Excrementele umane reprezintă o potenţială sursă de energie!

04 Noi 2015

Excrementele umane reprezintă o potenţială sursă de energieBiogazul provenit din excrementele umane reprezintă o potenţială sursă de energie ce ar putea produce electricitate pentru 138 de milioane de gospodării, îmbunătăţind în acelaşi timp igiena în ţările în curs de dezvoltare, se arată într-un raport al unui institut de cercetări al ONU, preluat de AFP.


Biogazul - în care metanul reprezintă 60% - care poate fi extras din excrementele umane în urma descompunerii materiilor fecale de către bacterii, ar avea o valoare de până la 9,5 miliarde de dolari (echivalent în gaz natural), potrivit studiului realizat de Institute of Water, Environment and Health, cu sediul în Canada.


În plus, reziduurile, uscate şi carbonizate, ar putea da naştere unui combustibil echivalent cu cărbunele, permiţând scăderea distrugerii copacilor, una din principalele surse de încălzire şi pregătire a hranei în ţările în curs de dezvoltare.


Potrivit estimărilor Naţiunilor Unite, aproape un miliard de persoane de pe glob nu au toalete, dintre care 60% se găsesc în India, rezolvându-şi nevoile fiziologice în natură. Dacă aceste excremente ar fi recuperate, s-ar produce pe an biogaz (echivalent în gaz natural) în valoare de 200 de milioane de dolari, suma putând atinge chiar 376 de milioane de dolari, conform cercetătorilor. Din aceste cantităţi de energie s-ar putea produce electricitate pentru 10-18 milioane de gospodării din ţările în curs de dezvoltare, mai ales în zonele rurale.


Prin tratarea reziduurilor s-ar produce echivalentul a 4,8 - 8,5 milioane de tone de cărbune ce ar putea alimenta cazane industriale.


O asemenea recuperare a excrementelor umane pentru producerea energiei ar avea şi avantajul că ar asigura toalete tuturor oamenilor care nu au încă, ameliorând semnificativ igiena. Lipsa instalaţiilor sanitare în multe ţări în curs de dezvoltare este cauza a 10% dintre bolile înregistrate în lume, subliniază autorii.


Apele uzate şi nutrienţii pe care îi conţin sunt deja reutilizate la producerea de îngrăşăminte pentru agricultură sau recuperarea apei, adaugă ei. “Apele uzate sunt tratate tot mai mult pentru recuperarea apei, în vederea extinderii terenurilor agricole în regiuni aride, având şi un potenţial tehnic, mai ales în zonele rurale şi în oraşele mici, pentru producerea energiei din excremente în ţările în curs de dezvoltare”, afirmă Corinne Schuster-Walalce, principalul autor al studiului.


“Reciclăm deja în mod eficient în agricultură elementele nutritive din excrementele şi urina umane în multe locuri din lume, însă potenţialul energetic al acestor deşeuri este ignorat din plin în prezent”, arată Chris Metcalfe de la Universitatea Trent (provincia Onatario, Canada), unul dintre coautori. Câteva proiecte au fost totuşi realizate în China, la Beijing, sau în Kenya, la Nairobi.


Fundaţia Gates a lansat în ultimii cinci ani proiecte pentru ameliorarea sistemelor sanitare, introducând toalete adaptate la ţările în curs de dezvoltare.

Oamenii de ştiinţă au declarat că zona din jurul Polului Nord nu prezintă niciun indiciu că s-ar întoarce la starea de îngheţ ...
Dacă ai prin congelator puțină carne de porc tocată, o poți folosi pentru un delicios pilaf cu carne și legume. De ce ai nevoie pentru pilaf ...
Dacă faci parte din categoria oamenilor care trebuie să se acopere cu o pătură, indiferent cât de cald este afară, să știi că nu ești ...
Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iași nu este doar una dintre cele mai bune unități de învațământ superior din țară. Este ...
Top 10

ARHIVA DE ŞTIRI

Noiembrie 2015
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
26 27 28 29 30 31 1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 1 2 3 4 5 6

ULTIMELE ŞTIRI

Încălzirea climatică provocată de oameni, singurul vinovat pentru canicula din 2016

 

Recordul mondial de căldură, canicula din Asia şi apele neobişnuit de ...

Gripa sezonieră provoacă anual circa 650.000 de decese la nivel mondial

Gripa sezonieră provoacă anual între 291.000 şi 646.000 de decese la ...

Peste 200.000 de turiști străini au vizitat, în acest an, Muzeul ASTRA Sibiu

Muzeul ASTRA din Sibiu va depăși până la finalul anului 2017 pragul de ...

ANSVSA: Distribuţia produselor contaminate cu Salmonella s-a făcut către state din Asia şi Africa

Distribuţia laptelui praf pentru bebeluşi contaminat cu Salmonella Enterică s-a ...

Copiii sunt în atenția autorităților locale din Cumpăna, Constanța

Primăria comunei Cumpăna, județul Constanța, în parteneriat cu Fundaţia ...

Peste 18.500 locuri de muncă sunt disponibile la nivel național

Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă ...

FOTO: Microbuz răsturnat, două persoane decedate

Microbuzul care s-a răsturnat în această dimineaţă pe DN 15, între ...

Tehnologia digitală se află la ea acasă într-o școală din mediul rural

Școala Gimnazială Sâncraiu de Mureș este singura școală din județ ...

Peste 19 mii de locuri de muncă, vacante la nivel național

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) anunță că sunt ...

Trichinela identificată la porci sacrificați în gospodarii din Bistrița Năsăud

Doi porci sacrificaţi în gospodăriile populaţiei din localităţile ...

14, 15 și 16 decembrie, decretate zile de doliu național

Zilele de 14, 15 și 16 decembrie 2017 sunt declarate zile de doliu național pe ...

Fonduri mai mari pentru achiziționarea motorinei, acordate agricultorilor

Ajutorul de stat de care beneficiază, în acest an, agricultorii pentru ...

Cât costă carnea de porc în viu. Vezi HARTA județelor

Românii au început să studieze prețurile din care vor face ...

WWF: Colinele Transilvaniei, destinație pentru ecoturism de iarnă

WWF-România, în parteneriat cu Asociația Mioritics, lansează prima ...

AFIR a publicat Ghidul bazei de date cu prețuri de referință pentru silozuri și sere

Documentul, publicat pe pagina de internet a AFIR, prezintă metodologia de ...