Generalul Stoicheci, cel mai longeviv veteran de război din Oltenia, sărbătorit

10 Ian 2017

10.01 TSGeneralul de brigadă în retragere Titu Stoicheci, cel mai longeviv veteran de război din Oltenia,

a fost sărbători, astăzi, de jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Mehedinţi la împlinirea vârstei de 106 ani.
Jandarmii s-au prezentat la locuinţa veteranului Titu Stoicheci căruia i-au înmânarea o diplomă de onoare, o plachetă omagială, un tort şi o şampanie, iar sărbătoritul a evocat pentru toţi cei prezenţi la eveniment momente care i-au marcat viaţa.
“Odată cu înmânarea diplomei de onoare, a plachetei omagiale, a tortului şi a şampaniei aniversare, reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mehedinţi au ţinut să-i transmită bravului jandarm urări de sănătate şi multe bucurii alături de cei dragi sufletului. Pentru toţi cei prezenţi, sărbătoritul a evocat momente care i-au marcat viaţa, o viaţă trăită frumos în care a păstrat amintirile din anii petrecuţi în rândurile Jandarmeriei Române”, precizează Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dolj, într-un comunicat de presă.
În urmă cu doi ani, la împlinirea vârstei de 104 ani, Titu Stoicheci a fost sărbătorit la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, eveniment la care a şi participat şi în cadrul căruia le-a a vorbit celor prezenţi - generaţia mai tânără de jandarmi, familie, rude şi jurnalişti, mai bine de 10 minute atât despre momentele importante din cariera sa, despre bătălia de la Stalingrad la care a participat, dar le-a dat celor mai tineri şi câteva sfaturi pentru viaţă şi sănătate despre care spune că “nu este ceva care vine din afară, dacă nu respecţi nişte reguli”.
“Am participat în al Doilea Război Mondial, cu gradul de sublocotenent până la căpitan, unde am depăşit bariera dintre căpitan şi maior. Am participat pe front cu Compania 2 Poliţie organizată de Legiunea de Jandarmi Dolj ataşate Diviziei 2 Infanterie din Craiova, care a luptat de la Odessa până la sfârşitul războiului, divizie care a avut lupte grele de suportat. Aceasta a fost în mare istoria. Mă bucur că la ora actuală mă găsesc într-o adunare pestriţă, ca să spun aşa, din punct de vedere al vârstelor şi vă mulţumesc foarte mult”, a spus Titu Stoicheci.
Veteranul de război a mulţumit conducerii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj pentru organizarea evenimentului în cinstea sa şi le-a urat mai tinerilor camarazi să ajungă la vârsta lui, destăinuind şi câteva reguli de care a ţinut cont în viaţă.
“Vă mulţumesc tuturor pentru organizarea acestei manifestări cu caracter pur sentimental, pentru că este din cugetul dumneavoastră curat, ceea ce pentru mine face foarte mult. Mi-au spus doctorii aşa: “dacă mintea te mai duce, poţi să o mai duci încă 10 ani”. Vă doresc să ajungeţi pe treptele cele mai înalte ale profesiei, fără Stalingrad, iar pe scara vârstei, să mă depăşiţi cu înţelegere, răbdare, gândire corectă şi cu sănătate. Să ştiţi că sănătatea nu vine aşa, din afară. Sunt nişte reguli pe care trebuie să le respecţi. Eu nu am consumat niciun fel de alcool, nu am fumat, nu am băut cafea şi nu am pierdut nicio noapte”, a povestit veteranul de război.
Generalul de brigadă în retragere Titu Stoicheci s-a născut în comuna mehedinţeană Husnicioara, pe data de 9 ianuarie 1911. După Şcoala Normală de Învăţători din Drobeta Turnu Severin, a urmat Şcoala Militară de Ofiţeri de Infanterie de la Ploieşti, pe care a absolvit-o în anul 1933, iar în anul 1936 a fost avansat la gradul de sublocotenent. Între anii 1936-1939 a pus condeiul în mâna elevilor de la Şcoala Zegaia din judeţul Mehedinţi.
În anul 1939 a fost concentrat în cadrul Legiunii de Jandarmi Dolj, iar în anul 1941 a fost trimis pe frontul de la Odessa. La Stalingrad a fost cea mai grea încleştare din cel de-al Doilea Război Mondial, când a stat adesea cu moartea în faţă fără însă a pune în balanţă sacrificiul vieţii. În anul 1942 s-a întors de pe front, iar în luna martie din anul 1943 a fost avansat la gradul de locotenent şi lăsat la vatră. În luna septembrie a aceluiaşi an a fost concentrat în cadrul Legiunii de Jandarmi Gorj, având diferite etape de concentrare şi desconcentrare, până în anul 1947, când a fost avansat pentru rezultate excepţionale la gradul de căpitan şi trecut în rezervă.
În perioada următoare şi-a continuat profesia de învăţător la Şcoala de la Zegaia unde a fost director până în anul 1971, când a ieşit la pensie. În semn de respect şi consideraţie, după anul 1990 a fost avansat succesiv la gradele de maior, locotenent colonel şi colonel, în rezervă, iar prin Decretul Prezidenţial nr. 943 din 28 noiembrie 2013, începând cu la data de 1 Decembrie, 2013 a fost avansat la gradul de general de brigadă cu o stea, în retragere, primind astfel, recunoaşterea naţională, onoruri şi prinosul de recunoştinţă al generaţiilor actuale de jandarmi.

