Se pare că, purtând tocuri înalte la ținuta aleasă pentru o iesire la distracția ...
Top 10

ARHIVA DE ŞTIRI

Martie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
27 28 1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31 1 2

ULTIMELE ŞTIRI

Incendiu puternic in comuna Cernica

Incendiu la o cladire folosita pe post de cantina, in interiorul cimitirului ...

Sportul național se asortează cel mai bine cu portul popular

Oina, sportul nostru național se împletește armonios cu portul popular ...

Veste bună pentru turiștii care vizitează România

 

De azi, turiștii au din nou acces la Cetatea lui Vlad Țepeș din județul ...

Ghidul solicitantului privind cadastrul – în consultare publică

 

Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR) a ...

Festivalul Săptămâna Haferland

 

Cea de-a cincea ediție a Săptămânii Haferland, cel mai mare ...

DJ 108 A din Sălaj, modernizat cu fonduri europene

 

Drumul județean 108A va fi modernizat printr-un proiect cu finanțare ...

10 Sfaturi pentru a identifica produsele contrafăcute pe Internet

Cu toate că au vizat inițial piața de lux, produsele contrafăcute au atins ...

Sprijinul acordat beneficiarilor programului de tomate cultivate în spații protejate continuă

Toți cei care doresc să beneficieze de sprijin, în cadrul programului de ...

Primul festival al kurtosului și Picnic Ozosep cu produse tradiționale, la Mogoșoaia

La finalul acestei săptămâni, gusturile specifice ale mâncărurilor ...

Târgul de Sfinții Apostoli Petru și Pavel va începe mâine la Muzeul Satului

Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” vă invită ...

La final de săptămână toți ieșenii vor îmbrăca ia românească

Peste 10.000 de ieşeni sunt aşteptaţi în faţa Palatului Culturii ...

Vernisajul expoziţiei Portrete comice. Istoria în caricatură

Muzeul Naţional Cotroceni vă invită să participaţi la vernisajul expoziţiei ...

Roșiile românești sunt sigure pentru consum!

Producătorii agricoli români susţinuţi prin programul de sprijin ...

„Vara pe uliță”, tabăra de la care niciun copil nu trebuie să lipsească

A sosit vacanța mare! Se apropie deschiderea Taberei de creație „Vara pe ...

AFIR a publicat Ghidului solicitantului pentru investiții în procesarea produselor pomicole

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat pe pagina de ...