Vizitatorii parizieni au prilejul să o descopere pe Marie Curie, femeia modernă a epocii sale

O expoziţie dedicată cercetătoarei Marie Curie, care pune accentul pe 'femeia modernă' aflată în spatele acestei personalităţi ştiinţifice legendare, născută în urmă cu 150 de ani în Polonia şi recompensată cu două premii Nobel, a fost vernisată miercuri la Paris, informează AFP.

'Scopul nostru a fost să nu revenim asupra descoperirilor sale ştiinţifice, ci să arătăm o imagine a ei puţin diferită faţă de aceea pe care o avea, a unei savante întotdeauna îmbrăcate în negru şi puţin cam austeră', a declarat pentru AFP Renaud Huynh, directorul muzeului Curie din Paris şi comisar al acestei expoziţii care are loc la Pantheon, unde sunt înmormântate personalităţile care au marcat istoria Franţei.

Mormântul lui Marie Curie se află acolo din 1995 şi noua expoziţie este 'prima din Franţa', potrivit lui Renaud Huynh, care îi este consacrată în întregime, prezentând vizitatorilor diverse documente, scrisori, fotografii, filme şi câteva obiecte personale precum patinele sale de gheaţă.

Născută pe 7 noiembrie 1867 la Varşovia, Maria Salomea Sklodowska a părăsit Polonia natală în 1891 pentru a studia la universitatea pariziană Sorbona. Studentă strălucită şi cu o voinţă impresionantă, a obţinut o diplomă în fizică şi, apoi, o diplomă în matematică în 1894, anul întâlnirii sale cu Pierre Curie. S-au căsătorit în anul următor.

Visul ştiinţific al cuplului nou format a devenit realitate atunci când, în urma descoperirii radioactivităţii de către Henri Becquerel, soţii Curie au descoperit doi noi atomi, ambii radioactivi, denumiţi poloniu şi radiu.

Carnetele lor de însemnări permit vizitatorilor să observe modul în care au evoluat cercetările lor ştiinţifice până la faimoasa descoperire, care le-a adus premiul Nobel pentru fizică în 1903, alături de Henri Becquerel. Diploma Nobel se află în centrul noii expoziţii pariziene.

Munca în simbioză a acestui cuplu a fost întreruptă bruscă în 1906: Pierre Curie a murit, după ce a fost lovit de un camion. Marie Curie a ţinut apoi un jurnal în care se adresa soţului defunct pentru a-şi 'aminti ultimile zile trăite împreună'. Pe una dintre pagini pot fi văzute urmele lăsate de lacrimile celebrei savante.

Afecţiune

Marie Curie I-a urmat soţului ei la catedra de fizică de la Sorbona, crescându-le singură pe cele două fiice ale sale, Irene şi Eve.

'Era o persoană foarte modernă. A reuşit să îşi continue activitatea profesională în acelaşi timp cu viaţa de familie', a subliniat Renaud Huynh.

'Am avut o bunică care nu era probabil foarte diferită de alte bunici, din punctul de vedere al unui copil (...) Ea nu se plimba afişând pe frunte mesajul 'Eu sunt Marie Curie'', a povestit fiica lui Irene, Helene Langevin-Joliot, în vârstă de 90 de ani, fiziciană, director de cercetare emerit în cadrul Centrului Naţional de Cercetări Ştiinţifice (CNRS) din Franţa. 'Era foarte afectuoasă, dar nu sufocantă', îşi aminteşte Helene, care avea vârsta de şapte ani în momentul morţii bunicii ei celebre.

În 1909 a fost decisă construirea, încheiată în 1914, a unui Institut al radiului (devenit Institutul Curie), cu o secţie medicală şi un laborator pentru Marie Curie.

Văduvă de mai mult timp, Marie Curie a avut apoi, după vârsta de 40 de ani, o aventură cu fizicianul Paul Langevin. Câteva fotografii o arată într-o rochie albă. Însă soţia lui Paul Langevin a depus plângere împotriva ei şi scandalul a izbucnit la sfârşitul anului 1911, punând capăt acelei idile. 'Inima de femeie are aspiraţii pe care ştiinţa nu este suficientă pentru a le satisface', scria Le Petit Journal.

În decembrie 1911, Marie Curie a primit premiul Nobel pentru chimie. Ea a rămas până în zilele noastre singura femeie din lume care a câştigat două premii Nobel.

În timpul răzbiului din 1914-1918, Marie Curie a participat la alcătuirea unor unităţi chirurgicale mobile şi de radiologie şi a mers ea însăşi pe front, la volanul unei ambulanţe.