Sursa:agerpres.ro
Sursa foto:gazetadesud.ro

Orhideea ti se pare o floare greu de crescut? Pe cât e de gingaşă, pe atât de uşor este de crescut. Iată câteva trucuri ...
Beizadea Dimitrie, a fost trimis școlar de tatăl său Constantin Vodă Cantemir în capitala lumii, la Stambul, cum a trecut puțin de 13 ani. ...
O echipă internațională de astronomi a detectat o nouă exoplanetă de dimensiuni pământești, ce efectueaza o rotire completa in jurul ...
Îți place și ție să culegi flori de câmp, cu care să-ți decorezi casa sau să împletești coronițe? Odată cu venirea verii, ...
Top 10

ARHIVA DE ŞTIRI

Ianuarie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
26 27 28 29 30 31 1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31 1 2 3 4 5

ULTIMELE ŞTIRI

Zilele Staţiunii Sărata Monteoru

 

Cea de-a şaptea ediţie a Zilelor Staţiunii Sărata Monteoru, care se ...

Târgul de Fete de pe Muntele Găina, cea mai mare sărbătoare populară din România

 

Mii de oameni sunt aşteptaţi la sfârşitul acestei săptămâni ...

Programe de vară pentru liceenii din medii defavorizate

Opt instituții de învățământ superior din sistemul public ...

MADR încurajează activitățile de colectare, prelucrare și valorificare a lânii

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a avut ieri o ...

ANM: Cod Galben de caniculă în 9 județe din vestul țării

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis astăzi o atenţionare Cod galben ...

Judeţul Bistriţa-Năsăud se va moderniza cu fonduri din PNDL

Judeţul Bistriţa-Năsăud primeşte peste 700 de milioane de lei de la Ministerul ...

România ar putea redeveni cel mai mare producător de nuci din lume

 

România ar putea redeveni, în patru-cinci ani, cel mai mare ...

Atenţionare de călătorie în Bosnia şi Herţegovina

 

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se ...

Singura cetate medievală din Dobrogea, Enisala, își redeschide porțile

Pe 22 și 23 iulie, Cetatea Enisala își redeschide porțile pentru o serie ...

Shhaideh: 9.500 obiective au fost asumate în PNDL, etapa a II-a

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene ...

Sesiunea de primire a proiectelor pentru dezvoltarea fermelor mici a fost prelungită

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță, într-un comunicat, ...

Atenţionare de călătorie în Muntenegru

 

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se ...

Acord de colaborare dintre Radio România şi Biroul de Informare al Parlamentului European în România (BIPE)

Astăzi, la sediul SRR, Georgică Severin - Director general interimar al SRR şi ...

APIA: este interzisă arderea miriștilor și a resturilor vegetale

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură informează fermierii cu ...

Gec Nera: sunt probleme nerezolvate care pun viața turiștilor în pericol

Grupul Ecologic de Colaborare Nera a realizat în perioada 14 – 15 ...