Studiu: România are nevoie de zeci de mii de locuinţe

20 Noi 2015

locuinteRomânia are nevoie de zeci de mii de locuinţe, însă în ultimii şase ani livrările de locuinţe noi au reprezentat doar 7% din fondul locativ modern, adică locuinţe care au baia în interior şi sunt racordate la termoficare sau dispun de centrală proprie, conform unui studiu realizat de o companie de consultanţă imobiliară.


În ultimii 6 ani, respectiv în perioada 2009-2014, au fost livrate 290.000 de locuinţe la nivel naţional, adică 60.000 de unităţi pe an, reprezentând doar 7% din acest fondul total. Potrivit statisticilor, doar 44% (3,755 milioane locuinţe) din fondul locativ la nivel naţional (8,450 milioane de unităţi) reprezintă stocul efectiv de locuinţe moderne.
La nivelul Bucureştiului, situaţia este diferită în ceea ce priveşte fondul de locuinţe moderne. Acestea reprezintă 91% (734.190) din stocul total de locuinţe (803.794). În perioada 2009-2014, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, au fost livrate 15.287 unităţi, adică aproximativ 2% din fondul total.
După estimările studiului RealTime, aceste cifre nu reprezintă o explozie a pieţei rezidenţiale, ci mai degrabă un ritm "foarte scăzut" de construire, comparativ cu situaţia unei capitale europene. Dacă în anii precedenţi dezvoltatorii erau reticenţi cu privire la piaţa, în 2015 aceştia încep să construiască tot mai mult în România.
Potrivit datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică, numărul autorizaţiilor de construire a crescut în prima jumătate a anului 2015 cu 3,1% faţă de perioada similară a anului trecut. Acest lucru înseamnă aproximativ 18.300 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, la nivel naţional.
"În acest moment, preţurile pot fi considerate uşor stabilizate, ba chiar putem spune ca există o tendinţă de creştere, în special pentru locuinţele ce se mulează pe cererile preponderente ale consumatorilor, mai exact siguranţa calităţii şi a construcţiei, o compartimentare inteligentă, adaptată nevoilor şi tendinţelor actuale şi un raport dimensiune-preţ cat mai satisfăcător", spune Cristina Roşca, managing partner RealTime.
Specialiştii din piaţă se aşteaptă la creşteri de costuri pe piaţa construcţiilor, ceea ce se va răsfrânge în preţul de vânzare. Acest efect, la nivelul preţului total, incluzând TVA, va fi, cred experţii imobiliari, uşor atenuat de modificările Codului fiscal, aplicabile din ianuarie 2016.

Peste 500.000 de victime în Europa și mai mult de 400.000 în fiecare an numai în UE: acesta este numărul deceselor cauzate de ...
Tot ce trebuie să faci este să amesteci toate ingredientele, să le dai la cuptor și apoi să te bucuri de gustul celor mai buni cartofi copți. ...
Specialiştii au făcut o prognoză, mileniul nou va însemna un război împotriva virusurilor. Viclenia lor este de necontestat, sunt ...
La cinci ani după ce Xi Jinping a preluat puterea în China, țara a devenit mai bogată și mai puternică. Cum s-a reflectat însă ...
Top 10

ARHIVA DE ŞTIRI

Noiembrie 2015
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
26 27 28 29 30 31 1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 1 2 3 4 5 6

ULTIMELE ŞTIRI

Campania electorală pentru alegerile locale parţiale din 5 noiembrie a început

 

Campania electorală pentru alegerile locale parţiale care vor avea loc ...

Noi reguli pentru proprietarii de apartamente. Amenzile sunt uriașe

Autoritatea Națională pentru Reglementarea Energiei (ANRE) a dat un ordin prin ...

Ploaia de meteori Orionide luminează cerul în acest sfârşit de săptămână

 

Unul dintre cele mai impresionante spectacole ale cerului va atinge ...

Fermierii pot depune cererile pentru sprijin cuplat în sectorul vegetal până la 31 decembrie

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că pentru ...

Petre Daea a vorbit cu delegaţia europeană despre problema neonicotinoidelor

Petre DAEA, ministrul Agriculturii l-a primit la sediul instituţiei, pe ...

Sărbătoarea zaibărului şi a prazului în oraşul lui Amza Pellea

In perioada 20-22 octombrie, in Băilești, județul Dolj, se desfășoară cea de-a ...

Râul Lăpuş a fost poluat, în urma unei deversări la iazul de decantare Bozânta.

În urma unei operaţiuni de deversare a apei acumulate pe iazul de ...

O nouă ediție a Festivalului Vinului la Timișoara

Cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului Vinului, care se va desfăşura în ...

Proiectul de conştientizare a colectării selective pe agenda Ministerului Mediului

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a anunţat joi (19 octombrie), la Iaşi, ...

Șomerii din Bistrița Năsăud pot alege din 14 programe de formare profesională

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa – Năsăud ...

Râurile din Bistriţa Năsăud vor fi repopulate cu crap

Râul Someș, Șieul, râul Bistrița, pârâul Roșua şi ...

Al IX-lea Congres Naţional de Geriatrie şi Gerontologie începe joi la Otopeni

Congresul al IX-lea de Geriatrie şi Gerontologie va avea loc la Clinica Otopeni ...

Producătorii de tomate vor avea mai mult timp la dispoziție pentru valorificarea produselor

 

Producătorii agricoli susținuți prin program guvernamental să cultive ...

Se pot depune cererile de plată pentru motorina utilizată în agricultură

 

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură informează că, ...

FAO solicită fonduri pentru a lupta împotriva unei infecţii care ameninţă culturile de banane

 

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură a lansat ...