Ascultă Radio Antena Satelor Live

Retailerii aduc mai multă carne din import o dată cu apariţia PPA

Federaţia Naţională Pro Agro atrage atenţia că majoritatea retailerilor au mărit achiziţiile intracomunitare de carne, în defavoarea cărnii româneşti, odata cu apariţia pestei porcine africane.

10 August 2018, 02:43

FNPA solicit[ Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale să intervină 'în aceste momente atât de grele pentru crescătorii de porci din România'.

'Considerăm că scopul retailerilor este de a pune o presiune mai mare asupra fermierilor care cresc suine în România, prin practicarea unor preţuri de dumping. Solicităm sprijinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin instituţiile pe care le coordonează, să intervină în aceste momente atât de grele pentru crescătorii de porci din ţara noastră. Considerăm că motivul invocat de marile reţele de distribuţie, respectiv scăderea drastică a cererii pe piaţa internă, nu este justificat. Noi fermierii ştim că se doreşte instaurarea panicii printre producătorii de carne, prin lipsa comenzilor şi aducerea unor cantităţi mari de carne din alte state'.

Reprezentanţii Pro Agro transmit consumatorilor că pesta porcină africană nu se transmite la om şi nu afectează sănătatea, iar din discuţiile purtate cu Mary Pană, preşedinte ACEBOP şi vicepreşedinte PRO AGRO, precum şi cu alţi experţi veterinari, există siguranţa că pe raftul magazinelor nu poate ajunge decât carne sănătoasă, fiind interzisă vânzarea porcilor care au contactat această boală.

'În numele fermierilor noştri, îi rugăm pe retaileri să îşi îndrepte atenţia asupra cărnii şi a produselor româneşti din carne, să sprijine filiera cărnii de porc în aceste momente grele. Suntem conştienţi de faptul că nu putem obliga retailerii să cumpere, dar vrem diferenţiere la raft a cărnii româneşti vrac de cea străină şi să lăsăm consumatorul nostru să aleagă', afirmă reprezentanţii Pro Agro.

Datele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) arată că pesta porcină africană s-a extins la aproape 100 de localităţi din opt judeţe, fiind confirmate în total 578 de focare, însă în zona de sud-est a României evoluţia bolii este extrem de agresivă.

Până la începutul aceste săptămâni au fost ucişi 78.000 de porci din ferme şi gospodării ale populaţiei.

Focarele de pestă porcină africană activează în România din august 2017, însă numărul lor a crescut foarte mult în luna iunie a acestui an, după ce primele suspiciuni de PPA au fost confirmate în localităţi situate pe braţul Chilia al Dunării.

Pesta porcină africană – Recomandări privind sacrificarea porcilor și consumul cărnii de porc

Potrivit autorităţilor veterinare, pesta porcină africană nu afectează şi nu se transmite la oameni, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire, însă există un impact la nivel social şi din punct de vedere economic.

Pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de până la 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin şi nici tratament. Singurele metode de prevenţie eficiente sunt menţinerea unui nivel înalt de biosecuritate la ferme şi gestionarea rapidă şi eficientă a posibilelor focare de boală - raportare, restricţii privind mişcarea animalelor, a produselor şi subproduselor provenite de la porcine, sacrificarea animalelor susceptibile şi controlul circulaţiei animalelor.

AGERPRES

foto https://www.theguardian.com

Reacţii puternice la acordul UE–Mercosur, fermierii vor garanţii privind standardele produselor importate
Actualitatea agricola 21 Ianuarie 2026, 13:30

Reacţii puternice la acordul UE–Mercosur, fermierii vor garanţii privind standardele produselor importate

Liberalizarea comerțului cu statele sud-americane prin acordul Mercosur este privită cu maximă îngrijorare de producătorii...

Reacţii puternice la acordul UE–Mercosur, fermierii vor garanţii privind standardele produselor importate
Acordul Mercosur stârnește temeri printre fermierii din Dolj, într-un județ deja lovit de secetă
Actualitatea agricola 20 Ianuarie 2026, 14:43

Acordul Mercosur stârnește temeri printre fermierii din Dolj, într-un județ deja lovit de secetă

Producătorii agricoli din Dolj spun că acordul comercial dintre Uniunea Europeană și statele din Mercosur îi pune într-o...

Acordul Mercosur stârnește temeri printre fermierii din Dolj, într-un județ deja lovit de secetă
Practica elevilor în agricultură, între dorință și realitate: Fermierii reclamă lipsa personalului
Actualitatea agricola 20 Ianuarie 2026, 14:23

Practica elevilor în agricultură, între dorință și realitate: Fermierii reclamă lipsa personalului

Deși există o disponibilitate majoră din partea producătorilor agricoli de a contribui la formarea profesională a tinerilor,...

Practica elevilor în agricultură, între dorință și realitate: Fermierii reclamă lipsa personalului
Micii producători de legume luptă pentru supraviețuire în fața importurilor masive din supermarketuri
Actualitatea agricola 20 Ianuarie 2026, 13:27

Micii producători de legume luptă pentru supraviețuire în fața importurilor masive din supermarketuri

Producătorii de legume din marile bazine agricole ale țării se confruntă cu o presiune economică fără precedent, fiind prinși...

Micii producători de legume luptă pentru supraviețuire în fața importurilor masive din supermarketuri
Grâul de toamnă beneficiază de condiţii favorabile de umiditate
Actualitatea agricola 18 Ianuarie 2026, 10:39

Grâul de toamnă beneficiază de condiţii favorabile de umiditate

Agricultorii primesc vești încurajatoare la început de an, întrucât rezervele de apă acumulate în pământ pentru grâul de...

Grâul de toamnă beneficiază de condiţii favorabile de umiditate
Termen limită stabilit de APIA pentru deconturile aferente bunăstării animalelor
Actualitatea agricola 16 Ianuarie 2026, 12:33

Termen limită stabilit de APIA pentru deconturile aferente bunăstării animalelor

Calendarul plăților din zootehnie intră într-o etapă decisivă, iar fermierii care au angajamente pentru bunăstarea animalelor...

Termen limită stabilit de APIA pentru deconturile aferente bunăstării animalelor
Fermierii primesc banii de la APIA pentru cererile depuse anul trecut
Actualitatea agricola 15 Ianuarie 2026, 14:34

Fermierii primesc banii de la APIA pentru cererile depuse anul trecut

Banii pentru campania 2025 ajung treptat în ferme, după ce APIA a dat undă verde la plată pentru sute de mii de beneficiari,...

Fermierii primesc banii de la APIA pentru cererile depuse anul trecut
Plățile eco-schemelor zootehnice depind de deconturile depuse până la 30 ianuarie
Actualitatea agricola 15 Ianuarie 2026, 11:07

Plățile eco-schemelor zootehnice depind de deconturile depuse până la 30 ianuarie

Beneficiarii care s-au înscris voluntar pentru pachetele de finanțare destinate sectorului zootehnic în anul anterior trebuie...

Plățile eco-schemelor zootehnice depind de deconturile depuse până la 30 ianuarie