Dragobetele sărută fetele – eveniment folcloric la Sala Radio

Sărbătoarea dragostei la români – Dragobetele (24 februarie) – este marcată şi în acest an printr-un eveniment folcloric de neratat la Sala Radio. Devenit o tradiţie a stagiunii Orchestrei de Muzică Populară Radio, dirijată de Adrian Grigoraş, concertul prezentat sub titlul Dragobetele sărută fetele se va desfăşura duminică, 21 februarie, ora 17:00, la Sala Radio.

Dragobetele este echivalentul românesc al Zilei Sfântului Valentin (Valentine’s Day), aniversare a îndrăgostiţilor preluată din cultura occidentală. Personaj mitologic pe meleagurile carpatine, asemănător lui Eros sau Cupidon, se spune că Dragobete era prezent încă din folclorul vechilor daci. Era fiul Babei Dochia, alt personaj de legendă al românilor, şi iniţial era un peţitor şi un naş al animalelor, devenit ulterior protector al iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete, iubire care ţine tot anul, aşa cum şi păsările „se logodesc” în această zi.

În satele româneşti răsuna zicala: Dragobetele sărută fetele, iar tradiţiile şi credinţele legate de acest moment special al anului erau numeroase. Fetele şi băieţii se îmbrăcau în haine de sărbătoare, porneau în cete prin lunci şi păduri şi, cântând, culegeau primele flori de primavară. Fetele adunau ghiocei, viorele şi tămâioase, pe care le puneau la icoane, pentru a le păstra până la Sânziene, când le aruncau în apele curgătoare. Băieţii mergeau în satele vecine, chiuind şi cântând peste dealuri, pentru a participa acolo la sărbătoarea Dragobetelui. De Dragobete se făceau logodne simbolice pentru anul următor (urmate uneori de logodnele adevărate) sau fetele şi băieţii se făceau fraţi de sânge.

Concertul de la Sala Radio va fi susţinut de tineri şi foarte tineri artişti, cupluri deja cunoscute ale scenei folclorice româneşti: Silvana Râciu, Valentin Sanfira, Emilia Dorobanţu, Mihaela Istrate, Ciprian Istrate, Ancuţa Corlăţan, Radu Lazăr, Lucian Motoveleţ, Florin Boita, Narcisa Băleanu, Ilie Caraş, Ştefania Narenji, Florin Pârlan, Letiţia Boroi, Ioana Şteţco, Ciprian Poenar, Raluca Burcea, Marian Vijoi, Liviu Olteanu, Georgiana Aurică, Florin Ştefan, Andreea Chisăliţă.

În rolul lui Dragobete îl veţi aplauda în spectacolul de la Sala Radio pe carismaticul solist de muzică populară Nicolae Datcu.

Un concert Radio România.

Coproducător Televiziunea Favorit. Parteneri media: Radio Antena Satelor, Radio Romania Actualităţi.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio. Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com

 

Alte articole din categorie: « Munca la români Buna cuviință »

ULTIMELE ŞTIRI

Medicii specialişti şi rezidenţi şi cadrele didactice pot obţine locuinţe ANL şi după 35 de ani

 

Senatul a adoptat în unanimitate (89 voturi “pentru”) ...

Româncele dedică treburilor casnice peste zece ore săptămânal

 

Majoritatea femeilor din România dedică peste zece ore pe ...

Sondaj: Şase din zece şoferi vorbesc la mobil în timp ce conduc

Şase din zece şoferi români vorbesc la telefonul mobil în timp ce ...

ANOFM: 27.046 locuri de muncă vacante la nivel naţional

Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă ...

Reconect Diaspora, un proiect pentru antreprenorii români aflați în străinătate

Astăzi, la Iaşi, a fost lansat proiectul Reconect Diaspora, care îşi ...

Studiu: angajații valoroși se găsesc greu

Circa 86% dintre angajatorii români, majoritatea afaceri mici şi ...

APIA a început plata avansului pe suprafaţă pentru anul 2017

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că, astăzi, ...

Târgul „Toamna Piteșteană”, se închide astăzi

La Pitești se încheie azi manifestarea „Zilele recoltei”, ...

