-

Expo-Conferința Internațională Meat & Milk la Poiana Brașov

APIA  informează că în data de 11 mai 2018, Directorul General Adrian Pintea a participat la cea de-a VII-a ediție a Expo-Conferinței Internaționale Meat & Milk.

Evenimentul a fost organizat la Poiana Brașov, sub titlul ”Reconfigurarea sectoarelor de carne și lapte față de noile realități ale pieței, informează Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.
Evenimentul a reunit fermieri, procesatori și specialistii din Industriile de Lapte și Carne ale României, reprezentanți ai retail-ului, precum și pe cei din domeniile adiacente și s-a bucurat de participarea extraordinară a domnului Petre DAEA, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și ai altor reprezentanți ai Guvernului României și ai administrației publice centrale.
Astfel, în cadrul sesiunii ”Liber la cuvânt”, Directorul General APIA a susținut o prezentare a formelor de sprijin derulate de APIA și destinate sectorului zootehnic, a sumelor plătite în campania 2017 beneficiarilor crescători de animale, atât din fondurile europene FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă) și FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală), cât și de la bugetul de stat, precum și a noutăților pe care Campania 2018 le-a adus în sectorul zootehnic.

Sursa: apia.org.ro
Sursa foto:bzi.ro