-

Peste 5.700 de hectare de grâu, orz şi rapiţă sunt afectate din cauza secetei în județul Iași

Aproximativ 5.760 hectare de culturi de grâu, orz şi rapiţă din 17 comune din judeţul Iaşi sunt foarte afectate în această perioadă de secetă, a informat prefectul Marian Grigoraş.

"Îmi spun persoane mai în vârstă cu care vorbesc că asta le aduce aminte de marea secetă a copilăriei lor. Vreau ca tot ceea ce se poate face acum, să se facă. Fără întârzieri nenecesare", a declarat prefectul judeţului Iaşi.

El a spus că i-a convocat marţi pe directorii instituţiilor de la nivelul judeţului abilitate să ia măsuri pentru a se asigura că toate cererile fermierilor pentru acordarea de despăgubiri sunt verificate şi procesate în timp util.

"La întâlnirea de astăzi au participat reprezentanţi ai Direcţiei Agricole, APIA, ANIF, ISU. Până în prezent, un număr de 17 comune au înaintat rapoarte operative privind culturi calamitate de seceta pedologică, suprafaţa afectată însumând 5.760 hectare. Ne dorim că întreaga capacitate de irigare existentă la nivelul judeţului să fie funcţională. De asemenea, dorim ca ISU să răspundă cu celeritate la cererile de sprijin venite din comunităţile locale", a spus prefectul Marian Grigoraş.

Potrivit statisticilor Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Iaşi, sunt afectate 4.268 hectare de culturi grâu, 706 hectare culturi cu orz şi 499 hectare culturi cu rapiţă.

"În cel mai scurt tip echipele mixte de la DAJ Iaşi şi APIA Iaşi vor efectua deplasările în teren pentru constatarea şi evaluarea pagubelor produse", au precizat reprezentanţii DAJ Iaşi.

Sursa: AGERPRES