Penajul nu indică în mod obligatoriu sexul unei păsări

05 Noi 2015

5.11 Penajul nu indica in mod obligatoriu sexul unei pasari minPenajul colorat al păsărilor nu aparţine întotdeauna numai masculilor şi ar putea avea puţină legătură cu atragerea unui partener, aşa cum se crezuse până acum, potrivit unui studiu internaţional efectuat în Noua Zeelandă, informează agenţia Xinhua.


Studiul, care a implicat cercetători din Australia, Canada şi Germania, a constatat că factori legaţi de mediul şi modul de viaţă ar putea explica penele strălucitoare ale unor păsări, au afirmat oamenii de ştiinţă de la Universitatea Massey.


Constatările sunt provocatoare faţă de teoria selecţiei sexuale acreditate până acum, potrivit căreia culorile strălucitoare ale masculilor unor specii şi estomparea cromatică a femelelor reprezintă un beneficiu pentru masculi în competiţia de a atrage femele pentru producerea de mai mulţi urmaşi.


Cercetătorii au analizat cromatica a circa 6.000 de specii de păsări cântătoare, care includ mai mult de jumătate din toate speciile de păsări existente.


Ei au dezvoltat mai întâi un nou mod de evaluare a diversităţii de colorit a penajului. Acest fapt le-a permis să măsoare dacă masculii au fost mai coloraţi decât femelele, dacă atât masculii cât şi femelele pot avea culori terne sau dacă ambele sexe sunt colorate.


Ei au descoperit că în zonele în care femelele sunt în concurenţă pentru resurse sau parteneri, sau ajută la apărarea teritoriului lor, acestea sunt viu colorate, iar atunci când presiunile de mediu sau sociale asupra femelelor sunt mai mici, ele îşi pierd din coloritul intens.


Modelul evolutiv cheie este scăderea coloraţiei penajului la femele atunci când nu este nevoie, contrar a tot ceea ce se credea până acum.

Leul de mare (Zalophus wollebaeki) este cel mai comun mamifer din Galapagos, dar cu toate acestea se află în pericol de dispariţie, ...
O rețetă gustoasă, bună și pentru zilele de post, fasolea scăzută cu ardei la cuptor se potrivește de minune cu murături sau o salată verde. ...
Oamenii de ştiinţă americani au anunţat descoperirea unui posibil nou tratament pentru leucemie, o boală letală ce afectează chiar şi persoane ...
Ultimul tablou pictat înainte de moarte de fostul premier britanic Winston Churchill, „The Goldfish Pool at Chartwell” (1962), ...
Top 10

ARHIVA DE ŞTIRI

Noiembrie 2015
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
26 27 28 29 30 31 1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 1 2 3 4 5 6

ULTIMELE ŞTIRI

A început Târgul Internaţional Gaudeamus - Carte de Învăţătură!

Târgul Internaţional Gaudeamus - Carte de Învăţătură s-a deschis ...

Tone de cereale şi legume, neculese şi distruse de intemperii, în Timiş

Ardeii, varza, vinetele, conopida şi ceapa cultivate pe suprafete întinse ...

Cel mai mare strat de zăpadă din ţară, înregistrat la Bâlea Lac

La 2000 de metri altitudine în Munţii Făgăraş, se înregistrează cel ...

Guvernul ar urma să adopte bugetul pe anul viitor pe 29 noiembrie

Guvernul ar urma să adopte bugetul pe anul viitor pe 29 noiembrie, a anunţat ...

Vinurile de Jelna, amprenta unică a gustului de vin din Transilvania

Vinurile de Jelna au început să prindă tot mai mult contur în ...

Pensionarii deprind tainele IT

Clubul Rotary Cluj-Napoca, în parteneriat cu compania NTT Data ...

"6768, Tăierile ilegale te afectează!"

În judeţul Bistriţa-Năsăud se lansează astăzi proiectul de informare şi ...

Guvern: suntem interesați ca tinerii să citească

Interesul Guvernului este să încurajeze tânăra generaţie să ...

Tudose: avem deschidere pentru reducerea birocrației activității medicilor de familie

Prim-ministrul Mihai Tudose a avut astăzi, la Palatul Victoria, o nouă rundă de ...

ANOFM: peste 20.000 locuri de muncă vacante la nivel naţional

Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă ...

Argeș: o mașină a Poliției a fost implicată într-un accident rutier

Un accident de circulație în care a fost implicată și o mașină a Poliției ...

Românii își cumpără mașini prietenoase cu mediul

Numărul autovehiculelor ecologice (hibride şi electrice 100%) noi vândute ...

UE va promova anul viitor consumul de carne de oaie și capră

Uniunea Europeană va aloca pentru prima dată, în 2018, fonduri pentru ...

Dosarul „Telemeaua de Sibiu - Indicaţie Geografică Protejată” ajunge la MADR

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunţat ieri că va sprijini produsul ...

ISU Argeș e la Câmpulung cu caravana „Fii pregătit!”

Caravana „Fii pregătit!” se află astăzi, 19 noiembrie, în ...