Cel mai vesel cimitir din lume se află în România

14 Iul 2017

rsz sapanta merry cemetery maramures romania2La Săpânţa, în România, la patru kilometri distanţă de graniţa cu Ucraina, se află Cimitirul Vesel, un loc unic. Crucile mormintelor sunt pictate cu scene din viaţa şi ocupaţia persoanei care este înmormântată acolo, iar crucile din lemn sunt toate sculptate şi viu culorate, în timp ce pe piatra de pe mormânt nu sunt scrise cuvinte de doliu, ci glume şi poezii umoristice care descriu persoana înhumată.


Românii consideră moartea un moment solemn, dar acest cimitir este asociat culturii anticilor daci, a căror filosofie se baza pe nemurire: ei consideră moartea un moment de bucurie, care îl duce pe defunct spre o viaţă mai bună decât precedenta. Pe unele cruci există chiar versuri în care sunt amintite, deseori cu nuanțe umoristice, persoanele respective.
În Cimitirul Vesel se află în prezent 800 de morminte, fiind vizitat zilnic exact ca o galerie de artă. Prima operă datează din anul 1934 şi a fost realizată de artizanul, poetul şi pictorul Stan Ioan Pătraş, care a decis să realizeze el însuşi viitorul său monument funerar. Mormântul cel mai celebru este cu siguranţă cel al lui Dumitru Holdiş. Epitafurile cimitirului sunt toate incluse în cartea „Inscripţiile vorbitoare din cimitirul de la Săpânţa”, scrisă de profesorul Bruno Mazzoni.
De exemplu: „El iubea caii. Mai iubea şi altceva. Să stea la masa unui bar, lângă nevasta altuia” sau „Cei care iubesc palinca bună ca mine vor pătimi, pentru că eu palinca am iubit-o şi cu ea în mână am murit”. Pe scurt, este un mod de a depăşi cu ironie frica de moarte şi de a fi amintiţi pentru totdeauna cu zâmbetul pe buze.

Sursa: lastampa.it

Mina de diamante din orașul Kimberly (Africa de Sud), cunoscută sub numele de The Big Hole a intrat în exploatare în anul 1871, ...
Găteala dâmbovițeană mai ales, cartofii pot fi umpluți cu multe și de toate (cartofii umpluți sunt o comoară la casa și la masa omului: se ...
Vedem descoperiri științifice incredibile făcute zilnic, dar noi cercetări indică faptul că există un decalaj destul de mare în ceea ce ...
Dolofan, rotund, alungit sau putin turtit, de un portocaliu care da un plus de culoare toamnei, dovleacul este o vedeta in felul sau printre ...
Top 10

ARHIVA DE ŞTIRI

Iulie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
26 27 28 29 30 1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31 1 2 3 4 5 6

ULTIMELE ŞTIRI

Două drumuri de legătură între Oradea şi comune limitrofe vor fi reabilitate

 

Viceprimarul municipiului Oradea, Florin Birta, alături de primarii din ...

Jurnaliştii Radio Chişinău, parte a echipei Radio România

Incepând de astăzi, 13 jurnalişti de la Radio Chişinău participă la un ...

Consumul de miere în România este de trei ori mai mic decât media europeană

Consumul de miere în România este de 500-600 de grame pe locuitor ...

Furtuni violente în vestul țării. Bilanțul este catastrofal

8 morți și 68 de răniți.

Update: Numărul victimelor în urma futunii ...

Sărăcia, abuzul și dizabilitatea, principalii factori ai separării copiilor de familie

9.614 copii au fost separaţi de familie în ultimul an, aceştia fiind daţi ...

Fructele vor fi în centrul atenției, la Bistrița

Staţiunea de Cercetări Pomicole din Dealul Târgului - Bistriţa Năsăud va ...

”Noaptea Liliecilor” la Grădina Botanică din Cluj-Napoca

 

”Noaptea Liliecilor”, un eveniment de popularizare a ...

Petre Daea a discutat cu Ambasadorul Statului Qatar despre sectorul ovin

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, s-a ...

„Ziua Porumbului” cu producții record în județul Ialomița

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a participat joi (14 ...

17 septembrie - Ziua Internațională a Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice

Pe 17 septembrie este marcată în toată lumea Ziua Internațională a ...

Începe Târgul ”Gaudeamus Carte Şcolară”

 

Cea de-a XV-a ediţie a Târgului ”Gaudeamus Carte ...

Crește numărul produselor tradiţionale atestate în județul Covasna

 

Peste 20 de produse tradiţionale au fost atestate în ultimii trei ...

Reuniune de succes a difuzorilor publici din întreaga lume

La Casino Sinaia, s-a încheiat cea de-a 26-a Conferinţă PBI 2017 (Public ...

Radio România – punct nodal pe un Drum al Mătăsii informaționale

Astăzi, la hotel Palas - Sinaia, în prezenţa Ministrului Culturii și ...

Congresul Internațional al Muzeelor la Slobozia

 

Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia vă invită, în ...