Noutăţi în domeniul educaţiei în anul 2017: o nouă lege a manualului şi ideea de manual unic

O nouă lege a manualului a fost realizată în a doua jumătate a acestui an şi a fost pusă în dezbatere publică, actul normativ prevăzând că proiectele de manuale şcolare sunt realizate de către autori/coautori şi se depun în formă de manuscris la Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN), în vederea evaluării calităţii ştiinţifice.

Totodată, proiectul prevedea că evaluarea manualelor se organizează prin Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare şi Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, în baza unei proceduri aprobate prin ordin al ministrului Educaţiei, de către grupuri de evaluatori formate din cadre didactice, selectate în baza apelului public de selecţie.

Acelaşi act normativ precizează că MEN achiziţionează conceptul şi conţinutul manualului şcolar de bază de la autori/coautori, iar manualele şcolare de bază, în format pdf şi în varianta digitală interactivă, vor putea fi accesate şi de pe site-ul ministerului, în cadrul Bibliotecii Şcolare Virtuale, devenind resurse educaţionale deschise.

De asemenea, în ultima parte a anului Guvernul a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă privind înfiinţarea ca societate comercială pe acţiuni de interese naţional cu capital integral de stat a Societăţii Editura Didactică şi Pedagogică SA, care va avea ca obiect principal de activitate editarea de manuale şcolare pentru învăţământul preşcolar, primar, gimnazial, liceal şi postliceal, în limba română şi în limbile minorităţilor naţionale, şi alte lucrări pentru învăţământul preşcolar şi universitar.

Aceeaşi OUG prevede că societatea va edita manuale pentru şcoli profesionale şi de maiştri, tratate, lucrări de metodică şi de pedagogie, lucrări în sprijinul învăţământului pentru perfecţionarea profesorilor şi pentru activităţi individuale ale elevilor şi studenţilor, originale şi traduceri din alte limbi. Totodată, societatea va edita materiale grafice în domeniul mijloacelor de învăţământ, precum şi alte lucrări necesare învăţământului.

Societatea Editura Didactică şi Pedagogică SA va realiza manualele şcolare la solicitarea directă a Ministerului Educaţiei, pe bază de contract. Complementar, societatea poate desfăşura şi alte activităţi conexe pentru realizarea obiectului său de activitate.

La începutul lunii august ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a emis un ordin de ministru care prevede că toate materialele didactice auxiliare nu mai sunt valabile începând din luna august.

Anul şcolar 2017-2018 a început pentru elevii claselor a V-a fără manuale şcolare. În acest sens MEN a realizat un compendiu introductiv pentru gimnaziu - clasa a V-a care după care elevii de clasa a V-a să lucreze până la editarea manualelor necesare.

Potrivit reprezentanţilor MEN compendiul era util pentru clasele a V-a în primele opt săptămâni din primul semestru.

Noua resursă educaţională acoperea toate disciplinele unde au existat contestaţii la manuale.

*** Materialele didactice auxiliare

Primul scandal major al acestui an a fost declanşat de emiterea în luna august de către ministrul Liviu Pop a unui ordin de ministru care prevedea că toate materialele didactice auxiliare nu mai sunt valabile începând de la acea dată.

La acea dată reprezentantul MEN făcea un apel către edituri să nu mai transmită niciun material didactic auxiliar către unităţile şcolare şi către profesori.

El spunea că în maximum 30 de zile, o comisie formată din doi secretari de stat, directorul CNEE, doi reprezentanţi ai federaţiilor sindicale din învăţământul preuniversitar, un reprezentant al Consiliului Elevilor şi un reprezentant al Asociaţiei de Părinţi va elabora normele metodologice care vor sta la baza avizării şi acreditărilor auxiliarelor.

Măsura luată de MEN a fost criticată de reprezentanţii editurilor.

