diverse_02
Bătrân de 80 ani decedat într-un incendiu Imprimare
Joi, 09 Februarie 2012 14:08

incendiu-fabrica-cheresteaUn bărbat în vârstă de 80 de ani din satul Jirov, comuna Corcova, a decedat joi într-un incendiu izbucnit în propria sa locuinţă.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi, Ramona Nistor, a declarat că pentru stingerea incendiulului au intervenit un ofiţer şi şapte subofiţeri cu o autospecială de stingere, descarcerare şi prim ajutor.

"Până la sosirea echipajului de pompieri bătrânul a fost scos decedat din casă de către vecini. Focul se manifesta mocnit în dormitorul locuinţei, cu posibilitatea propagării la întreaga casă de locuit. În incendiu au ars mobilierul dintr-o cameră, 2 pereţi şi planşeul, construit din paiantă. Cauza probabilă a incendiului a constituit-o jarul căzut din sobă pe materiale combustibile", a precizat Nistor.

În judeţul Mehedinţi, de la începutul anului, ca urmare a incendiilor izbucnite în propriile locuinţe, au decedat un număr de trei persoane.