Mănăstirea Morunglavu din Ştefăneşti ar urma să fie redeschisă

16 Noi 2015

16.11 manastireO mănăstire de patrimoniu, Morunglavu din judeţul Vâlcea, desfiinţată în 1959 de regimul comunist, ar urma să fie redeschisă după 1 ianuarie, a declarat primarul comunei Ştefăneşti, Alexandru Uţă.
“Din discuţiile purtate cu reprezentanţii Arhiepiscopiei, de anul viitor se doreşte reînfiinţarea mănăstirii Morunglavu, o mănăstire construită în secolul al XVIII-lea. Normal că pentru localitate ar fi plus în ceea ce priveşte pelerinajul, spiritualitatea, turismul monahal. Sudul judeţului Vâlcea nu este cu nimic mai prejos în ceea ce priveşte lăcaşele de cult, există ctitorii brâncoveneşti şi ale marilor boieri din zonă. Stăneşti, Mamu, Dobruşa de aici din localitate şi Morunglavu”, a precizta Uţă.


Mănăstirea Morunglavu, a cărei biserică este închinată Sfântului Apostol Matei, se află în localitatea Stefăneşti. Mănăstirea a fost zidită în anul 1746, de boierul Matei Morunglavu. În prezent biserica monahală este folosită ca biserică parohială, de credincioşii din localitate.
Mănăstirea a construită sub forma unei cetăţi cu ziduri împrejmuitoare iar biserica mănăstirii este zidită în formă de cruce. Din vechiul ansamblu monahal se mai păstrează biserica, clopotniţa, chiliile şi zidul de incintă.
În 1959 monahia este desfiinţată prin decretul 410 iar mănăstirea devine biserică parohială.

Mina de diamante din orașul Kimberly (Africa de Sud), cunoscută sub numele de The Big Hole a intrat în exploatare în anul 1871, ...
Găteala dâmbovițeană mai ales, cartofii pot fi umpluți cu multe și de toate (cartofii umpluți sunt o comoară la casa și la masa omului: se ...
Vedem descoperiri științifice incredibile făcute zilnic, dar noi cercetări indică faptul că există un decalaj destul de mare în ceea ce ...
Dolofan, rotund, alungit sau putin turtit, de un portocaliu care da un plus de culoare toamnei, dovleacul este o vedeta in felul sau printre ...
Top 10

ARHIVA DE ŞTIRI

Noiembrie 2015
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
26 27 28 29 30 31 1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 1 2 3 4 5 6

ULTIMELE ŞTIRI

APIA va efectua plata ajutorului de stat în sectorul zootehnic

 

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură informează că ...

Cel mai bătrân stejar din România, celebrat şi în acest an

 

Cel mai bătrân stejar din România, în vârstă de ...

Proprietarii de păduri din zone protejate încă mai pot depune cereri de compensaţii

ATENȚIE: Mai sunt doar 8 zile pentru depunerea cererilor în vederea ...

Ajutoare financiare de la Guvern pentru localitățile afectate de furtuni

Peste 36 de milioane lei au fost alocate de Guvern pentru înlăturarea ...

AGRALIM 2017 și-a deschis joi porțile la Iași

AGRALIM 2017 își deschide porțile în perioada 21-24 septembrie, ...

Zona montană a României – un areal special

 

Zona montană a României, constituie un teritoriu special. Un loc ...

Cum să ne comportăm în caz de furtună?

Conform Administrației Naționale de Meteorologie, până mâine seară ...

Două drumuri de legătură între Oradea şi comune limitrofe vor fi reabilitate

 

Viceprimarul municipiului Oradea, Florin Birta, alături de primarii din ...

Jurnaliştii Radio Chişinău, parte a echipei Radio România

Incepând de astăzi, 13 jurnalişti de la Radio Chişinău participă la un ...

Consumul de miere în România este de trei ori mai mic decât media europeană

Consumul de miere în România este de 500-600 de grame pe locuitor ...

Furtuni violente în vestul țării. Bilanțul este catastrofal

8 morți și 68 de răniți.

Update: Numărul victimelor în urma futunii ...

Sărăcia, abuzul și dizabilitatea, principalii factori ai separării copiilor de familie

9.614 copii au fost separaţi de familie în ultimul an, aceştia fiind daţi ...

Fructele vor fi în centrul atenției, la Bistrița

Staţiunea de Cercetări Pomicole din Dealul Târgului - Bistriţa Năsăud va ...

”Noaptea Liliecilor” la Grădina Botanică din Cluj-Napoca

 

”Noaptea Liliecilor”, un eveniment de popularizare a ...

Petre Daea a discutat cu Ambasadorul Statului Qatar despre sectorul ovin

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, s-a ...