*** Editura Didactică şi Pedagogică şi proiectul de lege a manualului

Ministrul Educaţiei Naţionale afirma în luna august că MEN va promova în şedinţă de Guvern un proiect de act normativ prin care Editura Didactică şi Pedagogică să preia integral editarea manualelor şcolare iar elevii să beneficieze la timp de manuale şcolare.

Totodată, Liviu Pop anunţa că proiectul de lege a manualului şcolar va fi lansat în dezbatere publică.

Reprezentanţii FSLI au susţinut încă de la început realizarea unei legi a manualului şcolar despre care spuneau că este obligatorie.

Liderul federaţiei sindicale, Simion Hăncescu, afirma că din cauza 'intereselor financiare' ale editurilor, acestea 'au transformat' elevii în 'simple victime ale contractelor păguboase'.

De asemenea, reprezentantul FSLI atrăgea atenţia Parlamentului că trebuie să trateze cu seriozitate dezbaterea şi adoptarea actului normativ.

În prima jumătate a lunii septembrie, Liviu Pop declara că proiectul de lege a manualului va intra în dezbatere publică începând din 11 septembrie. El spunea că legea este una absolut necesară.

În replică, pe 20 septembrie aproape 200 de cadre didactice, cercetători, academicieni şi scriitori au dat publicităţii apelul 'Dreptul la Educaţie' prin care îi solicitau ministrului Liviu Pop să renunţe 'imediat la monopolizarea manualelor, la impunerea manualului unic sau la cosmetizarea acestei acţiuni sub fardul gros al aşa zisei licitaţii de autori, organizată de editura de casă a statului'.

O zi mai târziu, într-o conferinţă de presă, ministrul Educaţiei, Liviu Pop, declara că doar 10% dintre auxiliarele care au fost folosite în sistemul de învăţământ în ultimii 3-4 ani au avut aviz de la MEN.

O săptămână mai târziu, ministrul declara că legea manualului şcolar contribuie în mod eficient la îndeplinirea unui obiectiv de securitate naţională.

Liviu Pop afirma că în situaţia în care manualul devine bun de interes public, Ministerul Educaţiei Naţionale achiziţionează conţinutul/ conceptul de la autori, iar manualul (ca manuscris, pdf şi în variantă digitală interactivă) intră în patrimoniul MEN.

Totodată, Pop critica editurile despre care spunea că nu se angajează să editeze manuale şcolare pentru minorităţile naţionale.

Reprezentantul MEN susţinea că noul curriculum obligă la realizarea unor noi manuale şcolare pentru minorităţile naţionale.

La deschiderea anului universitar, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, declara că sistemul educaţional din România are nevoie de modificări în interesul copiilor şi tinerilor.

'Se tot pune întrebarea, mi-o pun şi eu şi mulţi colegi ai mei, dacă e mai bine să se revină la manualul unic sau să rămână manual alternativ. Parcă atunci când am învăţat noi, când am fost în facultate, poate eram mai proşti, dar aveam un singur manual pentru o materie şi se pare că au ieşit ingineri, economişti, profesori, oameni care au învăţat carte într-un mod temeinic. Nu ştiu cât interes privat este în a fi mai multe manuale alternative şi cât interes privat este în a exista aceste materiale auxiliare. Rugămintea mea la ministrul Educaţiei, la domnul secretar de stat şi la ceilalţi colegi din Ministerul Educaţiei... poate se gândesc serios şi fac o propunere foarte bine argumentată. Poate se gândesc mai mult la programa şcolară. Poate vă aplecaţi mai mult la ceea ce spun şi copiii şi părinţii', afirma Dragnea.

La finalul lunii octombrie ministrul Educaţiei declara că proiectul legii manualului şcolar va fi înaintat către Parlamentul în cel mult o lună.

Tot atunci ministrul Educaţiei Naţionale afirma că s-a conturat ideea de a avea câte un singur manual de bază, dar şi siguranţa ca pentru fiecare programă şcolară să existe editat un astfel de manual.