În anii 1920, a cucerit inimile americanilor cu ocazia unui turneu în Statele Unite, unde a mers pentru a obţine fondurile necesare achiziţionării unui gram de uraniu.

A murit în iulie 1934, la 66 de de ani, într-un sanatoriu din estul Franţei. În acelaşi an, Irene şi soţul ei, Frederic Joliot, au descoperit radioactivitatea artificială, o reuşită care le-a adus premiul Nobel pentru chimie în 1935.

Moartea ei nu a fost marcată printr-o ceremonie oficială. Însă în 1995, preşedintele Francois Mitterand a decis ca renumita savantă să fie inclusă în Pantheon, alături de soţul ei. 'Este frapant să vezi atenţia şi afecţiunea pe care ea le suscită în rândul publicului', a declarat Philippe Belaval, preşedintele Centrului pentru Monumente Naţionale din Franţa.


Sursa: AGERPRES

 

ULTIMELE ŞTIRI

Argeș: o mașină a Poliției a fost implicată într-un accident rutier

Un accident de circulație în care a fost implicată și o mașină a Poliției ...

Românii își cumpără mașini prietenoase cu mediul

Numărul autovehiculelor ecologice (hibride şi electrice 100%) noi vândute ...

UE va promova anul viitor consumul de carne de oaie și capră

Uniunea Europeană va aloca pentru prima dată, în 2018, fonduri pentru ...

Dosarul „Telemeaua de Sibiu - Indicaţie Geografică Protejată” ajunge la MADR

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunţat ieri că va sprijini produsul ...

ISU Argeș e la Câmpulung cu caravana „Fii pregătit!”

Caravana „Fii pregătit!” se află astăzi, 19 noiembrie, în ...

Încă un milion de lei pus la bătaie de ANAF

O nouă extragere la Loteria bonurilor fiscale va avea loc astăzi. Fondul total ...

Antreprenorești – Adoptă un Sat, a treia vizită în comunele României

Mâine, 20 noiembrie, echipa Antreprenorești-Adoptă un Sat pornește ...

Caravana “Alege oaia!” ajunge, în acest week-end, la Sibiu

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, se va afla ...

Date uimitoare despre cânepă: Semințele acesteia pot pune capăt foametei mondiale

Cânepa are peste 25.000 de utilizări: de la alimente, vopsele şi ...

Sălăjenii dau dovadă de spirit civic și returnează banii uitați la bancomat

O sumă de bani deloc de neglijat, uitată lângă un bancomat, dar şi două ...

Someşul Mare mai "bogat" în peşti

După ce ani de zile apele curgătoare din judeţul Bistriţa - Năsăud au fost de-a ...

Vacanțe cu reduceri de până la 50%

Începând de astăzi, în cadrul Târgului de Turism al ...

O nouă ediţie a Festivalului de interpretare a cântecului românesc

O nouă ediţie a Festivalului de interpretare a cântecului românesc ...

Sprijin de peste 100 milioane de euro pentru zootehnie

Guvernul a aprobat astăzi plăți pentru ajutoare în agricultură în ...

Fii primul la curent cu noutățile!

Radio România Antena Satelor îți oferă informația proaspătă, ...

