-

Agricultura, afectată de ploile în exces din această primăvară

Agricultura este afectată de ploile în exces care au avut loc în această primăvară, dar şi de temperaturile scăzute înregistrate în timpul nopţii.

Campania agricolă de primăvară din acest an a fost una atipică în judeţul Suceava, nopţile au fost reci iar precipitaţiile au căzut în momentul când trebuiau înfiinţate culturile de primăvară, respectiv semănarea florii-soarelui şi a porumbului şi terminând cu soia, culturi care au nevoie de căldură. Programul de la cultura de porumb a fost întârziat, de asemenea, dar dacă temperaturile vor ajunge la nivelul corespunzător porumbul ar avea timpul necesar pentru a ajunge la maturitate. Precipitaţiile de durată au împiedicat întreţinerea culturilor, în special a celei de grâu, în care cu greu s-a putut intra la erbicidat.

Există fermieri care încă nu a făcut întreţinerea necesară, iar specialiştii spun că producătorii trebuie să aibă grijă să folosească produse care permit erbicidarea cu întârziere. La acest moment, îngrijorări sunt şi în ceea ce priveşte cultura cartofului atât din punct de vedere al cantităţii, cât şi al calităţii viitoarei producţii. Vara trecută a fost una cu ploi masive, culturile au suferit de mană, condiţiile de combatere a bolii au fost potrivnice, astfel încât parte din sămânţă a fost compromisă.

RADOR

Foto: Pixabay