-

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) sprijină, prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), investiții în sectorul apicol.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a organizat o întâlnire de lucru și schimb de experiență cu reprezentanți ai Microsoft România și din alte instituții ale administrației publice centrale. Află detalii despre fonduri.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că alocarea financiară aferentă Sprijinului cuplat în sectorul zootehnic pentru Campania 2017 este de aproape 148 milioane euro.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat că este îngrijorat de situaţia plantaţiilor viticole din zona Iaşului, dar şi de pomicultura din Dobrogea, în urma fenomenelor meteorologice din această primăvară, dar a adăugat că, totuşi, "e mai mult bine, decât rău".