MAE: Încă un român rănit în atacurile de la Paris

14 Noi 2015

romnMinisterul Afacerilor Externe informează că încă un cetățean român a fost rănit în atacurile produse în cursul nopții trecute în capitala Franței, în prezent fiind internat în spital.

"Acesta a suferit răni ușoare. În urma demersurilor Ambasadei României de la Paris, persoana în cauză a fost identificată printre pacienții unui spital de lângă Paris. Misiunea diplomatică este în legătură cu familia cetățeanului român", se precizează într-un comunicat transmis sâmbătă de MAE.

Potrivit sursei citate, după cum MAE a informat anterior, un alt cetățean român, rănit ușor în atacuri, a fost externat sâmbătă dimineață dintr-un spital din Paris.

"MAE precizează că, în cursul zilei de astăzi, autoritățile franceze au confirmat decesul a doi cetățeni români în timpul atacurilor de la Paris. Ministerul Afacerilor Externe, prin reprezentanța diplomatică la Paris, menține permanent legătura cu autoritățile franceze competente și continuă verificările", se mai arată în comunicatul de presă.

Specialiștii Universității din Colorado au elaborat un model detaliat al schimbărilor care se vor produce pe Pământ, simulare care a ...
O mâncare autentică românească, ostropelul de pui este atât de gustos servit alături de o mămăliguță caldă. Încearcă și ...
Ce se întâmplă cu noi când murim? Există doar un grup de oameni care știu cu adevărat ce se întâmplă ...
O scuză pentru a cumpăra o pereche de pantofi noi? Se pare că, purtând tocuri înalte la ținuta aleasă pentru o iesire la distracția ...
Top 10

ARHIVA DE ŞTIRI

Noiembrie 2015
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
26 27 28 29 30 31 1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 1 2 3 4 5 6

ULTIMELE ŞTIRI

Ghidul solicitantului privind cadastrul – în consultare publică

 

Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR) a ...

Festivalul Săptămâna Haferland

 

Cea de-a cincea ediție a Săptămânii Haferland, cel mai mare ...

DJ 108 A din Sălaj, modernizat cu fonduri europene

 

Drumul județean 108A va fi modernizat printr-un proiect cu finanțare ...

10 Sfaturi pentru a identifica produsele contrafăcute pe Internet

Cu toate că au vizat inițial piața de lux, produsele contrafăcute au atins ...

Sprijinul acordat beneficiarilor programului de tomate cultivate în spații protejate continuă

Toți cei care doresc să beneficieze de sprijin, în cadrul programului de ...

Primul festival al kurtosului și Picnic Ozosep cu produse tradiționale, la Mogoșoaia

La finalul acestei săptămâni, gusturile specifice ale mâncărurilor ...

Târgul de Sfinții Apostoli Petru și Pavel va începe mâine la Muzeul Satului

Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” vă invită ...

La final de săptămână toți ieșenii vor îmbrăca ia românească

Peste 10.000 de ieşeni sunt aşteptaţi în faţa Palatului Culturii ...

Vernisajul expoziţiei Portrete comice. Istoria în caricatură

Muzeul Naţional Cotroceni vă invită să participaţi la vernisajul expoziţiei ...

Roșiile românești sunt sigure pentru consum!

Producătorii agricoli români susţinuţi prin programul de sprijin ...

„Vara pe uliță”, tabăra de la care niciun copil nu trebuie să lipsească

A sosit vacanța mare! Se apropie deschiderea Taberei de creație „Vara pe ...

AFIR a publicat Ghidului solicitantului pentru investiții în procesarea produselor pomicole

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat pe pagina de ...

Muzeul Satului își așteaptă vizitatorii „la porțile soarelui”

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” informează ...

Program educaţional de vacanţă la Complexul Astronomic Baia Mare

 

Complexul Astronomic Baia Mare va demara pe durata vacanţei de vară un ...

Săptămâna se va încheia cu Târgului naţional de ceramică „CUCUTENI 5000”

Scopul manifestării ce se va desfășura în perioada 23-25 iunie 2017, ...