Plan pentru modernizarea României, în 51 de puncte, supus dezbaterii publice

09 Noi 2015

09.11 planReducerea numărului de parlamentari la 300, definirea agriculturii ca prioritate naţională şi întărirea controlului civil asupra serviciilor de informaţii prin intermediul comisiilor parlamentare de resort sunt doar trei dintre cele 51 de puncte ale Planului naţional pentru modernizarea României, supus dezbaterii publice şi transmis partidelor şi decidenţilor.
Planul a fost alcătuit de către Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României (CNMR) şi poate fi consultat pe internet pe site-ul Asociaţiei pentru Implementarea Democraţiei (AID). Negocierile pentru implementarea măsurilor din acest plan vor începe odată cu stabilizarea crizei politice şi responsabilizarea unor persoane în funcţii administrative, se arată într-un comunicat transmis, luni, de Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei.


“CNMR constată lipsa unei expertize care să conducă la soluţii concrete pe termen scurt, mediu şi lung pentru modernizarea României: stabilirea unor viziuni pe termen mediu şi lung de politică externă, stabilitate şi predictibilitate pentru dezvoltarea mediului de afaceri şi economic, reforme administrative şi politice necesare unei funcţionări eficiente, unei administraţii şi clase politice curate, prioritizarea, prin măsuri concrete, a educaţiei şi sănătăţii ca sectoare importante pentru dezvoltarea societăţii, întărirea controlului civil asupra serviciilor de informaţii”, se arată în comunicatul amintit.
CNMR propune constituirea unei şcoli de Guvernare Euro Atlantică pentru pregătirea viitorilor lideri politici şi administrativi ai României, printr-un parteneriat între: Guvern, mediul academic, universităţi din România şi universităţi de prestigiu din spaţiul euro atlantic. Un alt punct al planului este constituirea, la nivelul Guvernului, a unui grup de lucru format din: Academia Română, Consiliul Naţional al Rectorilor, Consorţiul Universitaria, Academia Oamenilor de Ştiinţă şi Banca Naţională a României, în vederea elaborării unei analize şi unor planuri de dezvoltare a României până în 2030.
Se doreşte, de asemenea, promulgarea de urgenţă de către preşedinte a legii privind unele măsuri urgente de reducere a riscului seismic asupra populaţiei; prezentarea de către Guvern a unui plan detaliat privind obiectivele şi măsurile de pregătire a preşedinţiei UE deţinută de România în 2019; precum şi prezentarea de către Parlament a unui plan de măsuri privind întărirea unităţii statului român.
Autorii planului mai doresc: construirea a cel puţin 42 de parcuri tehnologice cu taxe zero pentru investitori în vederea dezvoltării de produse IT & C; construirea a cel puţin 90 de parcuri de cercetare şi inovare cu taxe zero pe lângă universităţi sau institute academice împreună cu mediul privat, în vederea creării de produse de cercetare vandabile pe piaţa internaţională.
Alte propuneri sunt: exploatarea resurselor minerale pentru valorificarea superioară şi crearea de locuri de muncă; aplicarea imediată a Ordonanţei şi instrucţiunilor privind simplificarea procedurilor care vizează absorbţia fondurilor structurale; alocarea pentru anul 2016 cu 0,5% mai mulţi bani pentru sănătate; alocarea resurselor şi instrumentelor necesare instituţiilor din domeniul securităţii şi apărării naţionale în faţa vulnerabilităţilor şi riscurilor crescute din regiune, dar şi alocarea pentru bugetul anului 2016 a cel puţin 1,5% din PIB pentru Apărare.
CNMR mai propune: neremunerarea celor peste 38.000 de consilieri locali şi judeţeni, alocarea pentru Educaţie a 4,5% din PIB; alocarea a 0,5% din PIB pentru sectorul de cercetare - inovare; prevenirea violenţei în şcoli, prin înfiinţarea Poliţiei şcolilor. Planul prevede introducerea camerelor video la toate concursurile de ocupare a unei funcţii în instituţiile publice şi aplicarea de îndată a legii salarizării bugetarilor. De asemenea, se doreşte înfiinţarea unui tribunal de contencios administrativ la nivelul Tribunalului Bucureşti şi detalierea clară a termenului 'urgenţă' din legea care prevede posibilitatea folosirii de antemergător şi restrângerea situaţiilor posibile.
CNMR este format din: Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei, Consiliul Naţional al Rectorilor, Consorţiul 'Universitaria', Patronatul Român din Cercetare şi Proiectare, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie 'Spiru Haret', Federaţia Naţională Sindicală Alma Mater, Confederaţia Sindicală Naţională Meridian, Camera de Comerţ şi Industrie a României, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Poliţie “SED LEX”, Centrul pentru Studii Politice, Strategii şi Politici de Securitate, Federaţia Patronatelor din Turism şi Servicii, Asociaţia Română pentru Evaluare şi Strategie (ARES), Federaţia Naţională a Sindicatelor din Industria Alimentară (SINDALIMENTA - FSIA), Fundaţia Progres prin Educaţie, Institutul Naţional pentru Managementul Conflictelor (INMC), Asociaţia “Viaţă fără Violenţă”, Institutul pentru Politici Sociale, Asociaţia pentru Bună Guvernare, Asociaţia pentru Integritate Publică şi Academia “Leaders4Romania”.