Ministrul reamintea că proiectul legii manualului şcolar, postat pe site-ul ministerului, prevede ''clar'' care este forma manualului şcolar: letric, electronic şi virtual. Obligativitatea ministerului este să asigure forma virtuală şi electronică a manualului, iar părintele, elevul şi/sau profesorul decid dacă are nevoie de forma letrică a manualului.

Potrivit proiectului de lege, manualele se editează pentru toate programele de învăţământ, indiferent că este de stat sau privat, sunt obligatorii pentru ambele sisteme, dar şi pentru învăţământul în limba minorităţilor şi în cel special.

O săptămână mai târziu, Liviu Pop susţinea din nou că ideea de a exista un singur manual şcolar prinde contur şi nu are nicio problemă să înainteze Guvernului proiectul de lege prin care să existe un singur manual şcolar la fiecare disciplină din programul cadru.

Ministrul Educaţiei sublinia că pentru aceia care doresc manuale alternative cadrul legal le permite ca pe banii lor să facă manuale alternative, dar statul are obligaţia, în conformitate cu Constituţia, prin MEN, pentru fiecare elev să asigure un manual şcolar la programa şcolară în baza curriculei naţionale.

Pop afirma că profesorii care vor realiza manuale şi auxiliare curriculare vor avea punctaj pentru gradaţie de merit.

Preşedintele Uniunii Editorilor din România, Cristian Greşanu, contesta pe 23 noiembrie, la Gaudeamus, Legea manualului şcolar, accentuând că prin recurgerea la o unică sursă de instruire didactică cei care vor pierde sunt copiii.

În acelaşi cadru, Greşanu pleda pentru o diversitate de manuale şcolare.

În opinia lui Greşanu, actualul proiect de lege 'este o făcătură, este o bătaie de joc', 'o adevărată jonglerie'.

El propunea atunci schimbarea procedurilor ministerului în ceea ce priveşte achiziţiei de manuale.

Preşedintele UER spunea că uniunea a făcut 'toate demersurile posibile' pentru depăşirea acestei situaţii şi că a făcut mai multe sesizări interne dar şi internaţionale.

Sursa: AGERPRES

ULTIMELE ŞTIRI

Cod roşu de avalanşă în Munţii Făgăraş

Meteorologii avertizează că cel puţin până mâine seară riscul ...

Cod Portocaliu de ninsori și viscol

Compania Naţională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere este pregătită ...

Legea așteptată de fermieri!

ATENȚIE! AUTORITĂȚILE CU ATRIBUȚII DE CONTROL NU VĂ MAI POT SANCȚIONA FĂRĂ SĂ ...

A fost creat iaurtul care poate duce la vindecarea cancerului

Oamenii de ştiinţă din Singapore au descoperit că iaurtul pe bază de broccoli ...

Legumicultorii se modernizează și își încălzesc serele cu energie solară

Legumicultorii care deţin sere şi livrează în timpul iernii legume pe ...

Biroul județean de informare turistică, inaugurat la Sfântul Gheorghe

Un birou judeţean de informare turistică, unde vizitatorii pot găsi ...

Preşedintele Klaus Iohannis a anunțat cu puțin timp în urmă pe cine a desemnat ca premier

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a desemnat-o pe Viorica Dăncilă, ...

Elevii de la oraş vor învăţa despre importanţa consumului de lactate

Peste 850 de copii din mediul urban vor învăţa până în data ...

Pârtia de schi de la Şugaş Băi a fost redeschisă

Pârtia mică de schi din staţiunea Şugaş Băi, aflată la aproape zece ...

Adolescenţii care privesc reclame la junk food, mai predispuşi la o alimentaţie nesănătoasă

Adolescenţii care se uită prea mult la reclamele pentru alimente nesănătoase ...

Un dinozaur construit din piese lego la Muzeul Etnografic

O lucrare de mari dimensiuni, construită din piese de Lego şi având ca ...

