Peste jumătate de miliard de euro, pentru integrarea profesională a şomerilor şi a tinerilor NEETs

12 Noi 2017

somaj CopyAutoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman (AM POCU), din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE), a lansat cinci ghiduri de finanţare în valoare totală de 551 milioane de euro, pentru proiecte care vizează reducerea şomajului şi creşterea ocupării, în special în rândul tinerilor, potrivit unui comunicat al instituţiei.

„Este cel mai mare pachet de măsuri finanţat din fonduri europene destinat şomerilor, inclusiv tinerilor NEETs, şi îmbunătăţirii situaţiei de pe piaţa muncii din România. Sprijinim în acelaşi timp şi angajatorii şi pe cei care doresc să-şi găsească un loc de muncă, oferind stimulente care sa-i pună în valoare pe tineri, o resursă valoroasă a României”, a afirmat ministrul Marius Nica.
Cele cinci apeluri de proiecte, cu finanţare din Programul Operaţional Capital Uman (POCU), vizează inserţia în piaţa muncii pe de o parte a tinerilor NEETs (persoane între 15 şi 24 de ani care nu au loc de muncă, nu urmează niciun program educaţional sau de formare), pe de altă parte a celorlalte categorii de şomeri şi persoane inactive.
Cererile de proiecte pentru sprijinirea tinerilor NEETs au o valoare totală de 254 milioane euro, după cum urmează: 94 milioane de euro pentru sprijinirea inserţiei pe piaţa muncii a tinerilor NEETs şomeri, cu accent pe cei din mediul rural şi pe cei aparţinând minorităţii roma („Viitor pentru tineri NEETs II„) din regiunile Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia, Bucureşti-Ilfov; 57 milioane de euro pentru sprijinirea inserţiei pe piaţa muncii a tinerilor NEETs şomeri, cu accent pe cei din mediul rural şi pe cei aparţinând minorităţii roma („Viitor pentru tineri NEETs I„) din regiunile Centru, Sud-Est şi Sud Muntenia; 103 milioane de euro pentru „Scheme naţionale - programe de ucenicie şi stagii I pentru tinerii NEETs din regiunile Centru, Sud-Est şi Sud Muntenia”.
Apelurile care vizează celelalte categorii de şomeri şi persoane inactive au o valoare totală de 297 milioane euro, din care:
206 milioane de euro pentru „Scheme naţionale - programe de ucenicie şi stagii pentru şomeri şi persoane inactive, persoane de etnie romă, persoane din mediul rural„; 91 milioane de euro pentru „Subvenţionarea locurilor de muncă şi acordarea de prime de mobilitate pentru şomeri şi persoane inactive, persoane de etnie romă, persoane din mediul rural” (prima de încadrare, prima de instalare, prima de relocare, prima de activare).
Potrivit comunicatului, pot depune cereri de finanţare în cadrul apelurilor Viitor pentru tineri NEETs I şi II, începând cu 15 noiembrie 2017 şi până în 17 ianuarie 2018, furnizori autorizaţi de formare profesională a adulţilor, furnizori acreditaţi de servicii specializate pentru stimularea ocupării, centre autorizate de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale obţinute pe alte căi decât cele formale, organizaţii sindicale, ONG-uri, întreprinderi sociale de inserţie, organizaţii de tineret, legal constituite, angajatori, camere de comerţ şi industrie.
Pentru celelalte apeluri de proiecte, organizaţia care poate depune cereri de finanţare este Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), începând cu 10 noiembrie şi până în 28 decembrie 2017 pentru „Scheme naţionale - programe de ucenicie şi stagii I pentru tinerii NEETs din regiunile Centru, Sud-Est şi Sud Muntenia” respectiv până în 30 iulie 2018 în cazul apelurilor „Scheme naţionale - programe de ucenicie şi stagii pentru şomeri şi persoane inactive, persoane de etnie romă, persoane din mediul rural” şi „Subvenţionarea locurilor de muncă şi acordarea de prime de mobilitate pentru şomeri şi persoane inactive, persoane de etnie romă, persoane din mediul rural”.
Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020 are o alocare totală de 4,326 de miliarde de euro. Programul stabileşte priorităţile de investiţii, obiectivele specifice şi acţiunile asumate de către România în domeniul resurselor umane, continuând, astfel, investiţiile realizate prin Fondul Social European în perioada 2007-2013 şi contribuind la reducerea disparităţilor de dezvoltare economică şi socială dintre România şi Statele Membre ale UE.
Sursa: AGERPRES

Un nou studiu a arătat că nici creaturile care trăiesc pe fundul oceanelor nu scapă poluării produse de om. În stomacul unor animale ...
Proteinele din soia aduc beneficii sănătăţii. Izoflavonoidele cresc flexibilitatea vaselor de sânge şi ajută la diminuarea cantităţii de ...
O nouă planetă vine să se adauge listei încă restrânse de candidate care ar putea adăposti viaţă dincolo de Sistemul (nostru) Solar, ...
Una dintre marile capodopere ale lui Leonardo da Vinci, “Salvator Mundi”, a fost vândută pentru o sumă record în lumea ...
Top 10

ARHIVA DE ŞTIRI

Noiembrie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
30 31 1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 1 2 3

ULTIMELE ŞTIRI

Argeș: o mașină a Poliției a fost implicată într-un accident rutier

Un accident de circulație în care a fost implicată și o mașină a Poliției ...

Românii își cumpără mașini prietenoase cu mediul

Numărul autovehiculelor ecologice (hibride şi electrice 100%) noi vândute ...

UE va promova anul viitor consumul de carne de oaie și capră

Uniunea Europeană va aloca pentru prima dată, în 2018, fonduri pentru ...

Dosarul „Telemeaua de Sibiu - Indicaţie Geografică Protejată” ajunge la MADR

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunţat ieri că va sprijini produsul ...

ISU Argeș e la Câmpulung cu caravana „Fii pregătit!”

Caravana „Fii pregătit!” se află astăzi, 19 noiembrie, în ...

Încă un milion de lei pus la bătaie de ANAF

O nouă extragere la Loteria bonurilor fiscale va avea loc astăzi. Fondul total ...

Antreprenorești – Adoptă un Sat, a treia vizită în comunele României

Mâine, 20 noiembrie, echipa Antreprenorești-Adoptă un Sat pornește ...

Caravana “Alege oaia!” ajunge, în acest week-end, la Sibiu

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, se va afla ...

Date uimitoare despre cânepă: Semințele acesteia pot pune capăt foametei mondiale

Cânepa are peste 25.000 de utilizări: de la alimente, vopsele şi ...

Sălăjenii dau dovadă de spirit civic și returnează banii uitați la bancomat

O sumă de bani deloc de neglijat, uitată lângă un bancomat, dar şi două ...

Someşul Mare mai "bogat" în peşti

După ce ani de zile apele curgătoare din judeţul Bistriţa - Năsăud au fost de-a ...

Vacanțe cu reduceri de până la 50%

Începând de astăzi, în cadrul Târgului de Turism al ...

O nouă ediţie a Festivalului de interpretare a cântecului românesc

O nouă ediţie a Festivalului de interpretare a cântecului românesc ...

Sprijin de peste 100 milioane de euro pentru zootehnie

Guvernul a aprobat astăzi plăți pentru ajutoare în agricultură în ...

Fii primul la curent cu noutățile!

Radio România Antena Satelor îți oferă informația proaspătă, ...