Ascultă Radio Antena Satelor Live

Începând din această vară, apar și în Craiova piețele volante

Acestea pot fi amenajate în Piaţa Mihai Viteazul sau Piaţa Fraţii Buzeşti din zona Centrului Istoric, unde există spaţii suficient de largi pentru desfăşurarea unor astfel de activităţi comerciale.

26 Iulie 2018, 12:19

De asemenea, vor fi organizate şi în cartierele Craiovei, spre exemplu în zona Poştei din Rovine sau în cartierul Lăpuş. Craiovenii pot cumpăra de aici legume, fructe, carne, peste, miere, gemuri si produse de panificatie.

Astfel de piete se găsesc deja de ani buni în vestul tării, Timișoara, Cluj, dar și în Capitală și alte orașe.

Proiectul pietelor volante este initiat de SC Piete și Târguri Craiova SRL, care a solicitat primăriei introducerea unui tarif pentru folosirea locurilor publice/private pentru vânzarea pe mesele de pe platoul pietei volante, pentru producători agricoli sau agenti economici, pe bază de acord cu plata anticipată, întrucât se vor organiza piete volante pe raza municipiului Craiova.

Solicitarea va fi supusă spre aprobare în sedinta Consiliului Local din data de 26.07.2018. Tariful va fi de 10 lei/mp/zi pentru fiecare producător sau agent economic care dorește să-și expună la vânzare produsele în pietele volante.

În vederea amenajării acestor pieţe volante, societatea care administrează pieţele municipalităţii a achiziţionat deja, la sfârşitul lunii trecute, un număr de 30 de mese pliante din lemn de brad, dotate cu acoperiş, picioare şi blat pliabil, destinate acestor pieţe volante.

Pe lângă achiziţionarea de mese pliante şi propunerea unor tarife specifice acestor pieţe volante, SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL a mers mai departe cu demersurile, propunând şi un Regulament de funcţionare a acestor pieţe volante, care s-a aflat în procedură de consultare publică în perioada 4-16 iulie 2018 şi urmează să fie supus, la rândul său, aprobării Consiliului Local Municipal.

În cadrul acestui proiect de regulament se arată că înfiinţarea acestor pieţe volante are drept scop valorificarea şi desfacerea produselor agricole şi agroalimentare locale/tradiţionale, la preţ de producător, şi stimularea producătorilor în comercializarea/vânzarea directă a produselor obţinute în ferma/gospodăria proprie.

Tot din acest proiect de regulament se pot afla şi categoriile de produse care societatea ce administrează pieţele din Craiova doreşte să fie comercializate în aceste pieţe volante, şi anume: fructe; legume; produse din carne; peşte proaspăt, sărat şi/sau afumat, provenind din fermele piscicole aparţinând vânzătorului; fructe şi legume uscate, miere şi produse apicole - produse şi ambalate de către producător, gemuri şi conserve - fabricate de vânzător din produse proprii sau producători; lapte, brânză şi alte produse lactate, ouă - provenind din ferma/gospodăria producătorului; pâine şi produse de panificaţie fără aditivi plăcinte/produse proaspăt coapte, preaparate de la zero de către vânzător.

Locurile în care vor fi amplasate aceste pieţe volante urmează să fie aprobate, la rândul lor, de Consiliul Local, poate chiar în şedinţa de luna viitoare.

Reprezentanţii SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL au deja în vedere câteva zone în care ar dori să amenajeze astfel de pieţe, inclusiv în Centrul Istoric al municipiului.

Totodată, pe motiv că vrea să-și mai rotunjească veniturile, societatea pune la bătaie un tractor și o remorcă, în sensul că le va închiria cu ora.

De exemplu, închirierea tractorului va costa 50 lei/ora, iar tariful pentru închirierea unei remorci este 70 lei/zi. Dacă tractorul este dotat cu cupă sau lamă, pretul crește la 80 de lei/oră.

Sursa: rador

Subvențiile APIA pentru crescătorii de animale au ajuns la beneficiari
Actualitatea agricola 10 Februarie 2026, 12:41

Subvențiile APIA pentru crescătorii de animale au ajuns la beneficiari

Fermierii care activează în sectorul zootehnic au început să primească fondurile aferente lunii noiembrie, după ce Agenția de...

Subvențiile APIA pentru crescătorii de animale au ajuns la beneficiari
Reguli mai simple pentru fermieri din 2026. Măsuri care reduc controalele și riscul de sancțiuni
Actualitatea agricola 06 Februarie 2026, 13:41

Reguli mai simple pentru fermieri din 2026. Măsuri care reduc controalele și riscul de sancțiuni

Fermierii ar putea avea parte de mai puțină birocrație și de reguli mai ușor de respectat începând cu campania 2026....

Reguli mai simple pentru fermieri din 2026. Măsuri care reduc controalele și riscul de sancțiuni
Sume importante destinate refacerii plantațiilor pomicole după fenomenele meteorologice din 2025
Actualitatea agricola 05 Februarie 2026, 15:17

Sume importante destinate refacerii plantațiilor pomicole după fenomenele meteorologice din 2025

Pierderile suferite de pomicultori în urma îngheţurilor din primăvara anului 2025 vor fi compensate printr-un sprijin...

Sume importante destinate refacerii plantațiilor pomicole după fenomenele meteorologice din 2025
România asigură aproape 78% din necesarul de carne prin producția proprie
Actualitatea agricola 04 Februarie 2026, 15:26

România asigură aproape 78% din necesarul de carne prin producția proprie

Nivelul autoconsumului de carne din România se situează în prezent la aproape 78%, rezultat pus pe seama măsurilor de sprijin...

România asigură aproape 78% din necesarul de carne prin producția proprie
Reguli mai simple pentru fermierii cu suprafețe de până la 10 hectare
Actualitatea agricola 03 Februarie 2026, 18:14

Reguli mai simple pentru fermierii cu suprafețe de până la 10 hectare

Micii agricultori care lucrează suprafețe reduse vor avea mai puține obligații administrative, după ce autoritățile au decis...

Reguli mai simple pentru fermierii cu suprafețe de până la 10 hectare
Piața terenurilor agricole din România, analizată în contextul schimbărilor economice
Actualitatea agricola 02 Februarie 2026, 12:48

Piața terenurilor agricole din România, analizată în contextul schimbărilor economice

Piața terenurilor agricole din România a cunoscut fluctuații importante în ultimii ani, pe fondul schimbărilor economice și...

Piața terenurilor agricole din România, analizată în contextul schimbărilor economice
Pomicultura între dificultăți și speranțe: Florin Chiuță, despre munca din livadă și provocările ultimilor ani
Actualitatea agricola 02 Februarie 2026, 11:13

Pomicultura între dificultăți și speranțe: Florin Chiuță, despre munca din livadă și provocările ultimilor ani

Pomicultura rămâne unul dintre domeniile agricole cel mai greu încercate, în ciuda potențialului pe care îl are în România....

Pomicultura între dificultăți și speranțe: Florin Chiuță, despre munca din livadă și provocările ultimilor ani
Termenul de finalizare a investițiilor în fermele de porci și păsări se prelungește
Actualitatea agricola 30 Ianuarie 2026, 13:09

Termenul de finalizare a investițiilor în fermele de porci și păsări se prelungește

Beneficiarii programelor de sprijin pentru sectoarele suin și avicol pot solicita acum o perioadă suplimentară pentru...

Termenul de finalizare a investițiilor în fermele de porci și păsări se prelungește