SĂNĂTATE

Remedii cu sfeclă roșie
Leguma este un binecunoscut aliment-medicament, având proprietatea de a crește cantitatea de hemoglobină din
Remediu pentru tratarea lipsei de calciu. Rețetă la îndemâna oricui
Echilibrul mineralelor din organism este important pentru sănătatea noastră. Daca nivelul este mult scazut, pot aparea
Vitaminele și nutrienții necesari pentru o iarnă fericită și sănătoasă
Există multe motive pentru care iubești iarna, inclusiv să te joci în zăpadă și să te bucuri de sărbători alături
Nas înfundat? Încearcă aceste remedii!
Te doare capul, strănuți, respiri cu greutate? E clar, ai răcit! Deoarece picăturile nazale pot avea efecte adverse pe
Copacul de spanac, planta minune care vindecă 100 de boli
Despre acest arbust se spune că poate vindeca 100 de boli, fiind unul dintre cele mai eficiente remedii
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Supa care te ajută să ții răceala la distanță
Vremea urâtă cere o mâncare și un ceai cald. În plus, în acest fel îi vei da organismului
Ştiaţi că aceste obiceiuri ne fac la fel de mult rău ca și fumatul?
Deşi cu toţii ne dorim un stil de viaţă echilibrat, care să asigure organismului tot ceea ce acesta are nevoie pentru a
Alimente care conțin cele mai multe toxine
Peștele, carnea roșie și multe dintre produsele pe care le mâncăm măcar o dată pe săptămână au un conținut
Cel mai bun mix matinal, ideal pentru articulații sănătoase
Ziua bună se cunoaște de dimineață, așa că alege să ai parte de un mic dejun plin de substanțe nutritive care să te
Această este boala cruntă care afectează milioane de oameni
Aceasta este boala care afectează milioane de oameni. Are efecte extrem de dure asupra corpului uman. Disconfortul
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Cifre ȘOCANTE privind zahărul din sucurile naturale din România
Colegiul Pacientilor a realizat cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului, primul studiu privind continutul de zahar al
Medicamentele pentru tratarea cancerului la sân pot ajuta şi la cel pulmonar
Cercetorii de la Institutul de Biotehnologie Moleculară (IMBA) din Viena au anunţat că un medicament care este deja
Testarea SIDA ar putea fi efectuată la domiciliu. Când apare produsul în România
Un test pentru depistarea HIV, care va putea fi făcut de acasă, va fi disponibil în curând pe piaţa din
Privarea de somn influenţează creierul tot atât cât și excesul de alcool
Privarea de somn împiedică celulele cerebrale să comunice în mod corespunzător, acest lucru afectând
Program de depistare a cancerului de sân cu finanţare europeană nerambursabilă
Un program-pilot de depistare a cancerului de sân care beneficiază de finanţare europeană nerambursabilă în
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ce riscăm dacă ne abținem să strănutăm
Strănutul este definit ca actul de eliminare bruscă și necontrolată de aer prin nas și gură. Fenomenul poate să apară
Bâlbâiala la copii: Când ar trebui să fie părinții îngrijorați?
Dacă copilul dvs. are dificultăți de a vorbi și tinde să repete anumite silabe, cuvinte sau fraze, el poate avea o
Durerile de urechi pot semnala probleme grave de sănătate
Urechile sunt aproape de creier, iar orice fel de disconfort sau durere este destul de îngrijorătoare. Un
Petreci mult timp pe scaun? Sfaturi pentru a nu suprasolicita coloana
Suferi de dureri de spate? Știi cum a început? Acestea sunt câteva întrebări la care trebuie să vă
Crește numărul virozelor de sezon. Recomandări pentru a evita gripa
La nivelul întregii ţări, creşte numărul de afecţiuni specifice sezonului rece, pe fondul variaţiilor de
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5

JURIDIC

Reguli noi pentru pescuitul în Delta Dunării
Un amendament la ordinul de prohibiţie pentru anul 2018, formulat de Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării,
Scandalul infestării ouălor cu insecticid provoacă schimbarea legislaţiei
Fipronilul este un insecticid folosit împotriva muştelor, gândacilor şi furnicilor care nu trebuie folosit
Sancţiunile pentru biciclişti, reduse la 4-5 puncte amendă
Senatul, în şedinţa plenului de luni, a adoptat cu 86 de voturi „pentru”, 7 abţineri şi 2
Din Iulie, toate firmele si PFA-urile vor fi nevoite să îşi schimbe CUI-ul. Iată ce trebuie să ştiţi!
Începând cu data de 7 Iulie, societăţile comerciale vor trece printr-un proces de schimbare a codului unic
Noutățile fiscale ale anului 2017. Ce taxe vor fi eliminate
Începutul de an aduce întodeauna schimbări în legislația fiscală din România. Pe de altă parte,
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Copil asfixiat de un bob de porumb. Familia acuză medicii de neglijență
Familia unui copil în vârstă de un an şi opt luni care a decedat în spital, luni, după ce s-a
23 și 24 ianuarie, zile libere. Câte mini-vacanțe vom avea în 2017
Săptămâna viitoare începe cu o pauză. Cum, din 2017, românii vor avea liber ziua de 24 ianuarie
Peste jumătate din femei sunt hărțuite la locul de muncă
Mai mult de jumătate din femei spun că au fost hărțuite sexual la locul de muncă , iar cele mai multe dintre ele
Totul despre încadrarea în muncă a persoanelor cu dizabilități
Sediul materiei pentru protecția persoanelor cu dizabilități îl constituie Legea nr. 448 din 6 decembrie 2006
Legea privind modificările pentru indemnizația de creștere a copilului, promulgată de președintele Iohannis
Legea care modifică indemnizația de creștere a copilului a fost promulgată, a anunțat luni, 18 aprilie, președintele
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Deplasarea copiilor minori în străinătate
Copilul minor poate călători în străinătate numai însoțit, cu acordul părinților sau al reprezentantului
Cum se face o cerere adresată CEDO
În cele ce urmează vom încerca să vă familiarizăm cu o instanţă foarte populară pentru români, ale
Ce contribuţii plătesc arendaşii?
In noile dispozitii ale Codului Fiscal se pervede obligativitatea platii contributiei la sanatate si pentru veniturile
Ce contribuţii plătesc soţii în cadrul PFA?
Eşti soţie sau soţ al unei Persoane Fizice Autorizate? Află cât trebuie să plăteşti la contribuţiile sociale!
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
Divorțul la mediator. Legal, discret, eficient
Armonizarea permanenta a legislatiei Romaniei cu legislatia europeana ofera cetatenilor romani o suma de alternative
Ești martor într-un proces civil? Află tot ce trebuie să știi despre cum se depune mărturie
In cazul in care sunteti implicat intr-un proces civil, una dintre probele pe care le puteti folosi este cea cu
Ce trebuie să ştiţi când închiriaţi on-line o maşină
Vă sfatuim în primul rând trebuie citite cu atenţie condiţiile de rezervare şi de închiriere ale
Termeni uzuali din dreptul civil
Dreptul civil este acea ramură de drept ce reglementează relațiile social-patrimoniale și nepatrimoniale stabilite
Termeni uzuali din domeniul comercial
Dreptul comercial este acea ramură de drept privat care cuprinde ansamblul normelor juridice ce reglementează relațiile
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5

