Cum a reuşit sistemul de învățământ din Finlanda să-l depăşească pe cel din Statele Unite?

10 Ian 2018

rsz sistem educationalFinlanda este una dintre ţările cu cel mai bun sistem educațional din lume și se pare că Statele Unite ar avea de învățat multe de la finlandezi. Sistemul finlandez edicaţional nu funcţionează pe concurență, ci pe cooperare.

Finlanda și-a dat seama la timp că competiția dintre școli și elevi nu este benefică pentru copii. Cooperarea face contrariul, acesta fiind unul dintre motivele pentru care în Finlanda nu există școli private. Fiecare instituție academică din țară este finanțată dintr-un fond public, iar cadrele didactice sunt instruite individual, iar cel mai important, părintele are încredere în instituțiile statului.


Angajaţii din învățământul din Finlanda sunt foarte apreciaţi. În Finlanda, angajaţii din domeniul educației nu sunt plătiți cu sume mici ca în Statele Unite. De fapt, munca acestora este mult mai respectată, având în vedere că finlandezii consideră că pentru viaţa unei persoane este foarte importantă copilăria. Pentru a deveni profesori sau învăţători, candidații la aceste posturi trebuie să facă masteratul, să treacă anumite examene și, cel mai important, anumite teste personalizate.


Finlanda ţine cont de cercetare. În SUA, rezultatele diverselor studii arată ceea ce este util elevilor şi ceea ce nu este benefic. În Finlanda, astfel de cercetări sunt mai întâi analizate de Ministerul Educației și Culturii, care reacționează imediat și în timp se vede dacă schimbarea operată a fost eficientă. Evident că până în prezent, modificările făcute au fost corecte. Finlandezii nu se tem să experimenteze. În Finlanda profesorii sunt încurajați să-și construiască propriile minilaboratoare în care pot explora diverse fenomele, împreună cu elevii lor, pentru care un asemenea mod de predare este mult mai interesant. Timpul acordat pentru joacă este sfânt.


Spre deosebire de SUA, unde timpul pentru joacă devine tot mai scurt, legea finlandeză impune ca, după 45 de minute de predare, copilul să aibă obligatoriu 15 minute de pauză. Ulterior, studiile au arătat că cei care au 15 minute de odihnă, după fiecare oră, au rezultate mult mai bune la școală decât copiii care nu au acest privilegiu.
Datorită încrederii reciproce dintre școală, profesori și părinți, copiii primesc foarte puține teme pe care ar trebui să le facă acasă. Părinții și școala presupun că profesorii au transmis elevilor cunoştinţele necesare și împreună consideră că nu este necesar să dea teme suplimentare. Timpul de acasă este destinat familiei, unde singurele lecții pe care trebuie să le învețe sunt cele ale vieții.


În Finlanda, aproape 97% dintrecopiii, cu vârstă de până la șapte ani, sunt preșcolari. Copiii se pregătesc deja pentru școală și îndeplinesc sarcini și fiecare copil frecventează activitatea preșcolară. Cu toate acestea, în SUA trebuie ca părinții să plătească pentru educația timpurie, ceea ce-i dezavantajează pe copiii cu o situaţie financiară precară, lucru care ar putea provoca probleme în anii următori.

Facultatea este gratuită în Finlanda. Spre deosebire de elevii americani, care plătesc mii și mii de dolari pentru a merge la facultate, finlandezii nu plătesc nimic. Pentru o diplomă de facultate, masterat sau doctorat, educația este finanțată din fondul fiscal al cetățenilor și al guvernului. Aceasta elimină o mare problemă în rândul tinerilor care nu trebuie să se teamă dacă vor avea sau nu bani pentru colegiu, iar dreptul la educație este un drept garantat pentru fiecare om.

Sursa: b92.rs

Fosile descoperite recent în Germania demonstrează că moliile şi fluturii există pe planeta noastră de cel puţin 200 de milioane de ani, ...
Nu știi ce să mai gătești la prânz sau cină? Încearcă mâncărica de cartofi cu șuncă. Ingrediente: 700 g cartofi200 g ...
Potrivit oamenilor de ştiinţă britanici de la Universitatea Sheffield, creierul uman are un scaner wireless pentru emoţiile umane, al cărui ...
Medicii avertizează că oprirea unui strănut poate să aibă consecinţe fizice grave. De asemenea, un strănut oprit poate să dăuneze urechii ...
Top 10

ARHIVA DE ŞTIRI

Ianuarie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31 1 2 3 4

ULTIMELE ŞTIRI

A fost creat iaurtul care poate duce la vindecarea cancerului

Oamenii de ştiinţă din Singapore au descoperit că iaurtul pe bază de broccoli ...

Legumicultorii se modernizează și își încălzesc serele cu energie solară

Legumicultorii care deţin sere şi livrează în timpul iernii legume pe ...

Biroul județean de informare turistică, inaugurat la Sfântul Gheorghe

Un birou judeţean de informare turistică, unde vizitatorii pot găsi ...

Preşedintele Klaus Iohannis a anunțat cu puțin timp în urmă pe cine a desemnat ca premier

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a desemnat-o pe Viorica Dăncilă, ...

Elevii de la oraş vor învăţa despre importanţa consumului de lactate

Peste 850 de copii din mediul urban vor învăţa până în data ...

Pârtia de schi de la Şugaş Băi a fost redeschisă

Pârtia mică de schi din staţiunea Şugaş Băi, aflată la aproape zece ...

Adolescenţii care privesc reclame la junk food, mai predispuşi la o alimentaţie nesănătoasă

Adolescenţii care se uită prea mult la reclamele pentru alimente nesănătoase ...

Un dinozaur construit din piese lego la Muzeul Etnografic

O lucrare de mari dimensiuni, construită din piese de Lego şi având ca ...

Concurs pentru adolescenți

Adolescenţi cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani sunt invitaţi ...

Întâlnire de lucru a conducerii AFIR cu beneficiarii PNDR și autoritățile locale din județul Constanța

 

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a organizat astăzi, ...

Întâlnire între retaileri și crescătorii de ovine

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, i-a primit la ...

S-au stabilit plafoanele alocate ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul vegetal


Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură informează că în urma ...

ANOFM: peste 18.000 locuri de muncă vacante la nivel naţional

Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă ...

Olimpicii din Brăila au fost admiși la universități de top din Europa

Şase olimpici de la Colegiul "Nicolae Bălcescu" din Brăila, elevi în ...

Un nou pod la Brăila

Proiectul Podului de la Brăila are o valoare de aproximativ 500 de milioane ...