-

Fermierii din România încasează subvenţii de 4 ori mai mici decât cei din… Malta!

Fermierii români sunt nemulțumiți de politica agricolă inechitabilă promovată de Bruxelles, deoarece există diferențe mari între plata pe suprafață de care beneficiază, de exemplu, fermierii din Malta, unde este cea mai mare subvenție, și plata care li se dă fermierilor români.

Care este motivul? Subvențiile au fost acceptate de România la negocierile din Comisia Europeană ca plată pe suprafață, pe când ceilalți fermieri europeni încasează plata pe exploatație. România nu a putut negocia o plată pe exploatație pentru că terenul este fărâmițat, predomină suprafețele foarte mici de teren și, în consecință, s-a acceptat plata pe suprafață, la 1 ha.

În Uniunea Europeană media este de 16 – 17 ha. Nici datele statistice nu au favorizat deloc România. Exploatațiile agricole mici și multe fac ca la nivel național să fie diminuată producția la hectar.

Nici acum România nu depășește o producție medie la grâu de 3.500-3.700 kg/ha, ceea ce este foarte puțin, în condițiile în care sunt fermieri mari care obțin peste 8 tone/ha. Din anul 2018 se va schimba situația, subvențiile vor fi acordate pe fermă.

Citeste continuarea pe ziarulunirea.ro