FONDURI EUROPENE

Pomicultorii și agricultorii pot să mai depună proiecte de grup
Proiectele de investiții pentru producătorii agricoli și pentru pomicultori se vor putea depunde până la finalul
Ce tipuri de cheltuieli sunt neeligibile pentru submăsura 4.1, conform PNDR – Investiții în exploatații agricole
Investițiile în exploatațiile agricole sunt sprijinite cu ajutorul fondurilor europene, prin programul PNDR 2014-
Apicultura: Acte necesare pentru accesare fonduri europene
Pentru a accesa un fond european FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală - Fondul European Agricol
Fermierii care solicită fonduri europene pentru bunăstarea animalelor au obligaţia de a completa şi depune cererea unică de plată
Fermierii au obligaţia de a depune cererea unică de plată, indiferent dacă solicită la plată întreaga suprafaţă
APDRP simplifică procedurile de achiziţie din fonduri europene prin crearea unei baze de date cu preţuri de referinţă pentru maşini, utilaje şi echipamente specializate
Această procedură, care este în acest moment aplicabilă în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2007 –
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Sprijin de 30 de milioane de lei pentru apicultori
Apicultorii vor primi un sprijin financiar de 30,2 milioane lei pentru perioada 2014-2016, de la bugetul de stat şi din
Peste 8 milioane de euro pentru investiții în procesare și marketing în sectorul pomicol
Fondurile europene şi naţionale disponibile, în 2015, pentru investiţii în procesarea şi marketingul
Fonduri europene pentru agricultura României
România susţine financiar şi fiscal agricultura prin programe multianuale şi prin aplicarea unor scheme de
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
Gospodari de România. Orașul care își produce singur energia electrică din...gunoi (VIDEO)
Există o vorbă din popor ce spune că "românul este inventiv" și care nu poate fi pusă la îndoială. Iar
Banii europeni, singură șansă de a evolua pentru comuna Cerașu din județul Prahova
Cu pași mărunți dar siguri se schimbă și aici lucrurile. Conștienți că bugetul local nu permite realizarea unor
Fondurile Europene, o adevărată sursă finaciara pentru modernizarea României
Țara noastră are are la dispoziție sume importante de la Uniunea Europeană pentru transformarea ei, banii care așteaptă
Radioul Public va emite, din 2016, pe 10 noi frecvenţe
Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) plănuieşte, pentru anul viitor, începerea emisiei pe zece noi
Trei Strategii de dezvoltare locală realizate şi trei Asociaţii interetnice înfiinţate încomunităţile
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Veste excelentă de la agenția de plăți: SESIUNE PRELUNGITĂ CU O LUNĂ pentru 60 milioane de euro
Veste bună pentru fermieri! Agenția de plăți care se ocupă cu banii europeni anunță prelungirea până la 31
Fermierii vor primi bani și după 31 decembrie, pentru proiecte europene
Fermierii care au început proiecte pentru fonduri europene își vor primi banii conform sistemului actual şi
APDRP anunţă lansarea în perioada 20 mai - 18 iulie 2014 a celei de a douăsprezecea sesiuni de cereri de proiecte pentru măsura 121 din cadrul PNDR
Fondurile disponibile pentru Măsura 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole" sunt de 150 milioane euro. Fermele de
În luna mai se va deschide prima sesiune de proiecte cu finanțare din viitorul PNDR
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, împreună cu Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, va
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4

