-

Fermierii care anunţă pierderi de 80%, ar putea fi despăgubiţi

Seceta din acest an afectează toate culturile, cu precădere pe cele de grâu şi de rapiţă, iar situaţia este agravată şi de lipsa forţei de muncă din agricultură - atrage atenţia ministrul Adrian Oros.

El dă asigurări că fermierii care anunţă pierderi de 80% în unele zone vor fi despăgubiţi. Măsuri similare sunt anunţate şi pentru apicultori şi pentru cei din piscicultură. Autorităţile sunt preocupate să fie asigurată hrana pentru populaţie şi, în acest context, ar putea fi modificată ordonanţa militară privind suspendarea exporturilor la unele produse alimentare - mai spune ministrul agriculturii.
Adrian Oros: „Au fost şi sincope, cu siguranţă, le-am depăşit. Avem acest instrument, ordonanţa militară, şi putem, de câte ori este nevoie, să modificăm, vom modifica, probabil, şi anexa. Unele lucruri le vom introduce, altele le vom scoate de pe această anexă, în funcţie de cum evoluează situaţia stocurilor, pentru că ţelul este să ne asigurăm că în România suficiente alimente pe toată perioada crizei.”

RADOR

Foto: Pixabay

banner 600 b 3