-

Avertizare privind depunerea cererilor pentru subvenţiile APIA



Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a avertizat din nou, astăzi, asupra necesităţii depunerii la timp, până la data de 15 mai, a cererilor pentru a primi subvenţiile.


”Este obligatorie depunerea cererii până pe 15 mai. Nu trebuie să depăşim sub nicio formă data de 15 mai, pentru că ieşim din logica corectă a anului trecut. Depunând cererile până în 15 mai reuşeşti să faci operaţional programul de reformă în efective, care este extrem de important”, a declarat ministrul Agriculturii.
Petre Daea a amintit că toţi cei din aparatul APIA, din direcţiile agricole şi din teritoriu, vor lucra inclusiv pe 30 aprilie şi pe 1 mai, pentru a putea primi cererile pentru subvenţii.
”Nu stăm rău la această dată, sunt deja 596.000 de cereri depuse. E o muncă extraordinară , mai sunt câteva sute de mii”, a mai spus ministrul Agriculturii.

Sursa: agerpres.ro
Sursa foto: bzi.ro