#Colectiv Spitalele Bagdasar, Pantelimon şi Alexandrescu: Starea răniţilor este staţionară

06 Noi 2015

spitale#Colectiv Starea răniţilor de la Colectiv internaţi în spitalele Bagdasar Arseni, Grigore Alexandrescu şi Sfântul Pantelimon este staţionară, susţin reprezentanţii celor trei instituţii medicale.


"Un singur pacient a fost externat astăzi, la ora 13,00. Ceilalţi sunt în aceeaşi stare - cinci pe secţie, care prezintă o stare bună. Cei gravi şi critici au fost evaluaţi astăzi de medici belgieni. În total, în spital sunt internaţi 20 de pacienţi răniţi în incendiul de la clubul Colectiv", a declarat, vineri purtătorul de cuvânt al Spitalului Bagdasar Arseni, Florin Bica.
La Spitalul Grigore Alexandrescu erau internaţi vineri dimineaţă şase răniţi în club Colectiv, dintre aceştia trei la terapie intensivă (unul intubat şi în stare critică, iar 2 în stare gravă). Alţi trei pacienţi internaţi în secţia de chirurgie plastică sunt într-o stare gravă, dar stabilă.
De asemenea, la Spitalul Sfântul Pantelimon mai sunt internaţi doi pacienţi răniţi în incendiul de vinerea trecută: un tânăr de 33 de ani şi o tânără de 29 de ani, ambii în secţia de chirurgie.
Potrivit managerului spitalului, Gheorghe Popescu, starea celor doi este bună, iar medicii apreciază că ar putea fi externaţi cel mai probabil la începutul săptămânii viitoare.

Specialiștii americani au creat modelul uneia dintre cele mai puternice tornade înregistrate de când se efectuează astfel de ...
Printre puținele dulciuri țărănești care se fac, adesea reușit, și la cârciumile din oraș, unul din numeroasele feluri de găluști făcute ...
Roboţii poliţişti, cândva de domeniul ştiinţifico-fantastic, vor deveni o realitate pe străzile Dubaiului. Dar, în timp ce ...
Rusia ocupă poziţia 49 într-un clasament pe 2017 al celor mai fericite ţări, cu şapte poziţii mai sus în comparaţie cu clasamentul ...
Top 10

ARHIVA DE ŞTIRI

Noiembrie 2015
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
26 27 28 29 30 31 1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 1 2 3 4 5 6

ULTIMELE ŞTIRI

16 Grupuri de Acțiune Locală pentru Pescuit au primit finanțare de la Guvern

 

Ministrul Agriculturii si Dezvoltării Rurale, Petre DAEA, a aprobat, ...

Schimbări la nivelul conducerilor unor prefecturi

 

Executivul a adoptat în ședința din 22 martie o serie de ...

Guvernul continuă finanțarea programelor de mediu

 

Guvernul va finanța, în anul 2017, proiecte și programe pentru ...

Un an fără fumat în spațiile publice închise din România

Intrarea în vigoare, în luna martie 2016, a legii care interzice ...

Sâmbătă seara toată lumea stinge lumina!

La 10 ani de la prima ediție Orei Pământului, ce a avut loc la Sydney, ...

ANOFM: peste 22.000 locuri de muncă sunt vacante la nivel național

Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă ...

APIA: 31 martie, termen pentru accesarea măsurilor referitoare la împădurire

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură reamintește, într-un ...

APA - element banal, pentru viață e vital!

Ziua Mondială a Apei se sărbătorește miercuri, 22 martie. Cu această ...

Cele mai frumoase ouă de Paște vor fi încondeiate la Rogojești

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale ...

Pădurile, în centrul atenției, astăzi, de ziua lor

Ziua Internațională a Pădurilor este marcată, la nivel mondial, în ...

Lamia Beligan, în rolul carierei sale, din suflet pentru copiii cu autism!

Lamia Beligan, singura actriță română care a adus-o la viață pe Vivien ...

Începând cu luna martie vor fi lansate toate măsurile din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020

Pe 15 martie a avut loc prima întâlnire a Comitetului de ...

Caravana de reciclare a deșeurilor electrice și electronice a ajuns în Argeș

Cu sprijinul Agenției de Dezvoltare Intercomunitară "Servsal", o caravana ...

Mâine este sărbătorită la nivel mondial Ziua Sănătăţii Orale

Mâine este Ziua Mondială a Sănătăţii Orale, zi în care trebuie să ...

România și Italia vor colabora pentru înființarea unui centru de sprijin și asistență pentru victimele traficului de persoane

Andreea Păstîrnac, ministrul pentru românii de pretutindeni, ...