Delicatele creaturi sunt privite drept un simbol al sufletului, al vieții și al speranței, fiind de multe ori asociate cu noi începuturi. ...
O tocană bună cum nu se poate, care se ascunde sub un nume de slugă (ce-i aia „mâncărică țărănească“? Ia să-i fi spus ...
Astrofizicienii americani de la Universitatea California din San-Diego au ajuns la concluzia că elementele grele precum aurul sunt rezultatul ...
Când Benjamin David se deplasează la muncă, nu conduce un autoturism, nu pedalează la bicicletă sau folosește transportul în comun. ...
Top 10

ARHIVA DE ŞTIRI

Noiembrie 2015
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
26 27 28 29 30 31 1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 1 2 3 4 5 6

ULTIMELE ŞTIRI

ANOFM: peste 22.500 locuri de muncă sunt vacante la nivel național

Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă ...

Concursurile Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă vor fi organizate la Iași

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Grigore Sturdza” ...

Numărul turiștilor a crescut în județul Bistrița

Bistrița este un oraș din Transilvania unde ajung anual mii de turiști dornici ...

Obiceiuri și credințe de Adormirea Maicii Domnului

Pe lângă semnificaţia religioasă a marii sărbători din 15 august, ...

Crește interesul consumatorului pentru lapte și produse proaspete din lapte

Segmentul procesării laptelui este unul foarte bine dezvoltat în judeţul ...

Bistrițenii merg în pelerinaj la Mănăstirea Nicula

Sute de bistrițeni au plecat încă din această dimineață în ...

Târgul Creatorilor Populari din România este în plină desfășurare la Sibiu

Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA din Sibiu organizează ...

FOTO: Avram Iancu, primul om din lume care străbate Dunărea fără protecție termică

Au trecut 54 de zile de când Avram Iancu, bibliotecarul din Petroșani, ...

Recomandări pentru crescătorii de porcine din exploataţiile non-profesionale

Pesta porcină africană este o boală a porcinelor domestice şi sălbatice, ...

Până la finalul lui septembrie se mai pot oferi bani pentru irigații

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță prelungirea sesiunii de ...

Elevii de 10 sunt premiați și de Guvern

Absolvenții care au obținut media 10 la Evaluarea Națională a elevilor de clasa ...

Camioanele nu mai pot circula pe caniculă

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al PoliţieiRomâne informează ...

Guvernul este îngrijorat de o posibilă apariție a pestei porcine africane

Fâşia de teren aflată la frontiera de stat cu Ucraina şi cu Republica ...

Festivalul de umor "Gura Satului" sta să înceapă

Comuna Macea din județul Arad va găzdui, în zilele de 12 şi 13 august, ...

APIA lansează a doua sesiune de depunere a cererilor pentru „prima împădurire”

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură informează potenţialii ...