-

Producătorii locali din Sighet s-au unit şi au format un aprozar virtual

Producătorii locali din Sighet, dar şi din împrejurimi s-au unit şi au format un fel de aprozar virtual, în care îşi prezintă ofertele şi invită oamenii să cumpere direct de la ei produse alimentare proaspete şi de calitate.

Grupul funcţionează pe Facebook, acolo unde se înscriu producători locali din zonă, care îşi prezintă ofertele, preţurile şi metodele de livrare. Produsele trebuie să fie din producţie proprie, iar producătorii trebuie să respecte cu stricteţe normele de igienă. Grupul a fost iniţiat de sigheteanca Adriana Curmei şi se doreşte a fi o punte între producătorii locali şi cumpărătorii care îşi doresc produse sănătoase şi de calitate. "Activitatea grupului se desfăşoară ca şi o adevarată comunitate care exista din totdeauna. Se fac tranzacţii, se schimbă păreri, se propun soluţii pentru creşterea grupului, sunt atenţi ca nimeni să nu vândă produse care nu sunt ale producătorilor locali. Căutăm soluţii pentru a adapta platforma în funcţie de cerinţele oamenilor. Ştiţi plăcerea aia când mergi la piaţă, te întâlneşti cu prieteni şi stai la poveşti uitând de timp? Asta trebuie să devină acest grup, o comunitate în care să-ţi facă plăcere să socializezi şi să dezvolţi rentabilizarea pieţei locale" - a spus Adriana Curmei, iniţiatoarea grupului. Cele mai vândute sunt produsele alimentare. Datorită faptului că mulţi se înghesuie în această perioadă în supermarketuri şi se creează aglomerări, majoritatea producătorilor locali au decis să livreze la domiciliu. Cei mai mulţi vând produse alimentare, însă sunt şi producători mai îndrăzneţi care vin cu oferte precum flori, accesorii sau diferite obiecte de uz casnic. Sunt conştienţi că nu se pot compara cu vânzările de produse alimentare, însă privesc acest grup mai mult ca pe o modalitate de promovare. Se va proceda şi la crearea unui grup de voluntari, care să facă livrările la persoanele care nu se pot deplasa, din motive de sănătate. Planul este ca acest grup să devină, în viitor, o adevărată platformă online pentru toţi producătorii locali din Sighet, dar şi din împrejurimi.

RADOR
Foto: Pixabay

banner 600 d 1