”Innovation Days” – la Iaşi

09 Mai 2017

 

09.05 Iasi“Innovation Days”, proiect care face parte dintr-un amplu program desfăşurat în 26 de instituţii de învăţământ superior din ţară, denumit “Universitatea Antreprenorială”.
“Este un eveniment în premieră pentru Iaşi. Este prima zi dedicată capacităţii antreprenoriale a universităţilor, un eveniment în cadrul evenimentului “HEInnovate - Universitatea antreprenorială”.

Am fost selectaţi în grupul celor 26 de universităţi care au răspuns unui chestionar care viza capacitatea antreprenorială a fiecărei entităţi. În Iaşi suntem prima universitate care deschidem acest proiect cu o prezentare şi work-shopuri de dezvoltare a capacităţii antreprenoriale. Conducerea universităţii doreşte să susţină dezvoltarea capacităţii antreprenoriale, inovative, creative a universităţii tehnice. În acest an am aplicat şi pentru un proiect al Ministerului Educaţiei privind societăţile antreprenoriale studenţeşti. Sperăm să dezvoltăm zona aceasta şi în rândul studenţilor”, le-a declarat jurnaliştilor Dan Caşcaval, rectorul TUIASI.
Potrivit programului, în cadrul evenimentului sunt organizate sesiuni interactive la care participă atât profesori şi studenţi, cât şi reprezentanţi ai conducerii instituţiei de învăţământ superior şi ai celor 11 facultăţi ale acesteia, dar şi parteneri ai universităţii din mediul de afaceri. Timp de mai multe ore, aceştia vor lucra în echipe mixte, încercând să identifice şi să dezbată soluţii fezabile pentru dezvoltarea componentei antreprenoriale a universităţii, atât în activitatea de cercetare, cât şi în stabilirea curriculei sau în relaţia cu mediul economic.
“Universităţile din România şi cei din interiorul şi exteriorul lor se confruntă cu diverse provocări legate de schimbare, inovaţie, performanţă, angajabilitatea absolvenţilor sau dezvoltarea comunităţii. Integrarea abordării antreprenoriale în strategia universităţilor poate reprezenta o soluţie pentru aceste provocări, alături de inovarea în sistemul de predare şi cursurile oferite, o colaborare mai strânsă cu mediul de afaceri şi implicarea consultanţilor voluntari în activităţi practice organizate în hub-uri de antreprenoriat, cercetare şi inovare”, a declarat Cristina Istrate, coordonatoarea evenimentului desfăşurat la Iaşi.
Proiectul “Universitatea Antreprenorială”este derulat în 26 de universităţi în perioada 2016 - 2018 de către Junior Achievement România şi susţinut financiar de Romanian-American Foundation. Acesta îşi propune, conform organizatorilor, să introducă în instituţiile de învăţământ superior o mai bună valorificare a cercetării în raport cu mediul de afaceri, o consolidare a abordărilor antreprenoriale transdisciplinare, dar şi cursuri şi module de antreprenoriat.

Sursa :agerpres.ro
Sursa foto:gmc.net

Fiecare ființă de pe pământ este înzestrată de natură cu anumite "arme" care să îi asigure supraviețuirea. Spre deosebire de ...
Ierburile aromatice vor oferi un gust deosebit cărnii de porc. Iată care sunt cele mai potrivite pentru a obține cea mai bună și mai fragedă ...
Un grup de oameni de ştiinţă de la Centrul de Medicină Spaţială şi Medicină Regenerativă din cadrul Colegiului Universitar din Londra au ...
La cinci ani după ce Xi Jinping a preluat puterea în China, țara a devenit mai bogată și mai puternică. Cum s-a reflectat însă ...
Top 10

ARHIVA DE ŞTIRI

Mai 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31 1 2 3 4

ULTIMELE ŞTIRI

Medicii specialişti şi rezidenţi şi cadrele didactice pot obţine locuinţe ANL şi după 35 de ani

 

Senatul a adoptat în unanimitate (89 voturi “pentru”) ...

Româncele dedică treburilor casnice peste zece ore săptămânal

 

Majoritatea femeilor din România dedică peste zece ore pe ...

Sondaj: Şase din zece şoferi vorbesc la mobil în timp ce conduc

Şase din zece şoferi români vorbesc la telefonul mobil în timp ce ...

ANOFM: 27.046 locuri de muncă vacante la nivel naţional

Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă ...

Reconect Diaspora, un proiect pentru antreprenorii români aflați în străinătate

Astăzi, la Iaşi, a fost lansat proiectul Reconect Diaspora, care îşi ...

Studiu: angajații valoroși se găsesc greu

Circa 86% dintre angajatorii români, majoritatea afaceri mici şi ...

APIA a început plata avansului pe suprafaţă pentru anul 2017

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că, astăzi, ...

Târgul „Toamna Piteșteană”, se închide astăzi

La Pitești se încheie azi manifestarea „Zilele recoltei”, ...

Elevii bistrițeni fac practică în Portugalia

 

Peste 30 de elevi de la Liceul Agricol din Bistriţa vor avea ocazia să ...

Testări gratuite pentru depistarea cancerului de sân, în cinci județe Moldova

8 din 10 femei, ce locuiesc în zonele rurale ale României, nu au ...

Reprezentanţii ASAS s-au întâlnit cu comisarul european pentru agricultură Phil HOGAN

În luna septembrie, delegaţia Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice ...

Statele membre UE au dreptul de a limita vânzările de terenuri agricole

Una dintre cele mai importante știri din ultima perioadă este decizia Comisiei ...

Ce bani vin de la APIA în următoarele zile

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că ...

Fermierii din România primesc sprijin pentru combaterea problemelor climatice

 

Comisia Europeană a inclus alte cinci state, printre care și ...

„Crizantema de Aur”, ediția a 50-a, jubiliară, 2017

 

În perioada 19-21 octombrie 2017 se va desfășura în ...