#Colectiv Patronii de la clubul Colectiv rămân în arest preventiv

10 Noi 2015

10.11 patroni#Colectiv Cei trei acţionari şi administratori ai clubului Colectiv - Paul Gancea, George Anastasescu şi Costin Mincu - rămân în arest preventiv, după ce Tribunalul Bucureşti le-a respins marţi contestaţiile, decizia fiind definitivă.
Paul Gancea, George Anastasescu şi Costin Mincu au fost arestaţi pe 3 noiembrie, în urma unei decizii a Judecătoriei Sectorului 4, fiind acuzaţi de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
Ulterior, au contestat hotărârea judecătoriei, însă acţiunea lor a fost respinsă marţi şi de tribunal.
Procurorii de la Parchetul General susţin că incendiul de la clubul Colectiv s-a produs ca urmare a faptului că persoanele care aveau în administrare spaţiul respectiv au încurajat şi permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condiţiile în care spaţiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgenţă, precum şi desfăşurarea unui spectacol cu efecte pirotehnice (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului, în condiţiile amenajării interioare improprii unor astfel de activităţi, caracterizate prin existenţa unor materiale uşor inflamabile, montate cu încălcarea dispoziţiilor legale şi pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor şi pentru izolare fonică pe stâlpii de susţinere, pereţi şi tavan, respectiv perete antifonat), cu consecinţa morţii şi vătămării corporale a mai multor persoane aflate în local.


Un magistrat de la Judecătoria Sectorului 4 a admis pe 3 noiembrie propunerea Parchetului de arestare preventivă a celor trei patroni, motivul fiind acela că au dat dovadă “de o gravă neglijenţă şi de iresponsabilitate în administrarea clubului”.
“Cei trei inculpaţi prezintă un pericol social ridicat, iar prin atitudinea şi comportamentul reflectat în activitatea desfăşurată demonstrează că lăsarea lor în libertate periclitează siguranţa celorlalţi membri ai societăţii. De asemenea, judecătorul are în vedere gravitatea deosebită a faptelor, urmările acestora (decesul multor persoane tinere şi vătămarea corporală a altora, unele dintre acestea fiind internate în continuare în stare critică), precum şi modul şi circumstanţele de comitere a acestora. Totodată, judecătorul apreciază că activitatea de urmărire penală se află în etapa de început, există un amplu probatoriu care urmează a fi administrat, iar pentru buna desfăşurare a procesului penal se impune luarea măsurii arestării preventive a celor trei inculpate”, se arăta în motivarea deciziei de arestare.
Judecătorul a apreciat faptul că cei trei acţionari au colaborat cu anchetatorii, au dat declaraţii detaliate în faţa procurorilor, au pus la dispoziţie documentele solicitate, sunt tineri, nu au antecedente penale şi “par a regreta incidentul produs, în care şi-au pierdut viaţa inclusiv prieteni, cunoştinţe şi angajaţi ai lor”.

O asemenea imagine mai rar! Un spectacol pe cât de fascinant, pe atât de înspăimântător! O furtună cu tunete și fulgere ...
Cartofii pot fi gătiți în nenumărate feluri, iar astăzi îți propunem o rețetă de chiftele care se potrivesc de minune cu sos de ...
Toată lumea iubește iluziile optice! Lumea este plină de iluzii optice și lucrurile nu sunt întotdeauna așa cum apar. Deși ...
Nu mai este un mister faptul că asiaticii sunt printre cei mai ambitioşi oameni din lume, în sensul bun şi constructiv al ...
Top 10

ARHIVA DE ŞTIRI

Mai 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31 1 2 3 4

ULTIMELE ŞTIRI

România a participat la Consiliul European pentru Agricultură și Pescuit

 

Consiliul European pentru Agricultură și Pescuit, desfășurat în ...

Întâlniri județene pentru identificarea produselor cu potențial de recunoaștere la nivel european

 

În perioada martie – mai au avut loc în 20 județe ...

AFIR A publicat lista intermediară a proiectelor

 

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat pe pagina ...

S-au epuizat fondurile disponibile în 2017 pentru investiții în infrastructura de apă și apă uzată

 

Fondurile nerambursabile alocate prin submăsura 7.2, componenta de apă/ ...

Au fost aprobate normele pentru aplicarea Programului „Prima chirie”

 

Normele de aplicare ale Programului „Prima chirie”, prin ...

În lumea copiilor de 1 iunie la Muzeul Satului

 

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită să ...

Alegeri locale parțiale în 49 de localități

 

În 49 de unităţi administrativ-teritoriale din 32 de judeţe ...

FOTO: Incendiu puternic la un depozit din comuna Darasti, Ilfov

Un incendiu puternic s-a produs vineri dupa-amiaza, la un depozit situat in ...

Radio România și Teleradio-Moldova, perspective ale unei bune colaborări

Georgică Severin - Director General Interimar al Societăţii Române de ...

În jurul Deltei Dunării, 400 de kilometri pe bicicletă și în barcă

Tineri români şi din străinătate vor merge, începând de ...

„Primăvara din grădină” în Cetatea Oradea vine cu o salată uriașă de 2.000 de litri

Peste 30 de producători autohtoni de legume, fructe, miere, lactate şi produse ...

Petre Daea: Sectorul irigațiilor, o prioritate pentru agricultura românească

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre DAEA, s-a ...

Motocicliștii construiesc case pentru nevoiași în Cumpăna

De foarte multe ori, arătăm cu degetul, revoltați către lucrurile care nu sunt ...

Începe Concursul Internaţional de Vinuri Bucureşti 2017

 

In perioada 25 - 28 mai , la ARCUB – Centrul Cultural al ...

Produsele neagricole cu valoare adăugată primesc sprijin financiar

 

Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a selectat până ...