Elevii bistrițeni fac practică în Portugalia

 

Peste 30 de elevi de la Liceul Agricol din Bistriţa vor avea ocazia să ...

Testări gratuite pentru depistarea cancerului de sân, în cinci județe Moldova

8 din 10 femei, ce locuiesc în zonele rurale ale României, nu au ...

Reprezentanţii ASAS s-au întâlnit cu comisarul european pentru agricultură Phil HOGAN

În luna septembrie, delegaţia Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice ...

Statele membre UE au dreptul de a limita vânzările de terenuri agricole

Una dintre cele mai importante știri din ultima perioadă este decizia Comisiei ...

Ce bani vin de la APIA în următoarele zile

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că ...

Fermierii din România primesc sprijin pentru combaterea problemelor climatice

 

Comisia Europeană a inclus alte cinci state, printre care și ...

„Crizantema de Aur”, ediția a 50-a, jubiliară, 2017

 

În perioada 19-21 octombrie 2017 se va desfășura în ...

SĂNĂTATE

Semnele de pe fața ta pot dezvălui posibile boli! Ce afecțiuni poți depista privindu-te în oglindă
O stare de sănătate bună este adesea reflectată într-un aspect atractiv, tineresc. Ați putea fi tentați să
Ce este diabetul de tip 2 și de ce apare? Recomandări pentru prevenirea complicațiilor
Diabetul este o boală de lungă durată. Majoritatea persoanelor care suferă de această afecțiune au tipul
Cum să înlocuiți cafeaua cu alternative sănătoase
Literatura de specialitate, indică faptul că un consum moderat de cafea reduce riscul de accident vascular cerebral,
Ce cauzează lăcrimarea excesivă? Află cum poți trata problema
Lăcrimare excesivă poate apărea la orice vârstă, dar este mai frecvent observată la sugari, copii sub
Pericolele nevăzute ale fumatului de narghilea. Cum îți afectează sănătatea
Narghileaua, este un tip de conductă de apă folosită pentru a fuma tutun special, de obicei aromatizat, originară din
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Nucul ține în frâu diabetul
Datorită conţinutului bogat de substanţe nutritive, nucile sunt recomandate pentru prevenirea bolilor de inimă,
Respirație de nota 10? Așa o ai!
Chiar dacă te speli corect şi regulat pe dinţi, s-ar putea să ai uneori probleme cu respiraţia. Uneori, mirosul
Simptome posibile pentru atacul de cord. Nu trebuie să le ignorați!
Problemele cardiace nu vin cu semne clare de avertizare. Nu există întotdeauna o "alarmă", așa cum vedeți
Cum se prepară corect semințele de chia
Semințele au început să capete o importanță din ce în ce mai mare și asta datorită faptului că te menține
Primele semne ale cancerului ovarian
Multe boli mai ales anumite tipuri de cancer pot fi prevenite prin menţinerea unei greutăţi corporale potrivite, fără
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Castravetele, remediu pentru cearcăne și ochi umflați
Datorită proprietăților, vitaminelor și mineralelor, castravetele este una dintre legumele folosite în prepararea
Arme secrete pentru lupta împotriva celulitei. Cum sa scapi de problemă în mod natural si sigur
Inestetica celulită afectează mai mult de 90% dintre femei, indiferent de forma sau mărimea ei. Cauza? Fibrele de
Spune adio durerilor de cap! Te vei întreba de ce nu ai încercat până acum aceste remedii naturale miraculoase
Există atât de multe lucruri care pot provoca dureri de cap - o zi proastă la serviciu, termenele limită,
Plante care te scapă de tuse
Toamna se numără virozele. Tusea și durerile în gât, sunt cele mai comune simptome în această
Constipația la copii. Diagnostic și cum o puteam trata
Unul dintre cele mai dificile lucruri ca părinte este să asistați copiii care suferă de durere și disconfort. Și
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
650.000 de români, infectați cu virusul hepatitei C
Peste 650.000 de români sunt infectaţi cu virusul hepatitei C (VHC) şi, potrivit specialiştilor, majoritatea au o
Cauze posibile ale infertilității masculine. Semne, simptome și diagnostic
Credeți că infertilitatea este o problemă numai a femeilor? Ei bine, gândiți-vă din nou. Problemele de
Potrivit specialiştilor, alimentele pentru detoxifiere nu există!
Se crede de foarte mult timp că o cană de apă caldă sau rece cu lămâie este modul ideal de a scăpa de toxinele
La numai 1 an și 10 luni, Valeria are cancer hepatic. Și tu poți să ajuți
Ai tresarit vreodata, in somn sau pur si simplu in treacatul cotidian, privindu-ti copilul? Ai multumit vreodata pentru
Testul care îți spune ce risc ai să moștenești 8 tipuri de cancer, disponibil și în România
De pe „frontul” luptei cu cancerul, veștile sunt și bune, și rele. Cele bune ne vorbesc despre tot mai
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5

