-

Legumicultorii au fost păsuiți: Perioada de livrare a tomatelor către piaţă va fi prelungită

Termenul de 31 mai, până la care legumicultorii înscrişi în programul „Tomate” trebuie să livreze două tone de produse către piaţă, va fi prelungit, a anunţat, joi, ministrul agriculturii.


„În legumicultură am avut întârzieri în plantare şi distrugeri în anumite zone la culturile protejate din cauza temperaturilor scăzute. Până la sfârşitul lunii mai legumicultorii trebuie să livreze întreaga cantitate de tomate, cele două tone, să le distribuie pe piaţă şi să facă dovada că au distribuit. Dar, o asemenea cantitate este pusă sub semnul întrebării, motiv pentru care suntem la această dată în situaţia de a elabora un act normativ pentru prelungirea perioadei, în aşa fel încât să facem ceea ce ce trebuie ţinând cont de condiţiile climatice”, a precizat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, la o conferinţă pe teme agricole.


Ministrul a subliniat că reaşezarea termenului pentru cei 11.000 de fermieri care s-au înscris în programul Tomate este necesară din cauza temperaturilor din această primăvară care le-a creat probleme.


„Această primăvară ne-a creat probleme, dacă o putem defini ca primăvară, dacă nu cumva am pierdut-o şi eu cred că am pierdut-o pentru că am sărit direct în vară. Am spus-o şi o repet: natura nu rămâne datoare. A dat o temperatură ridicată în miezul iernii, neaşteptată, după cum bine ştiţi de Boboteaza trebuia să avem ger şi aveam plus câteva grade. (...) Evident au apărut acele secvenţe de iarnă cu temperaturi scăzute şi cu căderi de zăpadă iar aceste fenomene i-au afectat pe legumicultori, pe cei care s-au apucat mai devreme, pentru că actul normativ îi obliga să facă acest lucru, plus că şi-au dorit să câştige cât mai repede ce le este dat prin valorificare. În acest context ne gândim la o reaşezare a termenului. Sunt 11.000 de fermieri care s-au înscris - anul trecut în această perioadă erau 4.000 - acum sunt 13.000 înscrişi şi 11.000 deja au plantat. Am observat şi noi că între numărul fermierilor care au plantat deja şi numărul fermierilor la care cultura a legat şi a început procesul de creştere şi de coacere este foarte mare şi asta datorită temperaturilor şi pentru a nu pierde fermierii, pentru că acest sprijin s-a dat pentru a stimula producţia de tomate extratimpurii”, a mai spus ministrul.


Întrebat cu cât va fi prelungit termenul de livrare a tomatelor către piaţă, Daea a spus: 'Vom vedea, vom analiza, nu dăm o dată, însă nu îl prelungim sine die că nu este în interesul nostru luxul acesta'.
„Interesul nostru este de a duce cât mai repede produse pe piaţă . (...) Noi nu solicităm în extrasezon decât 2.000 de kilograme pentru a putea stăpânii tehnologia clasică şi le poţi lua foarte uşor şi restul de producţie se lasă pentru alte etape. (...) Toate aceste produse sunt verificate de noi de trei ori. Nu se face rabat de calitate, dăm siguranţă produsului pentru a fi respectată această legătura formidabilă pe care trebuie să o avem tot timpul, să o cultivăm şi să o consacrăm, aceea de respect între producător şi consumator. Nu ştiu încă exact cantitatea livrată pe piaţă, dar sunt la această dată justificări venite de la 15 fermieri, cu două tone, deci în jur de 30 de tone de tomate s-au adus pe piaţă şi justificări vin în fiecare zi”, a mai spus şeful MADR.

Ministerul Agriculturii a anunţat luni că producătorii agricoli înscrişi în programul de sprijin guvernamental pentru tomate, cultivate în sere sau solarii, pentru ciclul I aferent anului 2018, au livrat deja primele roşii româneşti în pieţele agroalimentare din Bucureşti.
Până pe 9 mai 2018, au fost primite în total 11.925 de solicitări de înscriere în programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii, pentru ciclul I aferent anului 2018, iar cei mai mulţi cultivatori provin din judeţele Olt (3.937), Dolj (1.643) şi Galaţi (1.590). Din totalul solicitanţilor de sprijin în Ciclul I, au definitivat plantarea tomatelor în spaţii protejate un număr de 10.451.


Programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii, cu ajutorul căruia producătorii agricoli din România sunt susţinuţi, se află în al doilea an de implementare, asigurându-se astfel necesarul de consum intern de tomate proaspete din producţia autohtonă începând cu luna mai şi până în decembrie.


Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de minimis de 3.000 de euro/an pentru cultura de tomate, beneficiarii trebuie, printre altele, să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de cel puţin 1.000 de metri pătraţi, să obţină o producţie de minimum 2 kg tomate/mp, dar şi să valorifice o cantitate de tomate de cel puţin 2.000 de kilograme, dovedită cu documente justificative, notează Ministerul Agriculturii.

Sursa: AGERPRES