-

Seceta din judeţul Sălaj a afectat culturile

În judeţul Sălaj, preţul legumelor a crescut semnificativ pe fondul secetei care afectează culturile. Şi asigurarea necesarului de apă potabilă se face cu dificultate în anumite zone - transmite corespondentul RRA Adrian Lungu.

În unele cazuri fântânile au rămas fără apă, debitul văilor a scăzut, sălăjenii din zonele cu probleme spunând că nu a plouat suficient de luni de zile. Cele mai multe probleme sunt în mediul rural, mai ales în localităţile din zonele de deal. În ultimele două luni sistemele centralizate de alimentare cu apă din foraje nu au funcţionat la capacitate maximă, debitul apei scăzând mult din cauza secetei. Localnicii au fost rugaţi să nu mai utilizeze apa din sistemul public pentru irigaţii, iar în alte locuri furnizarea apei a fost restricţionată. Autorităţile judeţene dau asigurări că Sălajul va scăpa de problema asigurării necesarului de apă potabilă printr-o aducţiune din judeţul Cluj, contractul în valoare de peste 270 de milioane de lei fiind aprobat la nivelul Uniunii Europene. Finalizarea proiectului este prevăzută pentru anul 2023.

RADOR

Foto: Pixabay

Citește mai mult despre stil de viațăsfatul medicului și idei practice.

Articole înrudite