La centrul de cercetare buzoian au fost obţinute, în urma studiilor, specii inedite de fructe şi legume, dar şi numeroase ierburi aromatice, printre care luffa - o plantă erbacee din familia Curcubitacee, folosită în special în ţările asiatice drept legumă, dar şi castravetele pentru diabet sau pepenele cu aromă de coniac.

Despre luffa, cercetătorul Costel Vânătoru spune că fructul uscat al acestei plante se transformă într-un burete de baie care are efectul gomajului, lăsând pielea catifelată. Luffa a fost aclimatizată la Buzău, iar treptat au fost create mai multe specii care s-au adaptat condiţiilor meteorologice şi pedologice de la staţiunea de cercetare.

În staţiunea de cercetare de la Buzău se cultivă şi castravetele pentru persoanele bolnave de diabet, cunoscut şi sub denumirea de castravetele exploziv, pentru că, ajuns la maturitate, explodează şi îşi împrăştie sămânţa. Această plantă, care are o compoziţie apropiată de cea a insulinei, a fost adusă din Tibet, iar cercetătorii de la Buzău au reuşit să-i ofere condiţiile necesare dezvoltării. Acest castravete conţine şi o serie de săruri minerale şi vitamine, dar şi substanţe mai rare, precum biotină - substanţă ce ajută la regenerarea unghiilor şi a părului.

O altă plantă inedită obţinută la Buzău este pepenele cu aromă de coniac, dar care de fapt nu conţine niciun strop de alcool. Fructul, care este alungit şi cântăreşte cel mult trei kilograme, este rezultatul a peste 20 ani de cercetări ale horticultorilor buzoieni.

În serele Staţiunii de Cercetare Legumicolă Buzău se mai cultivă vinete albe, roşii tigrate, roşii negre, mai multe soiuri de ardei - unii dintre ei fiind atât de iuţi încât sunt folosiţi doar la fabricarea spray-urilor lacrimogene. Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Legumicolă de la Buzău funcţionează din anul 1957. Unitatea are cinci laboratoare de agrochimie, fiziologie şi ecologie, de ameliorare şi conservarea biodiversităţii, de mecanizare, de protecţia plantelor şi un laborator de floricultură şi producerea seminţelor.

Munca de aclimatizare a plantelor este structurată pe patru etape: documentarea, procurarea seminţelor, ameliorarea pentru a fi obţinute soiuri cu caracteristici unice şi stabile şi elaborarea tehnologiei de cultură.