În zona seismică de la Izvoarele vor fi montate accelerometre

04 Noi 2015

04.11 seismografSpecialiştii Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) vor monta patru accelerometre în zona satului Izvoarele din judeţul Galaţi, unde în urmă cu o săptămână au fost înregistrate patru cutremure în aceeaşi zi, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, Mihai Diaconescu, specialist în cadrul INCDFP.Potrivit acestuia, două dintre accelerometre vot fi amplasate în satul Izvoarele, iar alte două într-o zonă limitrofă.,,Măsurăm acceleraţia vitezei particulelor solului prin intermediul acestor accelerometre care ne vor ajuta să conturăm foarte bine zona în care efectele cutremurelor sunt amplificate”, a spus Diaconescu.El a precizat că aparatele vor fi montate cel târziu până săptămâna viitoare şi vor funcţiona până când vor măsura parametrii unui cutremur de cel puţin 2 sau 2,5 grade pe scara Richter.

Diaconescu a mai spus că amplasarea accelerometrelor are legătură şi cu cutremurul de 3,1 grade pe scara Richter de acum o săptămână.,,Amplasarea accelerometrelor are legătură cu cutremurul de 3,1 grade pe scara Richter, care ne-a furnizat date foarte importante ce sunt în curs de evaluare”, a menţionat Diaconescu.Specialistul a precizat că accelerometrele vor funcţiona independent de cele şase staţii seismologice montate încă din 2013 în zona seismică de la Izvoarele şi se speră în obţinerea unor rezultate finale “peste doi ani”.În afara celor patru cutremure de marţea trecută, un număr de 30 de cutremure, cu intensitatea maximă de 2,4 grade pe scara Richter, s-au înregistrat în septembrie şi octombrie 2014 în satul Izvoarele. Cu exact un an în urmă, la finele lunii septembrie, în satul Izvoarele s-au produs pentru prima oară mai multe cutremure, până în noiembrie înregistrându-se 437 de seisme, de diferite intensităţi. După mai multe măsurători ale specialiştilor de la INFP, aceştia au precizat că seismele sunt de natură tectonică şi nu au legătură cu exploatările petroliere din zonă, pe seama cărora localnicii pun şi acum producerea seismelor.

Un nou studiu a arătat că nici creaturile care trăiesc pe fundul oceanelor nu scapă poluării produse de om. În stomacul unor animale ...
Dacă renunți la carne, poți prepara această mâncare de fasole și în zilele de post. Va fi delicioasă! De ce ai nevoie pentru ...
O nouă planetă vine să se adauge listei încă restrânse de candidate care ar putea adăposti viaţă dincolo de Sistemul (nostru) Solar, ...
Una dintre marile capodopere ale lui Leonardo da Vinci, “Salvator Mundi”, a fost vândută pentru o sumă record în lumea ...
Top 10

ARHIVA DE ŞTIRI

Noiembrie 2015
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
26 27 28 29 30 31 1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 1 2 3 4 5 6

ULTIMELE ŞTIRI

Caravana “Alege oaia!” ajunge, în acest week-end, la Sibiu

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, se va afla ...

Date uimitoare despre cânepă: Semințele acesteia pot pune capăt foametei mondiale

Cânepa are peste 25.000 de utilizări: de la alimente, vopsele şi ...

Sălăjenii dau dovadă de spirit civic și returnează banii uitați la bancomat

O sumă de bani deloc de neglijat, uitată lângă un bancomat, dar şi două ...

Someşul Mare mai "bogat" în peşti

După ce ani de zile apele curgătoare din judeţul Bistriţa - Năsăud au fost de-a ...

Vacanțe cu reduceri de până la 50%

Începând de astăzi, în cadrul Târgului de Turism al ...

O nouă ediţie a Festivalului de interpretare a cântecului românesc

O nouă ediţie a Festivalului de interpretare a cântecului românesc ...

Sprijin de peste 100 milioane de euro pentru zootehnie

Guvernul a aprobat astăzi plăți pentru ajutoare în agricultură în ...

Fii primul la curent cu noutățile!

Radio România Antena Satelor îți oferă informația proaspătă, ...

ANOFM: astăzi sunt oferite peste 28.000 de locuri de muncă

Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă ...

Ziua Națională fără Tutun este serbată la Iași

Direcţia de Sănătate Publică Iasi, în parteneriat cu Centrul de ...

Burse pentru elevi, studenţi şi doctoranzi din întreaga ţară

Un număr de 34 de burse pentru elevi, studenţi şi doctoranzi din întreaga ...

ANSVSA: nu există consecințe negative ale consumului de citrice

Ca urmare a unor informații apărute în spațiul public privind prezența ...

Ursul care dă târcoale cabanei Postăvarul devine periculos

Ursul care dă târcoale cabanei Postăvarul de mai bine de două ...

Legea Educaţiei din Ucraina creează îngrijorarea în rândul etnicilor români

Legea Educaţiei din Ucraina care limitează dreptul comunităţilor de a studia ...

Apa potabilă este în pericol. De vină sunt nitrații proveniţi de la fertilizatorii din agricultură

Un studiu global avertizează că nitraţii proveniţi de la fertilizatorii din ...