Concurs pentru adolescenți

Adolescenţi cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani sunt invitaţi ...

Întâlnire de lucru a conducerii AFIR cu beneficiarii PNDR și autoritățile locale din județul Constanța

 

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a organizat astăzi, ...

Întâlnire între retaileri și crescătorii de ovine

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, i-a primit la ...

S-au stabilit plafoanele alocate ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul vegetal


Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură informează că în urma ...

SĂNĂTATE

4 remedii naturale împotriva tusei
În zilele friguroase probabilitatea de a răci este foarte crescută, mai ales în condițiile în care
NU mai lua medicamente anti-inflamatoare. Folosește aceste preparate naturale
Datorită prevalenței efectelor secundare ale medicamentelor antiinflamatoare, persoanele vizate caută abordări
Proprietăți incredibile de vindecare! Tratează hipertensiunea, reduce inflamația
Gheara de pisică este un medicament pe bază de plante folosit în practica tradițională pentru a trata
Cele mai bune ceaiuri contra balonării
Durerile de burtă și balonarea îți dau toată ziua peste cap, nu-i așa? Dacă senzația de abdomen voluminos,
Cea mai populară băutură terapeutică din Rusia şi efectele sale benefice
Această băutură a reprezentat remediul salvator pentru bolnavii de febră tifoidă în timpul Primului Război
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Testul cardiacului: În câți metri obosește
Dacă s-ar întâmpla ceva în neregulă cu inima ta, ai fi știut? Nu toate problemele cardiace vin cu
Așa poți preveni căderea părului!
Dacă te-ai săturat să încerci tratamentele scumpe din saloane pentru a stopa căderea părului și nu ești deloc
ATENȚIE! Aceste plante îți pot otrăvi copilul. Efectele lor asupra sănătății
Plantele de casă au mai multe roluri benefice în mediul nostru de acasă. Ele purifică aerul, pot fi comestibile
Ce se întâmplă cu creierul nostru atunci când bem apă pe stomacul gol? Efectele uimitoare ale terapiei cu apă
Apa este un element vital, iar atunci când este consumată exact atunci când organismul nostru are mai multă
Așa-ți îngrijești rinichii cel mai bine
Organ pereche, rinichii sunt considerați ca fiind centrul vitalității organismului uman. Orice dezechilibrul produs la
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Suferi de lacrimare excesivă? Află cum să tratezi eficient boala
Dacă observați că aveți o problemă cu ochii în mod constant, este de obicei datorită producției excesive de
Motive neobișnuite pentru căderea părului. Ce cauzează această problemă
Pierderea inexplicabilă, excesivă a părului poate fi îngrijorătoare și înfricoșătoare. Se
Ce îți transmite corpul tău: semne de boală pe care nu trebuie să le ignori
Corpul omenesc este ca o mașină. Atunci când lucrurile se strică, în general, nu se oprește fără
Răceala comună la copii. Câte episoade sunt normale într-un an
Răceala obișnuită sau infectarea tractului respirator superior este unul dintre motivele principale pentru vizita la
Simptome ale unei infecții sinusale. Când trebuie să vezi URGENT un doctor
Sinuzita înseamnă că sinusurile sunt inflamate. Cauza poate fi o infecție sau o altă problemă. Sinusurile tale
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Turele de noapte cresc șansele de apariție a cancerului!
Femeile care lucrează pe tură de noapte au șanse mai mari de apariție a cancerului, după cum sugerează un nou studiu,
Refolosirea unei sticle de apă nu este deloc o idee bună! Află motivul
Chiar dacă intenția este bună, din motive ecologice și economice, reutilizarea unei sticle de apă nu este neapărat o
Creştere alarmantă a numărului românilor bolnavi de tiroidă
In România, numărul pacienților diagnosticaţi cu afecțiuni tiroidiene aproape s-a triplat în ultimii şase
După 10 ani de la abandonul ţigării riscul cardiac devine ca al nefumătorului
Unii, cu voinţă anemică, care se ascund când e momentul să înceapă războiul cu tutunul, se scuză în
Cum te poți îmbolnăvi la locul de muncă. Obiectele care conţin bacterii dăunătoare!
Majoritatea oamenilor îşi doresc ca locul lor de muncă să fie unul curat, iar dacă ar trebui să aleagă care este
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5

