#Colectiv Dr. Enescu: „Pacienţii de la Colectiv au o evoluţie normală; sunt destul de optimist”

03 Noi 2015

03.11 pacienti#Colectiv Managerul Spitalului de Copii “Grigore Alexandrescu”, Dan Mircea Enescu, a declarat marţi că pacienţii răniţi la Colectiv şi internaţi în unitatea sanitară au o evoluţie normală la a patra zi de la incendiul din club.
“Practic, urmează perioada chirurgicală. Este o perioadă foarte importantă, pentru că trebuie particularizată pentru fiecare caz, întrucât având acele arsuri de căi respiratorii superioare plus arsura chimică, inhalaţia aceea cu totul specială, mixtura pe care nu o cunoaştem, suntem obligaţi să fim precauţi şi să alegem acei bolnavi în momentul cel mai potrivit când le foloseşte această excizie. În clipa aceasta sunt destul de optimist faţă de ce am văzut, adică ei arată foarte bine pentru această zi”, a afirmat Dan Mircea Enescu, prezent la Spitalul de Universitar de Urgenţă Bucureşti.


El a mărturisit că, personal, nu a văzut niciodată o plagă de arsură care să aibă nuanţa pe care o prezintă răniţii de la Colectiv.
“Ceva între cenuşiu - roşu - negru, de nepovestit, pentru că sângele a ajuns într-o anumită compoziţie şi a avut anumite transformări acolo. Ca atare, şi excizia noastră va trebui să fie specială, nu obişnuită”, a explicat Enescu.
La rândul său, managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, Cătălin Cârstoiu, a spus că, cel mai probabil miercuri, va începe etapa chirurgicală pentru pacienţii internaţi în unitatea medicală.
“Aceşti pacienţi sunt pacienţi care, pe lângă leziunile tegumentare, au şi leziuni ale căilor aeriene. Este o arsură atât termică, cât şi chimică”, a explicat medicul.
El a precizat că nu a existat vreo solicitare ca unul din pacienţi să plece să fie tratat în altă parte.

Fiecare ființă de pe pământ este înzestrată de natură cu anumite "arme" care să îi asigure supraviețuirea. Spre deosebire de ...
Ierburile aromatice vor oferi un gust deosebit cărnii de porc. Iată care sunt cele mai potrivite pentru a obține cea mai bună și mai fragedă ...
Un grup de oameni de ştiinţă de la Centrul de Medicină Spaţială şi Medicină Regenerativă din cadrul Colegiului Universitar din Londra au ...
La cinci ani după ce Xi Jinping a preluat puterea în China, țara a devenit mai bogată și mai puternică. Cum s-a reflectat însă ...
Top 10

ARHIVA DE ŞTIRI

Noiembrie 2015
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
26 27 28 29 30 31 1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 1 2 3 4 5 6

ULTIMELE ŞTIRI

Medicii specialişti şi rezidenţi şi cadrele didactice pot obţine locuinţe ANL şi după 35 de ani

 

Senatul a adoptat în unanimitate (89 voturi “pentru”) ...

Româncele dedică treburilor casnice peste zece ore săptămânal

 

Majoritatea femeilor din România dedică peste zece ore pe ...

Sondaj: Şase din zece şoferi vorbesc la mobil în timp ce conduc

Şase din zece şoferi români vorbesc la telefonul mobil în timp ce ...

ANOFM: 27.046 locuri de muncă vacante la nivel naţional

Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă ...

Reconect Diaspora, un proiect pentru antreprenorii români aflați în străinătate

Astăzi, la Iaşi, a fost lansat proiectul Reconect Diaspora, care îşi ...

Studiu: angajații valoroși se găsesc greu

Circa 86% dintre angajatorii români, majoritatea afaceri mici şi ...

APIA a început plata avansului pe suprafaţă pentru anul 2017

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că, astăzi, ...

Târgul „Toamna Piteșteană”, se închide astăzi

La Pitești se încheie azi manifestarea „Zilele recoltei”, ...

Elevii bistrițeni fac practică în Portugalia

 

Peste 30 de elevi de la Liceul Agricol din Bistriţa vor avea ocazia să ...

Testări gratuite pentru depistarea cancerului de sân, în cinci județe Moldova

8 din 10 femei, ce locuiesc în zonele rurale ale României, nu au ...

Reprezentanţii ASAS s-au întâlnit cu comisarul european pentru agricultură Phil HOGAN

În luna septembrie, delegaţia Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice ...

Statele membre UE au dreptul de a limita vânzările de terenuri agricole

Una dintre cele mai importante știri din ultima perioadă este decizia Comisiei ...

Ce bani vin de la APIA în următoarele zile

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că ...

Fermierii din România primesc sprijin pentru combaterea problemelor climatice

 

Comisia Europeană a inclus alte cinci state, printre care și ...

„Crizantema de Aur”, ediția a 50-a, jubiliară, 2017

 

În perioada 19-21 octombrie 2017 se va desfășura în ...