#Colectiv Iohannis: întrevederea cu reprezentanţii societăţii civile e o întâlnire atipică

06 Noi 2015

protest#Colectiv Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri că întâlnirea cu reprezentanţii societăţii civile este una atipică, generată de vremuri deosebite, în cadrul căreia poate prelua cererile acestora şi le poate transmite mai departe partidelor politice în calitatea sa de mediator.


"Aceasta este o întâlnire atipică, pentru că vremuri deosebite produc rezultate deosebite, aceasta este speranţa mea. Tragedia care a avut loc în clubul Colectiv a fost un declanşator foarte puternic pentru o adevărată revoltă, pentru o mişcare care a dus la căderea Guvernului. Eu cred că mişcarea cu care avem acum de-a face este mai mult decât o schimbare de guvern. Eu cred că este vorba de o schimbare de paradigmă şi trebuie să recunosc că lumea, pe bună dreptate, aşteaptă o nouă abordare a politicii, o nouă abordare din partea politicienilor. Am considerat că, în această situaţie, când strada a jucat un rol decisiv, când societatea civilă a formulat cereri, solicitări, abordări specifice, este foarte să avem această întâlnire", a declarat preşedintele la începutul întrevederii cu reprezentanţi ai societăţii civile.
Iohannis a adăugat că vede întâlnirea ca pe una în care el primeşte idei, pe care el le poate transmite mai departe partidelor politice.
"Cred că este o modalitate foarte potrivită pentru a folosi preşedintele în calitatea lui de mediator", a mai declarat preşedintele.
Din partea societăţii civile la întâlnire participă: Sorin Ioniţă (Expert Forum), Elena Calistru (Funky Citizens), Nicuşor Dan (Asociaţia Salvaţi Bucureştiul), Mihai Dragoş (Consiliul Tineretului din România), Ionuţ Sibian (Fundaţia pentru dezvoltarea Societăţii Civile), Cristina Gushet (Freedom House), Liviu Mihaiu (Salvaţi Dunărea şi Delta), Ema Stoica (studentă Facultatea de Jurnalism ), Adrian Despot, Tudor Benga (OKIAN), Alexandru Bindar (Uniunea Studenţilor din România), Cătălin Drulă (Asociaţia Proinfrastructura), Edmond Niculuşă (Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate), Horia Oniţă (Consiliul Naţional al Elevilor), Claudia Postelnicu (Iniţiativa România), Ştefan Dărăbuş (HHC România), Andrei Cornea (GDS), Clara Matei (Asociaţia Medicilor Rezidenţi din România), Dragoş Slăvescu (medic), Octavian Berceanu (Uniţi Salvăm).
Klaus Iohannis a avut deja, vineri, consultări cu reprezentanţii UNPR şi ALDE.
Joi, preşedintele s-a întâlnit cu reprezentanţii PSD, PNL, UDMR şi ai grupului minorităţilor naţionale.
Premierul Victor Ponta a demisionat miercuri din funcţie. Şeful statului a semnat joi decretul prin care a luat act de demisia acestuia. De asemenea, Iohannis l-a desemnat pe Sorin Cîmpeanu premier interimar.

Specialiștii americani au creat modelul uneia dintre cele mai puternice tornade înregistrate de când se efectuează astfel de ...
Printre puținele dulciuri țărănești care se fac, adesea reușit, și la cârciumile din oraș, unul din numeroasele feluri de găluști făcute ...
Roboţii poliţişti, cândva de domeniul ştiinţifico-fantastic, vor deveni o realitate pe străzile Dubaiului. Dar, în timp ce ...
Rusia ocupă poziţia 49 într-un clasament pe 2017 al celor mai fericite ţări, cu şapte poziţii mai sus în comparaţie cu clasamentul ...
Top 10

ARHIVA DE ŞTIRI

Noiembrie 2015
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
26 27 28 29 30 31 1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 1 2 3 4 5 6

ULTIMELE ŞTIRI

16 Grupuri de Acțiune Locală pentru Pescuit au primit finanțare de la Guvern

 

Ministrul Agriculturii si Dezvoltării Rurale, Petre DAEA, a aprobat, ...

Schimbări la nivelul conducerilor unor prefecturi

 

Executivul a adoptat în ședința din 22 martie o serie de ...

Guvernul continuă finanțarea programelor de mediu

 

Guvernul va finanța, în anul 2017, proiecte și programe pentru ...

Un an fără fumat în spațiile publice închise din România

Intrarea în vigoare, în luna martie 2016, a legii care interzice ...

Sâmbătă seara toată lumea stinge lumina!

La 10 ani de la prima ediție Orei Pământului, ce a avut loc la Sydney, ...

ANOFM: peste 22.000 locuri de muncă sunt vacante la nivel național

Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă ...

APIA: 31 martie, termen pentru accesarea măsurilor referitoare la împădurire

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură reamintește, într-un ...

APA - element banal, pentru viață e vital!

Ziua Mondială a Apei se sărbătorește miercuri, 22 martie. Cu această ...

Cele mai frumoase ouă de Paște vor fi încondeiate la Rogojești

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale ...

Pădurile, în centrul atenției, astăzi, de ziua lor

Ziua Internațională a Pădurilor este marcată, la nivel mondial, în ...

Lamia Beligan, în rolul carierei sale, din suflet pentru copiii cu autism!

Lamia Beligan, singura actriță română care a adus-o la viață pe Vivien ...

Începând cu luna martie vor fi lansate toate măsurile din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020

Pe 15 martie a avut loc prima întâlnire a Comitetului de ...

Caravana de reciclare a deșeurilor electrice și electronice a ajuns în Argeș

Cu sprijinul Agenției de Dezvoltare Intercomunitară "Servsal", o caravana ...

Mâine este sărbătorită la nivel mondial Ziua Sănătăţii Orale

Mâine este Ziua Mondială a Sănătăţii Orale, zi în care trebuie să ...

România și Italia vor colabora pentru înființarea unui centru de sprijin și asistență pentru victimele traficului de persoane

Andreea Păstîrnac, ministrul pentru românii de pretutindeni, ...