-

Satu Mare: Au fost stinse 9 focare de pestă porcină

Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Satu Mare, informează că marţi, 17 septembrie, au fost stinse nouă focare de pestă porcină africană identificate în acest an pe raza judeţului.

Este vorba despre gospodării non profesionale din localităţile Sărăuad - şase focare, Santău - un focar şi Tăşnad - două focare.

Astfel, în Sărăuad, Santău şi Tăşnad nu mai există animale bolnave, sau animale ţinute sub observaţie clinică pentru PPA, ca urmare a realizării integrale a măsurilor de profilaxie şi combatere în această boală.

Restricţiile impuse de către DSVSA Satu Mare, pentru cele două exploataţii profesionale din zonă, au fost ridicate şi va fi reluată mişcarea suinelor din aceste unităţi către unităţile de abatorizare.

Conducerea DSVSA atrage atenţia că orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar, către DSVSA Satu Mare sau oricărei autorităţi locale.

Pesta porcină africană nu afectează omul, virusul având însă impact major la nivel social şi economic.

Sursa: rador

Foto: pixabay.com

Articole înrudite