JURIDIC

Cum arată şi cum se completează formularul 600
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a estimat că 210.000 de români sunt aşteptaţi la gişeele instituţiei
Ce capcane să eviți atunci când te înscrii la o școală de șoferi
Dacă vrei să obții permisul auto atunci primul pas este înscrierea la o școală de șoferi unde vei învăța
Gradul de raportare a violenţelor asupra femeilor a crescut în zona rurală a judeţului Vâlcea
Gradul de raportare a violenţelor asupra femeilor a crescut în zona rurală a judeţului Vâlcea, în
Proiect de conștientizare a cetățenilor cu privire la tăierile ilegale de pomi
Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud a inițiat un proiect de informare care va fi implementat la nivel
România, în prima jumătate a unui clasament privind corupţia
România se află în prima jumătate a unui clasament privind corupţia, realizat de Banca Mondială, care
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Stimulent de inserție 2018: Câți bani primești dacă te întorci mai repede la serviciu
Stimulentul de inserție este o sumă de bani ce se acordă părinților care se întorc mai repede la muncă din
Alocație copii 2018. Cine beneficiază de alocație. Cât este cuantumul
Copiii și tinerii din România cu vârsta de până la 18 ani și, în anumite cazuri, chiar și mai
ZILE LIBERE 2018. Câte mini-vacanțe vor fi în 2018
Anul Nou abia a început și, după minivacanță, de Crăciun și Revelion, deja ne gândim la următoarele zile
Vinerea Mare ar putea deveni sărbătoare legală în care nu se lucrează
Vinerea Mare ar putea deveni sărbătoare legală în care să nu se lucreze. O astfel de propunere legislativă a fost
Copil asfixiat de un bob de porumb. Familia acuză medicii de neglijență
Familia unui copil în vârstă de un an şi opt luni care a decedat în spital, luni, după ce s-a
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Deplasarea copiilor minori în străinătate
Copilul minor poate călători în străinătate numai însoțit, cu acordul părinților sau al reprezentantului
Cum se face o cerere adresată CEDO
În cele ce urmează vom încerca să vă familiarizăm cu o instanţă foarte populară pentru români, ale
Ce contribuţii plătesc arendaşii?
In noile dispozitii ale Codului Fiscal se pervede obligativitatea platii contributiei la sanatate si pentru veniturile
Ce contribuţii plătesc soţii în cadrul PFA?
Eşti soţie sau soţ al unei Persoane Fizice Autorizate? Află cât trebuie să plăteşti la contribuţiile sociale!
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
Divorțul la mediator. Legal, discret, eficient
Armonizarea permanenta a legislatiei Romaniei cu legislatia europeana ofera cetatenilor romani o suma de alternative
Ești martor într-un proces civil? Află tot ce trebuie să știi despre cum se depune mărturie
In cazul in care sunteti implicat intr-un proces civil, una dintre probele pe care le puteti folosi este cea cu
Ce trebuie să ştiţi când închiriaţi on-line o maşină
Vă sfatuim în primul rând trebuie citite cu atenţie condiţiile de rezervare şi de închiriere ale
Termeni uzuali din dreptul civil
Dreptul civil este acea ramură de drept ce reglementează relațiile social-patrimoniale și nepatrimoniale stabilite
Termeni uzuali din domeniul comercial
Dreptul comercial este acea ramură de drept privat care cuprinde ansamblul normelor juridice ce reglementează relațiile
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5

