-

O noua rasă de oi va fi omologată în România, în luna iulie

O nouă rasă de oi va fi omologată în România, în luna iulie. Este vorba de rasa Prolific, ce va fi omologată de către Agenția Națională pentru Zootehnie, sub numele de Merom.

Directorul Institutului Natțonal de Creștere a Ovinelor și Caprinelor Pallas Constanța, Radu Răducu, invitat vineri, 12 iulie, la Radio Antena Satelor, în emisiunea Viața la Țară, a vorbit atât despre noua rasă Merom cât și despre cele două rase Pallas de Lapte și de Carne:

“După anul 1962, când a fost omologată rasa Merinos de Pallas, Institutul nostru a creat și omologat două rase de oi: în 2010 - Rasa de Lapte Pallas (o rasă adaptată condițiilor de câmpie, în special, din România, cu o producție de lapte foarte bună în comparație cu rasele locale) și în 2012 - Rasa de Carne Pallas, ieșind în întâmpinarea dorinței crescătorilor de a-și îmbunătăți calitatea carcaselor la mieii pe care îi obțin și îi valorifică.”

“Ambele rase, și cea de lapte și cea de carne, sunt foarte solicitate de către crescători. (…) Mai nou, o să punem în vânzare și tineret ovin din anul acesta pentru ca să poată fi cumpărat de crescătorii de animale, să-l crească și anul viitor să-l poată folosi ” – mai spune Radu Răducu.

Acesta a mai spus că Institutul vine și cu o noutate. În iulie, rasa Prolific va fi omologată de către Agenția Națională pentru Zootehnie, sub numele de Merom:

“Doresc să vă spun că zilele acestea finalizăm documentația pentru omologarea rasei cu prolificitate ridicată, numita Merom. Această rasă va fi foarte utilă crescătorilor, mărind prolificitatea în turmele pe care le dețin, cu o capaciate de alăptare a oilor foarte, foarte bună și cu o calitate a carcaselor apropiată de Rasa Merinos de Pallas” – precizează Directorul Institutului Național de Creștere a Ovinelor și Caprinelor Pallas Constanța, Radu Răducu.

Noua rasă de oi va oferi cu 20% mai multă carne, lapte și va putea aduce pe lume până la 3 miei.

Citește mai mult despre stil de viață, sfatul medicului și idei practice.

Sursa: emisiunea Viața la Țară – Radio Antena Satelor

Sursa foto: pixabay.com

Articole înrudite