-

Alba: Cele mai mari producţii din ultimii 18 ani la porumb, struguri şi soia s-au înregistrat în 2018

Judeţul Alba a înregistrat în 2018, în pofida vremii capricioase pe alocuri, cele mai mari producţii din ultimii 18 ani la porumb boabe, struguri şi soia.

Au fost înregistrate valori chiar duble faţă de recoltele obţinute în alţi ani, a declarat, vineri, în cadrul şedinţei de bilanţ a activităţii pe anul trecut, directorul Direcţiei pentru Agricultură Alba, Gheorghe Lazea.

"La porumb boabe, e cea mai mare producţie din istoria judeţului. De asemenea la soia , la struguri - un an de excepţie pentru cultura viţei de vie, din punct de vedere cantitativ, dar şi calitativ", a afirmat directorul Gheorghe Lazea, care a prezentat evoluţia producţiei medii obţinută la hectar la principalele culturi între 2000 şi 2018.

Potrivit datelor prezentate, în anul 2018, producţia medie pe hectar înregistrată la porumb boabe a fost de 8.100 kilograme, dublu, de exemplu, faţă de 2014, când a fost una de 4.036 de kilograme, şi cu mult peste cea din 2000, când a fost de doar 2.517 kilograme la hectar.

Producţia de struguri a fost şi ea cea mai însemnată din ultimii ani. Astfel, dacă în anul 2000 s-au obţinut circa 5.100 de kilograme la hectar, în 2018, producţia medie a fost de 10.748 de kilograme la hectar, dublu faţă de 2012, când a fost de 5.199 de kilograme.

Şi la soia s-a înregistrat un record, cu 2.500 de kilograme la hectar, o producţie medie mai mare faţă de cea din anul anterior, când a fost de 1.500 de kilograme, şi cu mult peste cea din 2012, de numai 402 kilograme la hectar.

Producţii "foarte bune" s-au obţinut, a spus directorul Gheorghe Lazea, şi la grâu, orz, orzoaică, floarea soarelui.

 

Sursa: Agerpres

Sursa foto: libertatea.ro

Articole înrudite