România și Italia vor colabora pentru înființarea unui centru de sprijin și asistență pentru victimele traficului de persoane

18 Mar 2017

18.03 APAndreea Păstîrnac, ministrul pentru românii de pretutindeni, alături de reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne

și Ministerului Afacerilor Externe, s-a aflat, în perioada 15-17 martie 2017, în Ragusa, Italia, într-o misiune de evaluare a situației românilor aflați la muncă în această țară, dispusă de premierul României, Sorin Grindeanu.Au avut loc întrevederi cu prefectul din Ragusa, Maria Cornelia Librizzi, cu reprezentanți ai autorităților locale din zonă, ai Ministerului de Interne, Gărzii Financiare, Carabinierilor, autorităților de sănătate publică, lideri ai sindicatelor și mediului asociativ românesc și italian, activ în domeniul sprijinirii românilor aflați în situații de dificultate. De asemenea, a avut loc o întrevedere cu primarul orașului Ragusa, Federico Piccitto, și cu membrii consiliului local.De asemenea, delegația s-a deplasat în zona de exploatări agricole, ferme si sere, pentru a discuta la fața locului cu muncitorii români. Autoritățile locale din Ragusa au semnalat numărul mare de muncitori români fără documente legale, care trăiesc și lucrează în condiții grele, izolați, fără posibilității de comunicare, fiind totodată unt expuși la diferite forme de exploatare și abuz.Conform administrației din regiunea Sicilia, deși românii reprezintă o treime din numărul total al muncitorilor străini, aceștia se află într-o situație de vulnerabilitate semnificativă.Pentru a veni în sprijinul cetățenilor români, partea italiană și cea română au convenit asupra unui plan concret de măsuri, care să cuprindă înființarea în cel mai scurt timp a unui centru de sprijin și asistență pentru victimele traficului de persoane, cât și pentru cei susceptibili de a fi suspuși acestui tip de trafic. De asemenea, vor fi operaționalizate unități mobile capabile să ofere asistență în teren, servicii de consiliere, informări adecvate fiecărui caz, precum și asistență medicală.În context, partea italiană a reiterat faptul că, din 2013, există un comitet mixt regional, omologat ca proiect pilot, care se adresează muncitorilor străini. Una dintre propunerile formulate pentru rezolvarea optimă a situațiilor de risc în ceea ce privește exploatarea persoanelor a fost dublarea capacității acestui proiect, prin crearea unui comitet mixt bilateral, în cadrul căruia să fie reprezentați specialiști români din ministerele competente.

Sursa:mae.ro
Sursa foto:news.ro

Fosile descoperite recent în Germania demonstrează că moliile şi fluturii există pe planeta noastră de cel puţin 200 de milioane de ani, ...
Vă mai aduceți aminte de acele gogoși pufoase pe care le făcea bunica de fiecare dată când mergeați la ea în vacanțe? De ce nu v-ați ...
Potrivit oamenilor de ştiinţă britanici de la Universitatea Sheffield, creierul uman are un scaner wireless pentru emoţiile umane, al cărui ...
Medicii avertizează că oprirea unui strănut poate să aibă consecinţe fizice grave. De asemenea, un strănut oprit poate să dăuneze urechii ...
Top 10

ARHIVA DE ŞTIRI

Martie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
27 28 1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31 1 2

ULTIMELE ŞTIRI

În sfârşit, vine iarna!

Meteorologii atenţionează că vremea se înrăutăţeşte în jumătatea de ...

O varietate de ceapă persană, o armă potenţială împotriva rezistenţei la antibiotice

O varietate de ceapă persană ar putea avea un impact major în lupta ...

Pliculeţele de ceai - utilizări mai puţin cunoscute!

În anotimpul rece oamenii beau mai mult ceai decât în mod ...

România participă la cea de-a 83-a ediție a Expoziţiei Internaționale “Săptămâna verde”

În perioada 19 - 28 ianuarie 2018 va avea loc, la Berlin, Germania, cea ...

Cod roşu de avalanşă în Munţii Făgăraş

Meteorologii avertizează că cel puţin până mâine seară riscul ...

Cod Portocaliu de ninsori și viscol

Compania Naţională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere este pregătită ...

Legea așteptată de fermieri!

ATENȚIE! AUTORITĂȚILE CU ATRIBUȚII DE CONTROL NU VĂ MAI POT SANCȚIONA FĂRĂ SĂ ...

A fost creat iaurtul care poate duce la vindecarea cancerului

Oamenii de ştiinţă din Singapore au descoperit că iaurtul pe bază de broccoli ...

Legumicultorii se modernizează și își încălzesc serele cu energie solară

Legumicultorii care deţin sere şi livrează în timpul iernii legume pe ...

Biroul județean de informare turistică, inaugurat la Sfântul Gheorghe

Un birou judeţean de informare turistică, unde vizitatorii pot găsi ...

Preşedintele Klaus Iohannis a anunțat cu puțin timp în urmă pe cine a desemnat ca premier

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a desemnat-o pe Viorica Dăncilă, ...

Elevii de la oraş vor învăţa despre importanţa consumului de lactate

Peste 850 de copii din mediul urban vor învăţa până în data ...

Pârtia de schi de la Şugaş Băi a fost redeschisă

Pârtia mică de schi din staţiunea Şugaş Băi, aflată la aproape zece ...

Adolescenţii care privesc reclame la junk food, mai predispuşi la o alimentaţie nesănătoasă

Adolescenţii care se uită prea mult la reclamele pentru alimente nesănătoase ...

Un dinozaur construit din piese lego la Muzeul Etnografic

O lucrare de mari dimensiuni, construită din piese de Lego şi având ca ...