JURIDIC

Din Iulie, toate firmele si PFA-urile vor fi nevoite să îşi schimbe CUI-ul. Iată ce trebuie să ştiţi!
Începând cu data de 7 Iulie, societăţile comerciale vor trece printr-un proces de schimbare a codului unic
Noutățile fiscale ale anului 2017. Ce taxe vor fi eliminate
Începutul de an aduce întodeauna schimbări în legislația fiscală din România. Pe de altă parte,
Aberații legale: bunicii, obligați să încaseze chirie de la nepoți
În România săracă, unde zeci de mii de oameni au rămas fără casele pe care le-au pierdut, din cauza
Anul 2017 aduce schimbări majore în modul de funcționare al PFA-urilor
Ne-am obișnuit deja ca fiecare an să aducă schimbări privind modul de funcționare și administrare a societăților
Asigurare obligatorie sau facultativă pentru locuință? Ce beneficii are fiecare
Toți proprietarii de locuințe sunt obligați prin lege să încheie anual o poliță de asigurare. În caz
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Divorțul la mediator. Legal, discret, eficient
Armonizarea permanenta a legislatiei Romaniei cu legislatia europeana ofera cetatenilor romani o suma de alternative
Ești martor într-un proces civil? Află tot ce trebuie să știi despre cum se depune mărturie
In cazul in care sunteti implicat intr-un proces civil, una dintre probele pe care le puteti folosi este cea cu
Ce trebuie să ştiţi când închiriaţi on-line o maşină
Vă sfatuim în primul rând trebuie citite cu atenţie condiţiile de rezervare şi de închiriere ale
Termeni uzuali din dreptul civil
Dreptul civil este acea ramură de drept ce reglementează relațiile social-patrimoniale și nepatrimoniale stabilite
Termeni uzuali din domeniul comercial
Dreptul comercial este acea ramură de drept privat care cuprinde ansamblul normelor juridice ce reglementează relațiile
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Deplasarea copiilor minori în străinătate
Copilul minor poate călători în străinătate numai însoțit, cu acordul părinților sau al reprezentantului
Cum se face o cerere adresată CEDO
În cele ce urmează vom încerca să vă familiarizăm cu o instanţă foarte populară pentru români, ale
Ce contribuţii plătesc arendaşii?
In noile dispozitii ale Codului Fiscal se pervede obligativitatea platii contributiei la sanatate si pentru veniturile
Ce contribuţii plătesc soţii în cadrul PFA?
Eşti soţie sau soţ al unei Persoane Fizice Autorizate? Află cât trebuie să plăteşti la contribuţiile sociale!
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
Copil asfixiat de un bob de porumb. Familia acuză medicii de neglijență
Familia unui copil în vârstă de un an şi opt luni care a decedat în spital, luni, după ce s-a
23 și 24 ianuarie, zile libere. Câte mini-vacanțe vom avea în 2017
Săptămâna viitoare începe cu o pauză. Cum, din 2017, românii vor avea liber ziua de 24 ianuarie
Peste jumătate din femei sunt hărțuite la locul de muncă
Mai mult de jumătate din femei spun că au fost hărțuite sexual la locul de muncă , iar cele mai multe dintre ele
Totul despre încadrarea în muncă a persoanelor cu dizabilități
Sediul materiei pentru protecția persoanelor cu dizabilități îl constituie Legea nr. 448 din 6 decembrie 2006
Legea privind modificările pentru indemnizația de creștere a copilului, promulgată de președintele Iohannis
Legea care modifică indemnizația de creștere a copilului a fost promulgată, a anunțat luni, 18 aprilie, președintele
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5

