“Drumuri şi cioburi”, expoziţie deschisă la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva.

05 Noi 2015

05.11 expoPeste 50 de piese din lut, piatră, metal, precum şi 13 brăţări din bronz, vechi de aproape 3.000 de ani, sunt expuse, începând de miercuri, în cadrul expoziţiei “Drumuri şi cioburi...povestea arheologică a unui tronson hunedorean de autostradă”, deschisă la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) Deva.
Expoziţia este una inedită ca format, publicul vizitator fiind invitat să vadă atât piesele importante descoperite pe tronsonul de autostradă din judeţul Hunedoara, între localităţile Abucea şi Ilia, dar şi panouri de mari dimensiuni cu fotografii reprezentative preluate de pe şantierul ce a fost deschis cu prilejul lucrărilor de descărcare arheologică. Însoţite de o serie de texte explicative, toate încearcă să contureze privitorului o imagine dinamică a modului în care se desfăşoară munca arheologilor pe un şantier de o asemenea anvergură.


“Am încercat să creăm o expoziţie de atmosferă, să spunem povestea din spatele cercetării arheologice. Lumea află că se face o cercetare arheologică pentru construcţia unei autostrăzi, dar nimeni nu ştie ce se întâmplă acolo. Am încercat, de această dată, să arătăm, “pe viu”, cum se desfăşoară lucrurile. Nu este o muncă uşoară, pentru că ea se desfăşoară, de multe ori, în condiţii grele de frig sau de căldură excesive', a declarat arheologul Cătălin Rişcuţa, şeful Secţiei de Arheologie de la MCDR Deva.
La rândul său, arheologul Oana Bărbat, care a fost implicată direct în munca de cercetare arheologică de pe tronsonul menţionat, a arătat că ideea expoziţiei este de a spune povestea celor cinci luni cât a durat cercetarea arheologică de pe şantier, a pieselor ce au fost descoperite, dar şi modul în care s-a lucrat împreună cu muncitorii şi constructorii.
Ca o caracteristică generală a şantierului, ea a precizat că în cele patru situri cercetate pe traseul Abucea-Ilia au fost descoperite aşezări şi locuinţe care datează de la sfârşitul Neoliticului, până în Evul Mediu Timpuriu. Cele mai reprezentative piese descoperite pe şantier au fost 13 brăţări din bronz, pe care arheologii le-au scos la lumină în zona localităţii Abucea. “Este vorba despre 13 brăţări, dintr-o serie foarte cunoscută mai ales în spaţiul transilvănean, şi care datează de acum 3.000 de ani, sfârşit de Epoca Bronzului”, a spus Oana Bărbat.
Expoziţia de la muzeul din Deva este deschisă cu sprijinul Institutului de Arheologie “Vasile Pârvan” al Academiei Române şi cu cel al Consiliului Judeţean Hunedoara, toate piesele fiind expuse în Palatul Magna Curia.

Tratamente naturiste pentru zeci de boli, care la bază o plantă aparent banală: lucerna. Deşi o considerăm plantă furajeră şi o găsim potrivită ...
Asa faci cel mai bun guguluf cu gem. Trebuie sa il incerci pentru ca ti se topeste in gura. Guguluf - ingrediente: - 400 g făină ...
Ştiinta aduce tot mai des în atenţie informaţii privind existenţa unor fenomene stranii din spaţiu, denumite găuri negre. Există cu ...
Ca să te plimbi cu unele trenuri nu este chiar atât de simplu. Biletele de călătorie la acestea sunt extraordinar de scumpe comparativ cu ...
Top 10

ARHIVA DE ŞTIRI

Noiembrie 2015
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
26 27 28 29 30 31 1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 1 2 3 4 5 6

ULTIMELE ŞTIRI

Spectacol folcloric, de 1 Mai, în comuna constănțeană Cumpăna

1 Mai va fi sărbătorit, ca în fiecare an, în comuna Cumpăna din ...

Infotrafic recomandă variante alternative pentru evitarea aglomerației din trafic

Datorită minivacanței de 1 Mai, în a doua parte a zilei de vineri, 28 ...

"Cașcavalul de Săveni" se pregătește să devină Produs Protejat la nivel european

Pe lângă cele 4 produse românești recunoscute și înregistrate ...

În minivacanța de 1 mai Argeșul va avea 3 zile de sărbătoare

Ca în fiecare an, Ziua de 1 Mai va fi sărbătorită și la Mioveni, în ...

Începând cu data de 3 mai, afacerile din mediul rural vor putea obține până la 200.000 EURO nerambursabili

Alocarea financiară propusă pentru sesiunea din acest an, aferentă submăsurii ...

Peste 680 de milioane de euro sunt disponibile pentru proiecte finanţate prin PNDR 2020

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale anunță într-un comunicat ...

Polițiștii ilfoveni vor face cursuri de prim ajutor

La data de 25 aprilie, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov și ...

FOTO: Respect pentru pompierii ISU care au salvat copilul de 2 ani căzut în fântână!

După o intervenție extraordinară din punct de vedere al dificultății şi ...

ANOFM anunță începerea mai multor programe de formare profesională

 

În cadrul celor 180 de programe de formare profesionale 3.373 de ...

Protest împotriva pirateriei și pentru salvarea economiei Românie

 

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din ...

Un nou proiect de apă-canal în județul Suceava

 

Viceprim-ministrul Sevil Shhaideh, ministrul dezvoltării regionale, ...

Încep înscrierile la Programul Oficial de Internship al Guvernului României

 

Tinerii interesaţi de o carieră în administraţia publică centrală ...

Purtate cu tenda, adunate în sertare

O fotografie dintr-un album vechi de familie, frânturi dintr-un ...

Cele mai bune creaţii muzicale româneşti, premiate la Radio România

Scena Sălii Radio a fost, luni, 24 aprilie a.c. gazda muzicii româneşti ...

Povești de altădată în proiectul „Purtate cu tenda, adunate în sertare”

O fotografie dintr-un album vechi de familie, frânturi dintr-un ...