Meteorologii au emis trei atenţionări de vreme severă

05 Ian 2017

anmMeteorologii au emis trei atenţionări de vreme severă. De diseară de la ora 22:00 şi până mâine la ora 20:00 este în vigoare un cod galben de ninsori. În 15 judeţe din Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul şi centrul Moldovei precum şi din zona Carpaţilor de Curbură ninsorile vor fi însemnate cantitativ şi se va depune strat de zăpadă consistent. Un cod portocaliu, de data aceasta, de viscol puternic, va intra în vigoare mâine între orele 2:00 şi 18:00. Vizează Bucureştiul şi 11 judeţe din sud-est.

De mâine de la ora 20:00 şi până sâmbătă la ora 10:00 intră în vigoare un alt cod galben de vânt şi ninsoare viscolită, valabil pentru Dobrogea, Bărăgan şi cea mai mare parte a Moldovei. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, de mâine şi până la începutul săptămânii viitoare în cea mai mare parte a ţării vremea va fi geroasă, iar temperaturile minime se vor situa frecvent între minus 25 şi minus 15 grade.

 

Sursa: ANM

Mina de diamante din orașul Kimberly (Africa de Sud), cunoscută sub numele de The Big Hole a intrat în exploatare în anul 1871, ...
Găteala dâmbovițeană mai ales, cartofii pot fi umpluți cu multe și de toate (cartofii umpluți sunt o comoară la casa și la masa omului: se ...
Vedem descoperiri științifice incredibile făcute zilnic, dar noi cercetări indică faptul că există un decalaj destul de mare în ceea ce ...
Dolofan, rotund, alungit sau putin turtit, de un portocaliu care da un plus de culoare toamnei, dovleacul este o vedeta in felul sau printre ...
Top 10

ARHIVA DE ŞTIRI

Ianuarie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
26 27 28 29 30 31 1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31 1 2 3 4 5

ULTIMELE ŞTIRI

Cum să ne comportăm în caz de furtună?

Conform Administrației Naționale de Meteorologie, până mâine seară ...

Două drumuri de legătură între Oradea şi comune limitrofe vor fi reabilitate

 

Viceprimarul municipiului Oradea, Florin Birta, alături de primarii din ...

Jurnaliştii Radio Chişinău, parte a echipei Radio România

Incepând de astăzi, 13 jurnalişti de la Radio Chişinău participă la un ...

Consumul de miere în România este de trei ori mai mic decât media europeană

Consumul de miere în România este de 500-600 de grame pe locuitor ...

Furtuni violente în vestul țării. Bilanțul este catastrofal

8 morți și 68 de răniți.

Update: Numărul victimelor în urma futunii ...

Sărăcia, abuzul și dizabilitatea, principalii factori ai separării copiilor de familie

9.614 copii au fost separaţi de familie în ultimul an, aceştia fiind daţi ...

Fructele vor fi în centrul atenției, la Bistrița

Staţiunea de Cercetări Pomicole din Dealul Târgului - Bistriţa Năsăud va ...

”Noaptea Liliecilor” la Grădina Botanică din Cluj-Napoca

 

”Noaptea Liliecilor”, un eveniment de popularizare a ...

Petre Daea a discutat cu Ambasadorul Statului Qatar despre sectorul ovin

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, s-a ...

„Ziua Porumbului” cu producții record în județul Ialomița

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a participat joi (14 ...

17 septembrie - Ziua Internațională a Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice

Pe 17 septembrie este marcată în toată lumea Ziua Internațională a ...

Începe Târgul ”Gaudeamus Carte Şcolară”

 

Cea de-a XV-a ediţie a Târgului ”Gaudeamus Carte ...

Crește numărul produselor tradiţionale atestate în județul Covasna

 

Peste 20 de produse tradiţionale au fost atestate în ultimii trei ...

Reuniune de succes a difuzorilor publici din întreaga lume

La Casino Sinaia, s-a încheiat cea de-a 26-a Conferinţă PBI 2017 (Public ...

Radio România – punct nodal pe un Drum al Mătăsii informaționale

Astăzi, la hotel Palas - Sinaia, în prezenţa Ministrului Culturii și ...