FONDURI EUROPENE

Pomicultorii și agricultorii pot să mai depună proiecte de grup
Proiectele de investiții pentru producătorii agricoli și pentru pomicultori se vor putea depunde până la finalul
Ce tipuri de cheltuieli sunt neeligibile pentru submăsura 4.1, conform PNDR – Investiții în exploatații agricole
Investițiile în exploatațiile agricole sunt sprijinite cu ajutorul fondurilor europene, prin programul PNDR 2014-
Apicultura: Acte necesare pentru accesare fonduri europene
Pentru a accesa un fond european FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală - Fondul European Agricol
Fermierii care solicită fonduri europene pentru bunăstarea animalelor au obligaţia de a completa şi depune cererea unică de plată
Fermierii au obligaţia de a depune cererea unică de plată, indiferent dacă solicită la plată întreaga suprafaţă
APDRP simplifică procedurile de achiziţie din fonduri europene prin crearea unei baze de date cu preţuri de referinţă pentru maşini, utilaje şi echipamente specializate
Această procedură, care este în acest moment aplicabilă în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2007 –
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Sprijin de 30 de milioane de lei pentru apicultori
Apicultorii vor primi un sprijin financiar de 30,2 milioane lei pentru perioada 2014-2016, de la bugetul de stat şi din
Peste 8 milioane de euro pentru investiții în procesare și marketing în sectorul pomicol
Fondurile europene şi naţionale disponibile, în 2015, pentru investiţii în procesarea şi marketingul
Fonduri europene pentru agricultura României
România susţine financiar şi fiscal agricultura prin programe multianuale şi prin aplicarea unor scheme de
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
Gospodari de România. Orașul care își produce singur energia electrică din...gunoi (VIDEO)
Există o vorbă din popor ce spune că "românul este inventiv" și care nu poate fi pusă la îndoială. Iar
Banii europeni, singură șansă de a evolua pentru comuna Cerașu din județul Prahova
Cu pași mărunți dar siguri se schimbă și aici lucrurile. Conștienți că bugetul local nu permite realizarea unor
Fondurile Europene, o adevărată sursă finaciara pentru modernizarea României
Țara noastră are are la dispoziție sume importante de la Uniunea Europeană pentru transformarea ei, banii care așteaptă
Radioul Public va emite, din 2016, pe 10 noi frecvenţe
Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) plănuieşte, pentru anul viitor, începerea emisiei pe zece noi
Trei Strategii de dezvoltare locală realizate şi trei Asociaţii interetnice înfiinţate încomunităţile
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Veste excelentă de la agenția de plăți: SESIUNE PRELUNGITĂ CU O LUNĂ pentru 60 milioane de euro
Veste bună pentru fermieri! Agenția de plăți care se ocupă cu banii europeni anunță prelungirea până la 31
Fermierii vor primi bani și după 31 decembrie, pentru proiecte europene
Fermierii care au început proiecte pentru fonduri europene își vor primi banii conform sistemului actual şi
APDRP anunţă lansarea în perioada 20 mai - 18 iulie 2014 a celei de a douăsprezecea sesiuni de cereri de proiecte pentru măsura 121 din cadrul PNDR
Fondurile disponibile pentru Măsura 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole" sunt de 150 milioane euro. Fermele de
În luna mai se va deschide prima sesiune de proiecte cu finanțare din viitorul PNDR
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, împreună cu Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, va
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4