ECONOMIE

Angajaţii APIA din mai multe judeţe au întrerupt lucrul, nemulţumiţi de legea salarizării
Angajaţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură din mai multe judeţe din ţară au întrerupt joi
Locuri de muncă în Spania. Fermele caută muncitori în domeniul agricol
Fermele din Spania caută 800 de muncitori în domeniul agricol. Cei interesaţi se pot înscrie până pe
Un tractorist câștigă mai bine decât un medic
Dezvoltarea unor afaceri de nivel mediu sau mare în domeniul agricol presupune și tehnologizarea cu utilaje
Statul român vrea să stimuleze tinerii să devină agricultori
Ceea ce-i mai atrage pe tineri spre agricultură sunt fondurile europene. Majoritatea celor care se apucă de o astfel de
Tinerii români își pot face stadiul la fermele elvețiene
Asociaţia elveţiană AGRIVITA oferă tinerilor din România posibilitatea efectuării de stagii de practică la
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Cartofii vânduţi de producători ajung să coste în pieţe chiar şi de patru ori mai mult
Cartofii vânduţi de producători cu 50 de bani ajung să coste chiar şi de patru ori mai mult în pieţele din
Preţul energiei electrice nu va mai creşte anul acesta
Preţul energiei nu va mai creşte până la finele acestui an, ci dimpotrivă. Autoritatea Naţională de Reglementare
Anxietate cauzată de finanţe. Cum te poţi
Dacă gândul la contul tău bancar te induce într-o spirală a stresului, nu eşti singur. Finanţele reprezintă
Cele mai costisitoare greșeli cu banii pe care probabil le faceți chiar acum
Toți avem deficiențe atunci când vine vorba de gestionarea propriilor finanțe, dar mulți dintre noi nu sunt
Recomandări şi trucuri pentru a vinde mai scump o locuinţă
Dacă planificaţi să vindeţi locuinţa pe care o deţineţi, există câteva trucuri pentru a ridica preţul casei
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Bistrițenii mizează pe  lavandă, cătină și nuci
Fermierii, în special cei tineri, sunt tentați de oportunitățile de valorificare ale acestor culturi. De altfel,
Producţia record de prune ne bagă în liga greilor
Semne bune are anul acesta pentru producția de prune, deși ploile și vremea rece de la începutul anului păreau că
Cultivarea buruienilor va deveni o afacere
Iarba grasă, chimenul și busuiocul sălbatic sunt buruieni care dau bătăi de cap agricultorilor când năpădesc
Căpşunile, afacerea care ar putea da de lucru multor români
Culturile de nişă pot fi o şansă pentru agricultorii români, iar experienţa polonezilor demonstrează acest lucru.
Pentru ce activități se acordă 100% finanţare nerambursabilă în mediul rural
Au fost stabilite codurile CAEN pentru care se poate acorda 100% finanțare nerambursabilă. Multe dintre acestea
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Dobânda la Prima Casă va creşte până la finele lui 2018
Ratele la creditele în lei vor creşte în următoarele 12 luni chiar şi cu 15%,având în vedere că
Ouăle, printre cele mai consumate alimente de către români
Oul este unul dintre cele mai importante alimente ale românilor, întrucât 93% dintre persoanele din
Voucherele de vacanţă, un vis spulberat
Bugetarii nu vor mai primi vouchere de vacanţă, ci bani, şi asta abia începând din 2018. În ceea ce
Cine poate lua de la stat 26.000 de euro nerambursabili
Românii cu afaceri mici, de până la 50 de milioane de euro şi maximum 249 de angajaţi, pot lua de la stat
Roșiile sunt premiante la subvenții
Cine a mizat pe culturile de roșii a făcut cea mai bună afacere pentru că subvenția la tomate ajunge anul acesta la
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5

ATELIER

Ornamente din sfoară
Ornamentele din sfoară pot căpăta acum alte dimensiuni. Sunt foarte ușor de realizat, motiv pentru care vă puteți
Decorațiuni homemade cu conuri de brad
Special pentru sezonul sărbătorilor de iarnă sau pentru a-ți decora casa în spiritul anotimpului rece, poți
Cum îți faci trandafiri decorativi din coji de portocale
Nu aruncați coaja portocalelor. Pe lângă faptul că au proprietăți magice de sănătatea, puteți crea trandafiri
Sfaturi simple de Feng Shui pentru casă
Scopul Feng Shui este de a crea un mediu de viață care promovează sănătatea și de a promova fericirea. Pentru a vă
Idei de design pentru decorarea unui spațiu mic
Atunci când doriți să decorați o cameră, iar spațiul este mic, complicațiile încep să apară. Din fericire,
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5