Eveniment istoric, in acest weekend, la Năsăud

10 Mai 2017

port popularUn eveniment istoric va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni, în Năsăud, unde mii de oameni sunt provocaţi să pună în valoare tradiţia portului popular românesc, unic în lume, păstrat şi purtat cu mândrie în Ţara Năsăudului!


Organizatorii îşi propun să adune cel mai mare număr de participanți îmbrăcați în costum popular într-un singur loc, în același timp preconizându- se participarea a peste 10.000 de persoane.

Manifestarea culturală are deja o tradiție de peste 145 de ani, iar oaspeţii speciali nu vor lipsi de la marea întâlnire aducând, cu certitudine, plus valoare acestui important eveniment.

Organizatorii şi-au propus să doboare două recorduri: unul care se referă la cea mai mare mulțime de oameni îmbrăcați în costum tradițional şi unul care se referă la cel mai mare dans românesc care s-a încins vreodată pe aceste meleaguri.

Iată care este PROGRAMUL evenimentului:

11:00 – 12:00 *Constituirea coloanei de participanți în fața Casei de Cultură „Liviu Rebreanu” din Năsăud.
12:00 – 12:30 *Parada costumului popular pe traseul: Casa de Cultură „Liviu Rebreanu” din Năsăud – Stadionul orașului Năsăud.
12:30 – 13:00 *Aranjarea participanților pe Stadion.
13:00 – 13:15 *Cuvânt de deschidere oficialități și reprezentant Cartea Recordurilor.
13:15 – 14:00 * Roata de la Runcu Salvei * Jocuri populare din diferite zone etnofolclorice ale României * Joc în perechi de pe valea Someșului - Coordonator: Marin Barbu.
14:00 – 15:00 * Decernare diplome pentru elevii școlilor năsăudene, premiați la olimpiade și concursuri școlare – Etapa națională * Spectacolul elevilor năsăudeni.
15:00 – 18:00 * Prezentare „Produs în Bistrița-Năsăud” * Ateliere dansuri tradiționale din diferite zone folclorice ale României* - Coordonator: Marin Barbu.
11:00 – 18:00 * Expoziție cu vânzare de produse tradiționale *Produs în Bistrița-Năsăud*

Participarea este deschisă tuturor celor care simt românește și, în același timp, sunt dispuși să respecte regulile care condiționează intrarea în Cartea Recordurilor.

Sursa: Viorel Grosu

Muntele fluturilor, aflat în centrul Mexicului, este destinația de iarnă pentru milioane de fluturi-monarh. Pădurile de pin ale munților ...
Nu ai mult timp la dispoziție să gătești cina? Este de ajuns să pui toate ingredientele într-o cratiță și tocănița se va prepara singură. ...
Astrofizicienii americani de la Universitatea California din San-Diego au ajuns la concluzia că elementele grele precum aurul sunt rezultatul ...
Când Benjamin David se deplasează la muncă, nu conduce un autoturism, nu pedalează la bicicletă sau folosește transportul în comun. ...
Top 10

ARHIVA DE ŞTIRI

Mai 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31 1 2 3 4

ULTIMELE ŞTIRI

ANOFM: peste 22.500 locuri de muncă sunt vacante la nivel național

Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă ...

Concursurile Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă vor fi organizate la Iași

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Grigore Sturdza” ...

Numărul turiștilor a crescut în județul Bistrița

Bistrița este un oraș din Transilvania unde ajung anual mii de turiști dornici ...

Obiceiuri și credințe de Adormirea Maicii Domnului

Pe lângă semnificaţia religioasă a marii sărbători din 15 august, ...

Crește interesul consumatorului pentru lapte și produse proaspete din lapte

Segmentul procesării laptelui este unul foarte bine dezvoltat în judeţul ...

Bistrițenii merg în pelerinaj la Mănăstirea Nicula

Sute de bistrițeni au plecat încă din această dimineață în ...

Târgul Creatorilor Populari din România este în plină desfășurare la Sibiu

Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA din Sibiu organizează ...

FOTO: Avram Iancu, primul om din lume care străbate Dunărea fără protecție termică

Au trecut 54 de zile de când Avram Iancu, bibliotecarul din Petroșani, ...

Recomandări pentru crescătorii de porcine din exploataţiile non-profesionale

Pesta porcină africană este o boală a porcinelor domestice şi sălbatice, ...

Până la finalul lui septembrie se mai pot oferi bani pentru irigații

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță prelungirea sesiunii de ...

Elevii de 10 sunt premiați și de Guvern

Absolvenții care au obținut media 10 la Evaluarea Națională a elevilor de clasa ...

Camioanele nu mai pot circula pe caniculă

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al PoliţieiRomâne informează ...

Guvernul este îngrijorat de o posibilă apariție a pestei porcine africane

Fâşia de teren aflată la frontiera de stat cu Ucraina şi cu Republica ...

Festivalul de umor "Gura Satului" sta să înceapă

Comuna Macea din județul Arad va găzdui, în zilele de 12 şi 13 august, ...

APIA lansează a doua sesiune de depunere a cererilor pentru „prima împădurire”

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură informează potenţialii ...