ECONOMIE

Bistrițenii mizează pe  lavandă, cătină și nuci
Fermierii, în special cei tineri, sunt tentați de oportunitățile de valorificare ale acestor culturi. De altfel,
Producţia record de prune ne bagă în liga greilor
Semne bune are anul acesta pentru producția de prune, deși ploile și vremea rece de la începutul anului păreau că
Cultivarea buruienilor va deveni o afacere
Iarba grasă, chimenul și busuiocul sălbatic sunt buruieni care dau bătăi de cap agricultorilor când năpădesc
Căpşunile, afacerea care ar putea da de lucru multor români
Culturile de nişă pot fi o şansă pentru agricultorii români, iar experienţa polonezilor demonstrează acest lucru.
Pentru ce activități se acordă 100% finanţare nerambursabilă în mediul rural
Au fost stabilite codurile CAEN pentru care se poate acorda 100% finanțare nerambursabilă. Multe dintre acestea
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Recomandări şi trucuri pentru a vinde mai scump o locuinţă
Dacă planificaţi să vindeţi locuinţa pe care o deţineţi, există câteva trucuri pentru a ridica preţul casei
Vești bune pentru cei care călătoresc în străinătate! Convorbirile în ROAMING nu vor mai fi taxate
Românii care călătoresc în interiorul Uniunii Europene (UE) şi în ţările din Spaţiul Economic
Noi legi pentru munca de acasă şi a minorilor. Ce prevede proiectul
Angajaţii vor putea lucra de acasă sau din orice altă locaţie prin internet, iar tinerii vor beneficia de o lege a
Debutează o nouă etapă a programelor
Programele de stimulare a înnoirii Parcului auto național - "Rabla Clasic" și "Rabla Plus"- vor putea fi accesate
Păcăleala produselor aparent mai ieftine din supermarketuri
Produse marcă proprie care arată identic cu altele mai scumpe comercializate de firme cunoscute, variante
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Un tractorist câștigă mai bine decât un medic
Dezvoltarea unor afaceri de nivel mediu sau mare în domeniul agricol presupune și tehnologizarea cu utilaje
Statul român vrea să stimuleze tinerii să devină agricultori
Ceea ce-i mai atrage pe tineri spre agricultură sunt fondurile europene. Majoritatea celor care se apucă de o astfel de
Tinerii români își pot face stadiul la fermele elvețiene
Asociaţia elveţiană AGRIVITA oferă tinerilor din România posibilitatea efectuării de stagii de practică la
Munca la români: ca pe plantaţie, dar fără rezultate
Şase din zece români au obiceiul să îşi mai adauge la săptămâna de lucru încă cel puţin o zi de
Discrepanțele salariale dintre județe se vor accentua în următorii ani
Angajaţii din sectorul bugetar vor continua şi în anii următori să se bucure de un salariu mai mare decât
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Dobânda la Prima Casă va creşte până la finele lui 2018
Ratele la creditele în lei vor creşte în următoarele 12 luni chiar şi cu 15%,având în vedere că
Ouăle, printre cele mai consumate alimente de către români
Oul este unul dintre cele mai importante alimente ale românilor, întrucât 93% dintre persoanele din
Voucherele de vacanţă, un vis spulberat
Bugetarii nu vor mai primi vouchere de vacanţă, ci bani, şi asta abia începând din 2018. În ceea ce
Cine poate lua de la stat 26.000 de euro nerambursabili
Românii cu afaceri mici, de până la 50 de milioane de euro şi maximum 249 de angajaţi, pot lua de la stat
Roșiile sunt premiante la subvenții
Cine a mizat pe culturile de roșii a făcut cea mai bună afacere pentru că subvenția la tomate ajunge anul acesta la
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5

ATELIER

Ornamente din sfoară
Ornamentele din sfoară pot căpăta acum alte dimensiuni. Sunt foarte ușor de realizat, motiv pentru care vă puteți
Decorațiuni homemade cu conuri de brad
Special pentru sezonul sărbătorilor de iarnă sau pentru a-ți decora casa în spiritul anotimpului rece, poți
Cum îți faci trandafiri decorativi din coji de portocale
Nu aruncați coaja portocalelor. Pe lângă faptul că au proprietăți magice de sănătatea, puteți crea trandafiri
Sfaturi simple de Feng Shui pentru casă
Scopul Feng Shui este de a crea un mediu de viață care promovează sănătatea și de a promova fericirea. Pentru a vă
Idei de design pentru decorarea unui spațiu mic
Atunci când doriți să decorați o cameră, iar spațiul este mic, complicațiile încep să apară. Din fericire,
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5