Planul Juncker: 177 milioane de euro pentru IMM-urile din România

12 Mai 2017

rsz junkerAproximativ 2000 de IMM-uri românești vor beneficia de avantajele obţinute prin intermediul unor noi împrumuturi deblocate prin acordul semnat de Fondul european de investiţii cu Raiffeisen Bank.

Este vorba de nu mai puţin de 177 de milioane de euro împrumuturi pentru întreprinderile mici și mijlocii din România.

Acest acord al Fondului European pentru Investiții Strategice (EFSI), pilonul central al Planului Juncker, a fost semnat în 11 mai, EFSI fiind unfactor crucial în semnarea împrumutului.

Corina Crețu, comisarul pentru politică regională, a declarat: "Planul Juncker este destinat sprijinirii creării de locuri de muncă și stimulării creșterii economice în Europa. Facilitarea accesului la finanțare pentru întreprinderile mici și mijlocii este o componentă importantă a Planului. Sunt încântată de faptul că, prin reuşita Acordului din 11 mai, şi mai multe companii românești vor putea investi în extindere, în crearea de locuri de muncă și în inovare".

Planul Juncker va declanșa noi investiții în întreaga Europă, în valoare de aproximativ 743 milioane de euro, începând cu luna mai 2017.

Sursa: ec.europa.eu

Mina de diamante din orașul Kimberly (Africa de Sud), cunoscută sub numele de The Big Hole a intrat în exploatare în anul 1871, ...
Găteala dâmbovițeană mai ales, cartofii pot fi umpluți cu multe și de toate (cartofii umpluți sunt o comoară la casa și la masa omului: se ...
Vedem descoperiri științifice incredibile făcute zilnic, dar noi cercetări indică faptul că există un decalaj destul de mare în ceea ce ...
Dolofan, rotund, alungit sau putin turtit, de un portocaliu care da un plus de culoare toamnei, dovleacul este o vedeta in felul sau printre ...
Top 10

ARHIVA DE ŞTIRI

Septembrie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
28 29 30 31 1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 1

ULTIMELE ŞTIRI

Ajutoare financiare de la Guvern pentru localitățile afectate de furtuni

Peste 36 de milioane lei au fost alocate de Guvern pentru înlăturarea ...

AGRALIM 2017 și-a deschis joi porțile la Iași

AGRALIM 2017 își deschide porțile în perioada 21-24 septembrie, ...

Zona montană a României – un areal special

 

Zona montană a României, constituie un teritoriu special. Un loc ...

Cum să ne comportăm în caz de furtună?

Conform Administrației Naționale de Meteorologie, până mâine seară ...

Două drumuri de legătură între Oradea şi comune limitrofe vor fi reabilitate

 

Viceprimarul municipiului Oradea, Florin Birta, alături de primarii din ...

Jurnaliştii Radio Chişinău, parte a echipei Radio România

Incepând de astăzi, 13 jurnalişti de la Radio Chişinău participă la un ...

Consumul de miere în România este de trei ori mai mic decât media europeană

Consumul de miere în România este de 500-600 de grame pe locuitor ...

Furtuni violente în vestul țării. Bilanțul este catastrofal

8 morți și 68 de răniți.

Update: Numărul victimelor în urma futunii ...

Sărăcia, abuzul și dizabilitatea, principalii factori ai separării copiilor de familie

9.614 copii au fost separaţi de familie în ultimul an, aceştia fiind daţi ...

Fructele vor fi în centrul atenției, la Bistrița

Staţiunea de Cercetări Pomicole din Dealul Târgului - Bistriţa Năsăud va ...

”Noaptea Liliecilor” la Grădina Botanică din Cluj-Napoca

 

”Noaptea Liliecilor”, un eveniment de popularizare a ...

Petre Daea a discutat cu Ambasadorul Statului Qatar despre sectorul ovin

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, s-a ...

„Ziua Porumbului” cu producții record în județul Ialomița

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a participat joi (14 ...

17 septembrie - Ziua Internațională a Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice

Pe 17 septembrie este marcată în toată lumea Ziua Internațională a ...

Începe Târgul ”Gaudeamus Carte Şcolară”

 

Cea de-a XV-a ediţie a Târgului ”Gaudeamus Carte ...