FONDURI EUROPENE

Gospodari de România. Orașul care își produce singur energia electrică din...gunoi (VIDEO)
Există o vorbă din popor ce spune că "românul este inventiv" și care nu poate fi pusă la îndoială. Iar
Banii europeni, singură șansă de a evolua pentru comuna Cerașu din județul Prahova
Cu pași mărunți dar siguri se schimbă și aici lucrurile. Conștienți că bugetul local nu permite realizarea unor
Fondurile Europene, o adevărată sursă finaciara pentru modernizarea României
Țara noastră are are la dispoziție sume importante de la Uniunea Europeană pentru transformarea ei, banii care așteaptă
Radioul Public va emite, din 2016, pe 10 noi frecvenţe
Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) plănuieşte, pentru anul viitor, începerea emisiei pe zece noi
Trei Strategii de dezvoltare locală realizate şi trei Asociaţii interetnice înfiinţate încomunităţile
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Sprijin de 30 de milioane de lei pentru apicultori
Apicultorii vor primi un sprijin financiar de 30,2 milioane lei pentru perioada 2014-2016, de la bugetul de stat şi din
Peste 8 milioane de euro pentru investiții în procesare și marketing în sectorul pomicol
Fondurile europene şi naţionale disponibile, în 2015, pentru investiţii în procesarea şi marketingul
Fonduri europene pentru agricultura României
România susţine financiar şi fiscal agricultura prin programe multianuale şi prin aplicarea unor scheme de
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
Veste excelentă de la agenția de plăți: SESIUNE PRELUNGITĂ CU O LUNĂ pentru 60 milioane de euro
Veste bună pentru fermieri! Agenția de plăți care se ocupă cu banii europeni anunță prelungirea până la 31
Fermierii vor primi bani și după 31 decembrie, pentru proiecte europene
Fermierii care au început proiecte pentru fonduri europene își vor primi banii conform sistemului actual şi
APDRP anunţă lansarea în perioada 20 mai - 18 iulie 2014 a celei de a douăsprezecea sesiuni de cereri de proiecte pentru măsura 121 din cadrul PNDR
Fondurile disponibile pentru Măsura 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole" sunt de 150 milioane euro. Fermele de
În luna mai se va deschide prima sesiune de proiecte cu finanțare din viitorul PNDR
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, împreună cu Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, va
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
Producători agricoli din Dâmboviţa au refuzat să acceseze ajutoarele de 3.000 de euro pentru culturile de tomate
În judeţul Dâmboviţa, foarte mulţi producători agricoli au refuzat să acceseze ajutoarele de 3.000 de euro
Pomicultorii și agricultorii pot să mai depună proiecte de grup
Proiectele de investiții pentru producătorii agricoli și pentru pomicultori se vor putea depunde până la finalul
Ce tipuri de cheltuieli sunt neeligibile pentru submăsura 4.1, conform PNDR – Investiții în exploatații agricole
Investițiile în exploatațiile agricole sunt sprijinite cu ajutorul fondurilor europene, prin programul PNDR 2014-
Apicultura: Acte necesare pentru accesare fonduri europene
Pentru a accesa un fond european FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală - Fondul European Agricol
Fermierii care solicită fonduri europene pentru bunăstarea animalelor au obligaţia de a completa şi depune cererea unică de plată
Fermierii au obligaţia de a depune cererea unică de plată, indiferent dacă solicită la plată întreaga suprafaţă
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5

ECONOMIE

Credite pentru fermieri şi întreprinzători din mediul rural
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va încheia un acord cu Fondul European de Investiţii care prevede
România aruncă la tomberon o afacere de 2 miliarde de euro
În fiecare an, România produce atât de mult gunoi, că, pentru a-l transporta, îţi trebuie o
Dobânda la Prima Casă va creşte până la finele lui 2018
Ratele la creditele în lei vor creşte în următoarele 12 luni chiar şi cu 15%,având în vedere că
Ouăle, printre cele mai consumate alimente de către români
Oul este unul dintre cele mai importante alimente ale românilor, întrucât 93% dintre persoanele din
Voucherele de vacanţă, un vis spulberat
Bugetarii nu vor mai primi vouchere de vacanţă, ci bani, şi asta abia începând din 2018. În ceea ce
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
300 locuri de muncă in domeniul agricol (recoltare zmeură) în Portugalia
Selectia candidatilor se va desfasura in doua localitati din tara: 1. Roman (judetul Neamt) - 17 ianuarie 2018 2.
România se îndreaptă spre o criză fără soluţii
Peste 3,4 milioane de români sunt plecaţi din ţară, iar alte 4 milioane nu vor să muncească sau să meargă la
24.814 locuri de muncă vacante la nivel naţional
Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacanţe, în evidenţele Agenţiei
300 de locuri de muncă disponibile în agricultură, în Portugalia
Un număr de 300 de locuri de muncă în domeniul agricol sunt disponibile în Portugalia prin intermediul
Cursuri de calificare profesională pentru șomeri
Agenţia de Ocupare a Forţei de Muncă din judeţul Botoşani organizează cursuri de calificare în diferite meserii
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Săracii Europei, dar cu cele mai mari costuri la energie
În aceste zile ANRE a decis majorarea preţurilor la energia electrică şi la gazele naturale pentru consumatorii
Românii cheltuiesc aproape 50% din venituri pe mâncare și țigări
Germanii cheltuiesc cel mai mult cu locuinţa, românii – cu mâncarea, băutura şi ţigările, iar
Cum să ai mai mulți bani în 2018. Nu te-ai fi gândit la punctul 4!
Cum să ai mai mulți bani este o chestiune care frământă din ce în ce mai multă lume. Fie că ești la
Top 5 cauze care au condus la creşterea preţurilor
Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a urcat în luna
Scumpiri inexplicabile pentru ouă, carne şi produse lactate
În unele cazuri, preţul alimentelor s-au dublat la raft. Fermierii solicită intervenţia autorităţilor, în
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Sectorul agricol este principalul angajator din România
Țara nostră este singurul stat membru al Uniunii Europene (UE) în care sectorul agricol este principalul
Produsele din Arad au intrat pe piaţa din China
Miere, apă minerală, vin şi chiar creaţii vestimentare sunt produse care vor ajunge pe piaţa din China de la
Bistrițenii mizează pe  lavandă, cătină și nuci
Fermierii, în special cei tineri, sunt tentați de oportunitățile de valorificare ale acestor culturi. De altfel,
Producţia record de prune ne bagă în liga greilor
Semne bune are anul acesta pentru producția de prune, deși ploile și vremea rece de la începutul anului păreau că
Cultivarea buruienilor va deveni o afacere
Iarba grasă, chimenul și busuiocul sălbatic sunt buruieni care dau bătăi de cap agricultorilor când năpădesc
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5

ATELIER

Cum să faci să miroasă în casă a Crăciun. Ai nevoie de mirodenii, mentă și portocală
Nimic nu evocă spiritul Crăciunului mai bine decât parfumul de portocale și scorțișoară de care ne bucurăm
Ornamente din sfoară
Ornamentele din sfoară pot căpăta acum alte dimensiuni. Sunt foarte ușor de realizat, motiv pentru care vă puteți
Decorațiuni homemade cu conuri de brad
Special pentru sezonul sărbătorilor de iarnă sau pentru a-ți decora casa în spiritul anotimpului rece, poți
Cum îți faci trandafiri decorativi din coji de portocale
Nu aruncați coaja portocalelor. Pe lângă faptul că au proprietăți magice de sănătatea, puteți crea trandafiri
Sfaturi simple de Feng Shui pentru casă
Scopul Feng Shui este de a crea un mediu de viață care promovează sănătatea și de a promova fericirea. Pentru a vă
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5